Așadar, a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. Alegeri după care românii nu prea se omoară cu firea, iar timișorenii nu fac excepție de la regulă. Ca scurte observații, se poate vedea startul lansat luat de PNL, cel puțin la publicitatea stradală, dar și în mass-media. PSD a început pe brânci, scoțându-l în față doar pe… „Fă” Victor Ponta prin intermediul unor interviuri publicitare.
„Comunicat” al lui Marian Iancu scris de mine
Am observat o vie emoție în mediul microbistic după un interviu al lui Marian Iancu în publicația Fotbal Vest. Colegul meu Alex Nestor a și făcut un rezumat din care reiese că fostul patron al lui Poli, giuleșteanul Marian Iancu, ar fi decis să cedeze palmaresul către ACS Poli doar contra unei sume de bani. Eu am înșeles cu totul altceva din acel text și am să mă explic, dacă mai are vreo importanță.
„Fa” Ponta a dat unda verde gazelor de sist
Nu, declarația că premierul Victor Ponta s-a decis să dea aviz pozitiv exploatării gazelor de șist nu există. Însă există ceva mult mai important decât o asemenea afirmație. Și anume faptul că prim-ministrul a anunțat că, minimum cinci ani, în România nu se vor extrage gaze de șist. Fiind deja de notorietate faptul că orice spune Ponta trebuie citit în cheie inversă, rezultă că, în scurt timp, gazele de șist vor primi undă verde de la guvern.
Despre fotbal si canibalism
A trebuit să vină un investitor giuleștean să ne povestească de canibalismul din fotbalul timișorean și despre cum știm noi să ne bucurăm de necazul altuia. Nici acum n-am recunoaște că după locuitorii Craiovei, noi, microbiștii timișoreni, ne devorăm semenii din prea multă invidie și orgoliu rănit. Pe vremuri, Dinamo avea hamali de la Finanțele Publice care le încărcau în autocar navetele cu vin, deși orașului îi plăcea să creadă că este dușmanul istoric al „câinilor”.
Cazul „Generala” nr. 9: smen „crestin-ortodox”, marca Paisie Lugojeanul
Studiu de caz. La primărie vine o firmă, un om de afaceri mai mult sau mai puțin dubios sau – hai să zicem – un balaoacheș cu nume Cârpaci. Și solicită nici mai mult, nici mai puțin decât o ditamai școală (pentru conformitate, Generală nr. 9 de pe bd. Liviu Rebreaunu) având – conform actelor din primărie – „un corp de clădire S+D+2E, centrală termică, sală de sport cu parter și teren construit și neconstruit în suprafață de 7.956 mp”.
Poli – U Cluj, repriza a III-a: „vicele” Velcea, umilit in public de Ioan Timofte
Multe lucruri despre meciul Poli – U Cluj nu mai sunt de spus. Au fost două reprize total diferite, chiar ciudat de diferite. (Dacă n-ar fi fost un meci crucial pentru salvarea de la retrogradare, ai spune că a fost unul destinat pariorilor: 1 pauză, 2 final). Am avut așadar o primă repriză controlată copios de timișoreni, care au marcat un gol, dar li s-a refuzat și un penalty clar, plus o eliminare obligatorie a unui clujean.
Urare de Paste: „Ia-l de pe mine, ca-l omor!”
Politica nu ia pauză. Cine se gândea că Ponta nu se va mai certa cu Băsescu din simplul motiv că era Săptămâna Mare se înșală. Sau că președintele CJ Timiș și primarul Timișoarei vor merge împreună la Înviere, plini de evlavie, după ce pesedistul Titu Bojin i-a spălat picioarele liberalului Ionuț Naslău, iar liberalul Nicolae Robu i-a igienizat membrele inferioare pesedistului Radu Țoancă, ca simbol al atitudinii servile a lui Isus față de discipoli.
Pastele ticalosilor
Rar poți vedea atâta fățărnicie în dreapta și în stânga, așa cum se întâmplă în România de sărbători, iar Paștele actual nu face excepție. La televizor, în ziare, pe rețelele de socializare, bloguri sau aiurea, românii urlă din toți bojocii cât de credincioși sunt ei, cât de mult îl iubesc pe Dumnezeu și cât de mult bine vor să facă celor din jur. Dar nu prea au timp de asta.
A damblagit Romania, 46%
A murit de Crăciun și o mână de sociologi l-a înviat înainte de Florii, pentru o mai bogată imaginație a românilor. E vorba de Nicolae Ceaușescu, soțul Elenei din Petrești, omul care ar obține 46% din voturile cetățenilor care mâine-poimâine s-ar duce la urne să aleagă președintele țării. Alți 46% din români nu l-ar dori pe „nea Nicu” și poate i-ar prefera pe Victor Ponta, Crin Antonescu, Oprescu, MRU sau alții.
„Apoliticul” prefect Dogariu a intrat in campanie electorala
Atâta timp cât alianța dintre PSD și PNL a funcționat, măcar în aparențe, nu prea am auzit multe lucruri despre activitatea prefectului Eugen Dogariu. Și probabil asta e menirea unui prefect, mai mult sau mai puțin „apolitic”, să vegheze la buna funcționare a instituțiilor dintr-un județ. Și asta fără ieșiri în presă, fără circ și dat în stambă.
