Ultimul sondaj al PSD arata ca Robu are 82% din voturi

Primarul Nicolae Robu nu-şi face griji pentru un nou mandat în fruntea oraşului: ultimul sondaj realizat de „adversarii” din PSD Timiş arată că, dacă mâine ar avea loc alegeri, el ar obţine 82% din voturile timişorenilor. E chiar mai mult decât în cazul sondajului prezentat în vară de Robu, unde acesta avea 80%.

robu

Nicolae Robu îi dă o replică acidă lui Traian Stoia, care a declarat, vineri dimineață, că liberalul a ajuns primar grație sprijinului acordat de USL, fără să aibă un merit prea mare. „L-aţi întrebat pe domnul Stoia dacă este adevărat că în sondajul făcut de PSD, acum, foarte recent, Robu are 82%? E un sondaj făcut de PSD, nu de mine. Poate să scrie oricine ce vrea. Oamenii văd, cetăţeanul vede pe teren că se lucrează în 70 de locuri. Oamenii văd lucrările fiecare în zona lui”, a spus Robu.

În vară, primarul a prezentat un alt sondaj, realizat în perioada 15-31 iulie. Au fost chestionați 2.070 de timișoreni, care au fost rugați să răspundă la întrebarea „Cât de mulțumiți sunteți de prestația primarului Nicolae Robu prin prisma realizărilor sale din primul an de mandat?”. S-au declarat „foarte mulțumiți și mulțumiți” 80% din repondenți. La alegerile din 2012, Robu a devenit primarul Timişoarei după ce a obţinut 49,76% din voturi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Dubyn a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 17:44 )

Sunt curios cand se vor prinde timisorenii ca acest individ aflat in fruntea orasului va face foarte mult rau Timisorii. Poate ca, pana la viitoarele alegeri, se vor fi saturatr de palmierii lui Robu, de defrisarile lui nesabuite si de inglodarea bugetului orasului in fel si fel de proiecte aiuristice. Poate cand vor vedea ca le-au crescut taxele si impozitele locale vor fi de acord ca trebuie sa intoarca foaia. Romanii intotdeauna se prind foarte de cauzele vietii lor proaste, de unde si vorba: „Da Doamne mintea romanului cea de pe urma.”

ino the perfect spirit a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 23:50 )

ROBU NU ESTE PERFECT DAR ESTE UTIL PENTRU TIMIȘOARA ȘI BANAT UN OM CARE PE LÎNGĂ GREȘELI ARE ȘI MULTE REUȘITE ȘI CELE MAI MARI AR FI CĂ ESTE BĂNĂȚEAN ȘI VREA BINELE TIMIȘOAREI ȘI A BANATULUI ȘI ASTA CONTEAZĂ ÎN PRIMUL RÎND ÎNAINTE DE TOATE DE ACEEA EU INO ÎL VOTEZ TOT PE ROBU!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Crasi a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 20:45 )

Pana la urma se vede ca fara psd a ajuns la putere :))

excavatoru' a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 21:13 )

In lumina ultimelor declaratii ale lui Robu, pe mine m-a recastigat. mUE PSD si fratii cristescu!!!

iertare a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 22:56 )

,,Ziua de 8 noiembrie este sărbătoarea Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Arhanghelul Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe pământ.’’ Speram sa nu fie ,,diavolii în misiune pe pământ Timisorean’’! DOAMNE iartai pe cei ce in Zi de sarbatoare fac CIRC!!!

@Dubyn a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 23:44 )

oricat de ciudat ti s-ar parea,timisorenii nu sunt asa prosti sa se ia dupa tantalai ca tine

Mintiti poporul cu calculatorul a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 23:47 )

De ce mintiti poporul cu calculatorul? De fapt ARE DOAR 8,2% si voi ati facut 82% !!!

Ii cam place blitzul a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 13:12 )

Fara usl nu ajungea primar, punct! Si inca nu e clar daca e varianta castigatoare. Ne-a scapat de acvariu, dar cu ce pret? Cam fixist in idei si cu simptome de Don Quijote.
Stoia trebuie mazilit, si multi altii din primarie si jurul ei. Dar Robu reactioneaza foarte prost si cand il contrazic cei competenti si onesti in argumente. Are un orgoliu care ne va costa, iar a fi cinstit nu e suficient in politica.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.