Bigamia Dacianei

Dedublarea lui Victor Ponta între „versiunile” deputat și prim-ministru a făcut deliciul publicului atunci când se discuta despre proiectul minier Roșia Montană. Nu știu dacă pe fondul unor tulburări psihice sau doar așa, din joacă, Victor Ponta a mai suferit multiple dedublări de personalitate în timpul carierei sale politice. Se spune că Victor a fost spion, iar Viorel, procuror. Apoi, că Viorel era pesedist și purtător de cuvânt al lui Mircea Geoană, iar Victor rebelul s-a dat șmecher și a votat cu candidatul dreptei în 2009. Mai nou, lupta care se dă în interiorul președintelui PSD se duce între Victor al baronilor din vremurile bune și Viorel reformatorul de partid. Cireașa de pe rahat este însă umanizarea lui Victor-Viorel prin recunoașterea voalată a plagiatului. Doctorul nu mai este doctor pentru că așa vrea politicianul Ponta. Brusc, fără consecințe, doar așa, că dumnealui ne-a făcut un favor să devină un individ cu față umană.

Nu vreau să-l osândesc suplimentar pe Victor Ponta pentru scăpările tinereții. Mai toți am pus mâna pe o fițuică la școală. Și acela este furt, la urma urmelor. Ce mă surprinde însă la liderul PSD este lejeritatea cu care tratează omul problema. Învinsul Victor din alegerile prezidențiale a uitat complet de favoritul Viorel din campania electorală, cel care, arogant cum îi stătea bine unui mâncător de popcorn, l-a abordat pe Iohannis cu informația (falsă, evident) că Înalta Curte l-a spălat de acuzația de plagiat. Acum unul dintre ei, nu știu care, Victor sau Viorel, spune că după terminarea carierei politice va reveni la studiu și își va lua titlul de doctor „pe bune”. Ceea ce ne duce cu gândul că Înalta Curte bate câmpii, că ministrul Educației, care a făcut și desfăcut comisii pentru salvarea lui Ponta de acuzații, pare acum un papagal și mai viu colorat.

Poporul se înviorează la gândul că Victor își recunoaște greșelile, iar o greșeală asumată ar trebui să fie primul pas spre o schimbare de mentalitate. Și fără să fiu fan socialist, m-aș bucura ca PSD să se modernizeze sub conducerea unui președinte reformist. Ar fi o obligație pentru PNL-PDL să țină pasul cu schimbarea clasei politice, să nu rămână ele cuibul cu corupți și incompetenți, iar peste ani să plătească prețul plătit în atâtea rânduri de PSD. Dați-mi voie să nu mă aștept să se întâmple așa ceva sub schimbarea la față a lui Victor și-a lui Viorel. Este limpede că doar un dezechilibru sau o mitomanie cronică te-ar putea face să îți schimbi atitudinea cu 180 de grade în atâtea rânduri și la așa scurt timp.

Nu poți renunța la titlul de doctor printr-un anunț, să spui că ai plătit prețul politic, iar vinovățiile să dispară peste noapte. Mă întreb ce-ar fi fost din toată schimbarea asta la față a liderului PSD Victor, dacă Viorel ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Își mai recunoștea plagiatul? Vorbea astăzi de propriile greșeli, de infinitele aroganțe? Nu am încredere că Victor Ponta va putea transforma PSD, din simplul motiv că propria transformare nu este deloc credibilă. Pe de altă parte, PSD a arătat în atâtea rânduri că nu poate fi schimbat. El te schimbă, aia da!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

George Orwell a spus: (decembrie 20th, 2014 at 12:16 )

„Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice.”

cornel a spus: (decembrie 20th, 2014 at 12:22 )

Nulitatea asta tre sa dispara! Ce reforma poate realiza cel mai defect caracter din psd? Cum dracu sa faca baronii si coruptii din psd un pas inapoi la comanda celui care le-a mancat banii furati? Multe intrebari.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.