Dubla masura a lui Stoia: ciuma pentru morti, muma pentru Cristesti
Așadar, Timișoara a ajuns din nou „vedetă” la știri pe posturile naționale de televiziune. Și nu fiindcă edilii orașului ar fi făcut nu știu ce mare bine locuitorilor, nu fiindcă ar fi venit aici un mare investitor sau un cercetor ar fi descoperit un perpetuum mobile. Nu e nimic din toate acestea, Timișoara apărând din nou la capitolul „trăsnăi”, potrivite mai degrabă „știrilor de ora 5”.
Rectorului Pirtea ii vine de minune costumul populist banatean
Pregătit cu mare meșteșug în laboratoarele politice ale PSD, rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, a intrat în campanie electorală înainte de vreme cu niște propuneri măcar populiste, dacă nu chiar ciudate. În loc să-și mintă alegătorii PSD că va face tot posibilul să convingă guvernul de necesitatea alocării de fonduri pentru centura de sud a Timișoarei, aflată în proximitatea colegiului III unde candidează, dl Marilen Pirtea ce face?
Sedus si abandonat: rectorul Pirtea, trimis de PSD Timis la lipit afise
Aventura politică a rectorului Universității de Vest, Marilen Pirtea, s-a terminat înainte de-a începe. Și s-a terminat destul de dezonorant pentru universitarul care se vedea deputat PSD pe Colegiul III Timișoara. Iată însă că Pirtea nu mai e nevoit să se „sacrifice” pentru universitate, liderii PSD Timiș debarasându-se de el ca de o măsea stricată.
A inceput show-ul: PSD-istii si Robu si-o trag la gioale
Nemaifiind încorsetați de o alianță nefirească de la centru care avea ca unic scop doar demolarea lui Băsescu, și nu buna guvernare a României, liderii locali ai PSD și PNL au dat startul campaniei electorale. Și fiindcă e greu să te lauzi cu ceea ce doar ai promis, dar n-ai făcut, cel mai facil lucru e să-ți înjuri foștii camarazi. Lucru care s-a și întâmplat, tonul fiind dat de cavaleria grea a PSD Timiș, adică Titu Bojin și Sorin Grindeanu.
Arogantele lui Crin Antonescu
Vineri vine fostul viitor președinte la Timișoara. E doar un pronostic, nu o pasiune de-a mea să-l văd pe Crin Antonescu cum eșuează în fața mitomanului de la PSD. Ba chiar aș avansa ideea că există o strategie de-a dumnealui să nici nu candideze, făcându-i loc neamțului. Aceeași sală Olimpia care a excitat tot uselistul înainte de alegerile generale din 2012 îi va fi gazdă lui Crin Antonescu cu ocazia lansării candidaților PNL pentru Strasbourg și Bruxelles.
A fost greu, dar liberalii si-au gasit omul cu care sa piarda Colegiul III
Dacă aș fi un amator al diverselor teorii ale conspirației, aș spune că PSD, în marea sa dorință de-a câștiga Timișoara, a tocmit (înțelege fiecare ce vrea din acest termen) un lider național al PNL ca să pună un candidat de paie la alegerile pe Colegiul III Timișoara. Candidat care a fost scos din pământ, din iarbă verde și se numește Monica Știrbu. Iar liderul liberal „tocmit” nu poate fi altcineva decât Norica Nicolai, această „Ana Pauker” a PNL, bună prietenă a sus-pomenitei.
Daca era si Bojin baron local…
E limpede ca lumina zilei! Titu Bojin ori a chiulit de la cursurile de baroni locali organizate de PSD, ori nu și-a mai dat examenul de absolvire al acestei „școli”. Deși probabil și-ar fi putut rezolva „diploma” și cu un plic bine plasat. Ce mama dracului, doar e vorba de PSD! În fine, în pofida tuturor zvonurilor, mi se pare clar că Bojin nu este baron local.
Sacrificiul lui Marcel Mihoc in contabilitatea social-democratiei
Când mitomanul Victor Ponta îmi va înșela așteptările și va salva România de corupție, de sărăcie și de lipsa perspectivei, cui credeți că-i voi mulțumi din tot sufletul? Către cine îmi voi arăta eu recunoștința veșnică pentru umărul pus la susținerea PSD, a sistemului politic întreținut de acesta și pentru însuși Victor Viorel Ponta, prim-ministrul României?
Victor Ponta – protectorul, dar si valetul penalilor din PSD
„Justiția trebuie să-și facă datoria, indiferent despre cine este vorba și partidul nu trebuie să apere oameni care au intrat în conflict cu legea. Asta nu compromite partidul, ba din contra.” „Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii știu foarte bine. Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Preoteasa, nici de toți ceilalți, care doar pentru că sunt din județe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme.”
Doua comentarii la meciul Poli – Steaua
În funcție de simpatiile și adversitățile pe care le au, druckerii timișoreni au văzut meciul ACS Poli – Steaua din două sau chiar mai multe unghiuri. Unghiuri aflate la 180 de grade unul de altul, fiind absolut halucinant modul în care, în comentarii și postări pe net, membrii celor două tabere au putut să vadă același meci. Am ales astfel să fac două comentarii pentru partida de aseară, astfel încât să mulțumesc ambele tabere.