Până pe 16 noiembrie, PSD era imens, era monstruos și înspăimântător. Și se pregătea ca, după prezidențiale, să fie ceea ce era înainte și mai mult decât atât. Adică să-și ducă la capăt controlul asupra a tot ce mișcă în țara asta, de la Justiție, Biserică, Poliție, până la presă, grădinițele de copii, traficul de țigări și poatea chiar… Facebook. Tocmai această apăsare, acest orizont orwellian, impresia că PSD va hăcui și împărți întreaga țară, au scos un număr extrem de mare de oameni la vot înspăimântați de cel mai sumbru viitor. Vorbesc de alegătorii cu conștiință, fiindcă asistații sociali, profitorii, pușcăriașii și pușcăriabilii nu aveau astfel de dureri de cap. Ba chiar dimpotrivă. Mai era la mijloc și „eternitatea” acestui viitor, adică cel puțin zece ani, respectiv două mandate ale lui Victor Ponta. Poate lucrurile nu erau atât de grave, dar asta era impresia pentru multă lume, iar în aroganța lor nemărginită, liderii PSD n-au făcut nimic să o șteargă. Tocmai de aceea ziua de 16 noiembrie a fost atât de importantă, cât o nouă revoluție și începutul unei „Reconquiste”, a recuceririi României de către români de sub jugul PSD.
Imediat după alegeri, s-a văzut însă că acel umflat și de speriat PSD era în fapt un uriaș cu picioare de lut. Care s-a spart în câteva zile, începând din interior. Cei care erau împreună până pe 16 noiembrie, care își împărțiseră deja țara în feude de prăduială, au început să se toarne între ei, să se canibalizeze. Și-a revenit și Justiția intrată într-o oarecare panică – probabil motivată – că va fi pusă cu botul pe labe. Astfel că, rând pe rând, în șir indian, cei care urmau să ne stăpânească (atenție, nu să conducă!) fac acum acum cărare la DNA. În fine, „Revoluția de la 16 noiembrie” a dat un imbold mai multor instituții ale statului și nu numai să iasă de sub controlul PSD.
Iar una dintre ele este Biserica Ortodoxă Română. Așa cum se știe, aceasta a fost implicată până peste cap în campanie pentru Victor Ponta. Însă BOR s-a numărat printre primele instituții care „au întors armele”. Chiar în seara alegerilor, când „pe surse” se știa deja trendul și implicit câștigătorul, Patriarhul Daniel Ciobotea a dat semnalul întoarcerii cu fața la popor vorbind că „adesea Dumnezeu a lucrat chiar și prin oameni străini de neamul nostru” pentru binele românilor. Probabil își amintise subit și de vorbele lui Tudor Vladimitrescu: „Poporul este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”.
Ajungând acum și la Timișoara, în aceeași notă a desprinderii de PSD poate fi citită și alegerea în Sinodul BOR al lui Ioan Selejan în scaunul de mitropolit al Banatului. Onoare pe care o râvnea și Lucian Mic, episcop al Caransebeșului. Or, acesta din urmă se apropiase extrem de mult și periculos de PSD, partid căruia îi făcea atât sluj, cât și slujbe. Memorabilă este cea din primăvară acestuia an, când a făcut o slujbă de binecuvântare a candidaților PSD la europarlamentare, ocazie cu care s-a adresat lui Ilie Sârbu cu titulatura „domnule părinte-ministru”. De altfel, același Lucian, în urmă cu un deceniu și ceva, în fosta guvernare PSD (2000-2004), era prezent la multe dintre chiolhanurile și chermezele PSD-iștilor locali. La alegerile pentru scaunul de mitropolit, Lucian Mic aștepta să i se întoarcă toate ploconelile făcute PSD. Culmea, dacă Victor Ponta ar fi câștigat alegerile, foarte probabil i s-ar fi întors, iar azi aștepta intronizarea. N-a fost să fie, Ponta a pierdut alegerrile, BOR-ul s-a reorientat, iar Lucian Mic e nevoit să rămână la Caransebeș. Vorba aceea: „Ghinion!”.
Comentarii prin facebook