Tipografia deținută cândva de miliardarul Josif Constantin Drăgan va tipări, în următoarele 12 luni, Monitorul Primăriei Timișoara. Municipalitatea are și „poștaș” pentru această publicație, a cărei distribuire ei costă mai mult decât tipărirea.
Avem doar 12 sirene pentru alerta de calamitate! Primaria vrea sa stie ce lipseste in sistemul de alarmare
În caz de calamitate, populația Timișoarei ar trebui să fie avertizată prin sirene. Asta, teoretic, pentru că, în realitate, aceste dispozitive sunt prea puține și nimeni nu știe dacă pornirea lor chiar ar reuși să alerteze oamenii. Primăria încearcă acum să facă ordine în acest domeniu.
Metropola, singura sansa de dezvoltare coerenta a Timisoarei si Aradului
O metropolă Arad – Timișoara ar putea genera, în această parte a țării, un pol de dezvoltare de nivelul Bucureștiului. E singura șansă ca ambele orașe să crească frumos în viitor, consideră viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu.
Ca sa nu mai fie carati bolnavii pe scari cu targa, primaria pune, cu 200.000 de euro, lift la Oncologie
Cu peste 12 milioane de euro alocate, în acest an, pentru diverse lucrări la spitalele din Timișoara, primăria va continua să bage bani în modernizarea acestora. Una dintre problemele urgente care vor fi rezolvate în 2017 este cea a unui lift la secția de Oncologie a Municipalului. Lucrarea va costa aproape 200.000 de euro și include și refacerea fațadei clădirii în care funcționează spitalul.
Robu i-a facut deja lista lui Grindeanu! 15 obiective de facut la Timisoara, pe bani de la guvern
Primarul Nicolae Robu l-a felicitat cu litere mari pe Facebook pe premierul desemnat Sorin Grindeanu și i-a făcut repede și o listă cu investiții pe care guvernul ar trebui să și le asume în Timișoara. Printre acestea, centura, stadion, spital regional și Muzeul Revoluției.
Cu 100 euro / ora va puteti tine conferintele in Sala Multifunctionala a CJ Timis
Aveți nevoie de o sală de conferințe, simpozioane sau concerte? Puteți apela la CJ Timiș, care închiriază Sala Multifuncțională și, în plus, vă lasă să vindeți și bilete pentru evenimentul pe care îl organizați. Poate fi închiriată, de asemenea, și Sala de Consiliu, la jumătate de preț.
Nu mai exista nicio certitudine pentru Muzeul Revolutiei
Garnizoana din Piața Libertății s-a întors, de două săptămâni, la Ministerul Apărării, care n-a transmis-o Ministerului Culturii, pentru realizarea unui muzeu al Revolutiei la Timișoara. CJ Timiș a anunțat deja că ar putea-o cere înapoi, iar primarul Nicolae Robu admite acum că totul a rămas în aer.
Dupa 50 de ani, la Timisoara va incepe constructia unui nou pod! Costuri de cel mult 3 milioane de euro
La Timișoara va începe, anul viitor, construirea primului pod peste Bega, după 50 de ani. Este anunțul primarului Nicolae Robu, care este convins că șantierul va fi deschis în 2017. Podul din prelungirea străzii Jiul ar trebui coste, în cea mai scumpă variantă, ceva mai mult de trei millioane de euro, bani de la bugetul local.
Dupa 10 ani s-a terminat telenovela de la Castelul Huniade! De ce nu se grabeste CJ Timis sa ceara bani de la UE
Consolidarea părții de nord-vest a Castelului Huniade, lucrare începută acum 10 ani, este gata și urmează să fie făcută recepția. Nu a fost scris încă un proiect pentru accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării, iar președintele CJ, Sorin Grindeanu, spune că acest lucru se va face, dar cu atenție, pentru a nu fi trecute sub preș eventualele nereguli din trecut.
Muzeu virtual al Timisoarei, cu tot cu ghid 3D, de 500.000 de euro, pe bani europeni
Turiștii care vor veni la Timișoara vor putea afla, chiar în timp ce se plimbă pe stradă, poveștile clădirilor pe lângă care trec. Totul, grației unei aplicații pe telefon, care va juca rolul unui „ghid” virtual. Este vorba despre un proiect de aproape 500.000 de euro, realizat pe bani europeni.
