Deși ar fi avut potențial, subiectul Ioan Cojocari nu mai poate fi temă de campanie electorală. În 2012, mai toți candidații promiteau alegătorilor debarcarea secretarului Primăriei Timișoara ca pe o mare realizare. Nu s-a lămurit foarte clar de ce ar fi fost o mare realizare debarcarea lui Johnny Cojocari, dar impresia lăsată de aspiranții la scaunul de primar era că acest pas era obligatoriu pentru o mare curățenie în administrația municipală. Cum ar veni, mica anticorupție la nivel local începea cu Ioan Cojocari și continua cu alte nume deja celebre din primărie luate deja în colimatorul procurorilor. Nu a mai avut loc această debarcare din varii motive. Personal, cred că tema de campanie în sine a fost generoasă, dar efectele nu ar fi fost atât de spectaculoase pentru ca un nou primar să riște un proces cu șanse mici de reușită. În zilele astea, când așteptăm un nou scrutin la Primăria Timișoara, secretarul Ioan Cojocari se pregătește de ieșirea la pensie. Prin urmare, „lupta cu corupția” a reușit din motive biologice.
Aș fi vrut să spun că Johnny Cojocari e mult mai relaxat cu ocazia acestor alegeri. Nimeni nu mai pune preț electoral pe capul său, stopându-se o ipocrizie servită de mai toate partidele politice. Numai că pensia domnului Cojocari nu începe cum ne-am vedea toți bătrânețile, cu nepoței plimbați prin parcuri, liniște și un venit consistent din care bunicul Jean să cumpere bomboane la cei mici. Motivul, un proces în care acuzarea este DNA. Paradoxul face ca Ioan Cojocari să nu fie luat la întrebări în Justiție pe alte teme ce deranjau cetățeanul preocupat de neregulile urbei. Nu, nea Jean nu e suspectat că ar fi servit țiganii cu vile în buricul târgului, cum ar fi bănuit unii. Sau că ar fi ajutat vreo familie de afaceri în vreo expansiune imobiliară. Nu, Ioan Cojocari a ajuns la DNA pentru o treabă ce deranja doar o mână de timișoreni în frunte cu avocat Carmen Obîrșanu, că nu pot să-i spun altfel. Finanțarea Poli în perioada Iancu, susținută plenar de la galerie și până la ultimul timișorean ce-și dorea echipa mare campioană. Asta e pricina.
Nu insist pe acest dosar trimis în Justiție. Cred că au existat unele nereguli în decontări, ca mai peste tot, dar nu cred că e cea mai mare porcărie petrecută în ultimii 20 de ani în Primăria Timișoara. Nici pe departe. Mi-a atras atenția însă „greva japoneză” în care (încă) secretarul Primăriei Timișoara, juristul Ioan Cojocari, a intrat când i s-a solicitat aviz de legalitate pe niște hotărâri de CLT în legătură cu finanțări sportive, cultură și alte cele, exact zona de unde-i vine necazul și unde Curtea de Conturi a mai produs daune și cu proiectul „AC Recaș nu e Poli”. Cu un gest strident în plenul CLT, Ioan Cojocari a arătat cum nu-și face el treaba pentru care ia leafă, comițând un frumos abuz. Tocmai când de la un jurist te așteptai să zică că e albă sau neagră, legală sau ilegală, că doar nu era să-i întrebi așa ceva pe angajații de la grădina zoologică.
Evident, chestiunea a fost una simbolică. Nimeni în PMT nu se mai bazează pe avizele lui nea Jean, dar ce exemplu dă marele jurist celor mai mici din direcția de specialitate? Ce-ar fi ca, pe viitor, juriștii primăriei să facă la fel? Medicii să nu mai consulte, vatmanii să nu mai iasă din depou, polițiștii să nu mai scoată pistoalele la criminali, că toate presupun, la urma urmelor, niște riscuri. Dar toți să rămână să-și ia leafa. Nu mai bine încercați varianta cu demisiile când vă supărați? Și poate încercați faza asta la privați.
Comentarii prin facebook