Recunosc că, în calitate de participant la toate mitingurile împotriva a tot ce a puiat din FSN în primul deceniu de după revoluție, consideram un maxim moment de satisfacție civică arestarea lui Ion Iliescu pentru crimele de după căderea lui Ceaușescu, pentru mineriade și pentru toate „trenurile” pierdute de România pe calea integrării în comunitatea țărilor civilizate. Văzând că acest moment întârzie și probabil nu va mai veni, m-am mulțumit cu condamnarea cu executare a lui Adrian Năstase, măcar ca un gest simbolic. Apoi a venit un bonus savuros: Dan Voiculescu Crescent și Felix, personajul care a făcut tot atât rău României ca „nea Nelu”, doar că pe altă cale, prin mass-media. Cu siguranță au mai fost și pești mai mici pentru care m-am bucurat când sistemul a decis să-i trimită, pe bani grei furați, la răcoare. Dar cei trei au fost niște apostoli ai urii ridicate în România între om și om, alegător și alegător, tânăr și bătrân, pletos și chel, bugetar și privat, socialist sau de dreapta.
Nu credeam că prea repede vom mai avea astfel de momente de glorie. Ce putea să se mai întâmple la o asemenea dimensiune? Poate legarea lui Băsescu pentru afaceri imobiliare, însă doar în ideea echilibrării politice a gestului justițiar, nu neapărat ca o contragreutate pe măsura sus amintiților. Și când nu te mai așteptai la astfel de mari bucurii, ce să vezi? Ionelaș Cârpaci „Sandner” este condamnat la 7 ani și două luni cu executare. Cum n-am citit dosarul, admit că mă las mânat de sentimente puternice împotriva unei mafii imobiliare cum este cea țigănească în Timișoara. Pricina nu e cea bănuită de noi toți cei revoltați de ce făceau țiganii pentru a pune mâna pe centrului orașului. Ionelaș intră la bulău pentru un teren obținut prin fals și vândut apoi unei firme private. Daune materiale? 1,5 milioane de euro. E bine și-așa, dar parcă lipsește ceva. M-aș fi așteptat ca Ionelaș Cârpaci că plătească pentru tot fenomenul mizer cu care a terorizat Timișoara și timpul încă nu e pierdut.
Litigiul cu o firmă ignoră ura adunată în ficații distruși de proprietari puși pe fugă prin metode țigănești, cu gălăgie și fecale puse pe preș. Mi-ar fi plăcut ca un „baron” țigănesc să plătească pentru tot șantajul făcute asupra unor concetățeni care trăiau liniștit până ce în imobilul lor au intrat aceste specimene aproape umane. Oare există un sistem de plată just pe lumea asta pentru stresul și bolile cronice pornite după ce cetățenii au fost abandonați de autorități în mâinile acestor personaje? Cu siguranță că odată cu condamnarea obținută în acest „dosar Ionelaș”, justiția și DIICOT n-au scos la suprafață mizeriile făcute de primul funcționar mânjit de mafie în Primăria Timișoara, de la arhive, apoi de „boierii” de la urbanism. Porcăriile făcute de notarii care au ajutat la săvârșirea unor falsuri, de procurorii „plictisiți” de astfel de cazuri, de polițiști ori judecători, dar cu puțină răbdare poate că vom fi, odată și-odată, martori și la finalizarea fericită a unor dosare mai grele.
În acei ani, DNA ar fi avut mult de lucru, iar sarcina procurorilor DIICOT era, printre altele, să-l „mulgă” pe Ionelaș de informații, pentru a se ajunge la toți. Se zice că țiganii „sifonează” repede. Nu știu dacă până la întâiul demnitar al primăriei, cum se tot vorbește, dar cu siguranță complicitățile lui Ionelaș au început în municipalitatea timișoreană, înainte de a fi identificat în Germania „urmașul” proprietarilor de imobile vânate de țigani în centrul orașului. Șapte ani fără Ionelaș? E mult? Din contra. Păcat că e fugit în Germania. Omul nici nu știe ce pierde. Pe Popa Șapcă s-ar fi simțit ca acasă. E ultra central și are turnulețe.
Comentarii prin facebook