Centura alternativa a Timisoarei merge mai departe, CJ va prelua mai multe drumuri comunale
CJ Timiș ar putea prelua, în 2017, unele drumuri comunale, pe care le va reabilita pe fonduri proprii. Sunt multe solicitări de la primării, iar primele șosele care vor intra sub „umbrela” județului sunt cele care vor deveni parte integrantă a viitoarei centuri alternative a Timișoarei.
Timisoara, vazuta de sus: arta si cafea in Turnul de Apa din Iosefin / FOTO
Turnul de Apă din Iosefin va intra, în sfârșit, în circuitul turistic al Timișoarei. Primăria a decis să pună în valoare unul dintre monumentele istorice ale orașului. O cafenea și un centru cultural la înălțime: acestea sunt propunerile municipalității, lucrările fiind estimate la 200.000 de euro.
SDM va avea grija de toate strazile si trotuarele si va lucra foarte bine de… frica!
E oficial: SDM e tot mai aproape să se ocupe, în următorii 15 de ani, de întreținerea străzilor și trotuarelor din Timișoara! În principiu, consilierii locali au fost de acord cu această măsură. SDM nu va putea subcontracta mai mult de 30% din lucrări, iar primarul Nicolae Robu e convins că se va munci mai cu spor. Dacă nu de altceva, măcar de… frică!
CJ Timis vrea inapoi garnizoana din Piata Libertatii
Garnizoana din Piața Libertății s-a întors la Ministerul Apărării și nu a fost transferată la Ministerul Culturii, pentru realizarea Muzeului Revoluției. Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, anunță că instituția pe care o conduce este dispusă s-o preia din nou, de această dată pe termen mai lung, pentru a face investiții.
Grindeanu: Spun de jumatate de an, nu vreau sa fiu ministru!
Numele său a fost vehiculat intens în ultima săptămână în ceea ce privește o potențială nominalizare la funcția de premier, dar Sorin Grindeanu n-a prea vrut să dea declarații pe această temă. Președintele CJ Timiș vrea acum să pună capăt oricăror speculații legate de plecarea sa.
Casa Muhle trebuie readusa la starea din 2012! Nelson, obligat de Curtea de Apel sa intervina
După mai mulți ani de procese, Primăria Timişoara obține o victorie clară în cazul Casa Mühle: Curtea de Apel obligă proprietarii să readucă imobilul la starea inițială din 2012, după ce a respins apelul formulat de Nelson Mihai, cel care a moștenit casa cu poveste. Aceasta a ajuns acum o ruină sângerândă pe obrazul Timișoarei.
Se deschide strada Jiul si va fi din nou sens unic pe Splaiul Titulescu
Șoferii care au drum în zona Pasajului Jiul trebuie să fie atenți de joi, 22 decembrie. Primăria a anunțat oficial că se schimbă regulile și se va reveni la sens unic pe Splaiul Titulescu.
Internet gratis in Piata Operei, de la primul… stalp inteligent!
Are senzori pentru vreme și de zgomot, luminează noaptea și dă și Internet gratuit! În plus, de anul viitor, va furniza și primul modul de încărcare pentru mașinile electrice din Timișoara. Este vorba despre primul așa-numit „Smart Pillar”, care a fost instalat în parcarea de la Modex.
O calatorie cu autobuzul va costa tot 2 lei si in 2017! Robu asteapta ca RATT sa se dea pe brazda
Biletele și abonamentele RATT nu se scumpesc anul viitor, iar o călătorie cu vaporașul, care nu se știe când va deveni realitate, va costa 1 leu. Consilierii locali au aprobat în ultimul plen tarifele pe care le va aplica regia de transport, precum și lista gratuităților.
Caldura se scumpeste, dar facturile nu cresc! Primaria acopera subventia, insa exista o limita
În acte se scumpește, dar majorarea nu se va simți și în buzunarele timișorenilor. Consilierii locali au aprobat, marți, atât creșterea prețului energiei termice produse de Colterm, cât și mărirea subvenției pe care o acordă municipalitatea. Primarul Nicolae Robu nu a putut preciza până la ce nivel va putea fi acoperită această subvenție.