Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinității, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa. Arhiepiscopul Mirei Lichiei s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică. Sf. Nicolae este patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei.
Masina de politie cu rotile in sus, la Dumbravita! De vina a fost un politist… vitezoman
Incident mai puțin obișnuit, sâmbătă la prânz, la ieșirea din Dumbrăvița, spre Lipova. Șoferii care au trecut prin zonă au putut admira, în toată „splendoarea”, o mașină de poliție răsturnată, chiar lângă o benzinărie. De vină a fost chiar polițistul care o conducea cu viteză prea mare și care va fi acum amendat!
Ore de asteptare pentru elevii si profesorii de la olimpiada la romana! ISJ da explicatii
Elevii din Timiș care au participat sâmbătă, la o olimpiadă de limba română, s-au trezit că au ore bune de așteptat până la începerea testării propriu-zise. În aceeași situație au fost și profesorii supraveghetori, care nici nu sunt plătiți pentru această activitate. Reprezentanții ISJ spun însă că nu au vrut să țină în frig, în fața școlilor, copiii veniți din județ.
Conferinta si expozitie in scop caritabil, la biserica Parohiei Iosefin
Luni, 7 decembrie, de la ora 18, în paraclisul „Sfânta Maria” din demisolul bisericii Parohiei Timişoara Iosefin, va avea loc o conferinţa cu tema „Dependenţa de calculator la copii şi adolescenţi – un real pericol?”, urmată de o expoziție cu vânzare, în folosul unor tineri din familii cu probleme.
Criza la zeci de gradinite din Timis: unele functioneaza si cu cinci copii
Dacă la grădinițele de top din Timișoara părinții se înghesuie să-și înscrie copiii, situația este complet diferită în județ. Acestea funcționează și cu cinci preșcolari, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș susțin că nu pot face prea multe pentru a remedia situația.
„Ingerul galben” cu lipici la magistrati: Razvan Nedelcu ramane in libertate
Tribunalul Timiș a decis ca Răzvan Nedelcu, patronul controversatei firme de tractări auto „Îngerii galbeni”, să rămână în libertate. Judecătorii au respins recursul procurorilor la o decizie a Judecătoriei Timișoaraa care a stabilit ca Nedelcu să fie judecat sub control judiciar.
Verde pentru Biciclete vrea sa stie: sunt pistele acoperite cu vopsea de calitate?
Cicliștii din Timișoara au la dispoziție, în această perioadă, două sondaje referitoare la calitatea pistelor de biciclete pe care s-a aplicat vopsea. Primul îi aparține primarului Nicolae Robu, care, în stil tipic, face o statistică pe Facebook, iar cel de al doilea aparține Asociației Verde pentru Biciclete.
Se intampla la Timisoara: la furat de benzina printre blocuri
Doi tineri au fost prinși de jandarmi în timp ce încercau să fure benzină chiar din rezervorul unei mașini. Hoții au vrut să fugă, însă nu au reușit să scape. Proprietarul mașinii susține că nu e prima oară când se trezește cu rezervorul gol.
Amendati de 210 ori pentru ca vindeau langosi fara autorizatie, au fost prinsi din nou!
O familie din Timișoara continuă să sfideze legea, chiar dacă, numai anul acesta, a fost amendată de peste 200 de ori. Sunt cei pe care, nu o dată, i-ați întâlnit la intrarea în Parcul Copiilor, vânzând vată de zahăr. De această dată, se mutaseră în alt cartier.
Un nou atac la containerele Caritas! Maturatoarele de pe Bd. Sudului isi reinnoiesc garderoba
O veche vorbă românească spune că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Demonstrația cea mai recentă: containerele Caritas, în care timișorenii pot lăsa haine pentru nevoiași. Acestea au ajuns să fie „verificate” însă de oameni care n-au nici cea mai mică urmă de bun simț! E a doua oară în ultima săptămână când nesimțiți sunt surprinși în flagrant.
Soferul care a ucis-o pe Dora Tarziu, doar doi ani de inchisoare! Familia face apel
Moartea Dorei Târziu, o adolescentă din Cenad, lovită cu mașina de un rom care a fugit apoi de la locul accidentului, a stârnit un val uriaș de indignare în primăvara acestui an. Șoferul criminal a primit acum doi ani de închisoare, dar familia Dorei nu se mulțumește cu atât.
Timisoara, sub cod galben de ceata
Meteorologii au prelungit, vineri dimineață, codul galben de ceață emis în noaptea trecută. Avertizarea este valabilă până la ora 9,40 și, dacă va fi nevoie, va fi prelungită din nou. UPDATE: Codul galben a fost prelungit până la ora 11.
Fara caldura
Colterm anunță că, în vederea efectuării unor lucrări de întreținere, va întrerupe vineri, între orele 9 și 15, furnizarea încălzirii la PT 21 în. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor A. Popovici, București, Cărvunarilor, Iași, Olimpiadei, T. Mihaly, Take Ionescu, Tapia și V. Lucaci.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat vineri întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Giroc – str. Muncitorilor, Bega, Dunărea, orele 9 – 17; Hodoni – Agrimodo, Giarmata – fost Comtim, Borlea, Avicola – găini, Avicola – tineret, Ghiroda – str. Câmpiei nr. 17, Becicherecu Mic – str. Banatului nr. 65, ap. 1,…
Avansari in grad la Jandarmerie
Prilej de bucurie la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, unde s-a desfăşurat un ceremonial militar organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, înainte de termen, a unui ofiţer şi opt subofiţeri.
Dan Sova a fost retinut!
Joi dimineață a rămas fără imunitate și, câteva ore mai târziu, a ajuns la DNA. Senatorul PSD Dan Șova a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost scos din sediul DNA în cătușe. Bunul amic al fostului premier Victor Ponta este acuzat de trafic de influenţă.
Iustin Miron si Pantelimon Susnea, de la Manastirea Oasa, din nou in conferinta la Timisoara
Liga Studenților din Timișoara și Filiala Timişoara a Asociației Studenților Creștin Ortodocși din România organizează joi, 10 decembrie, de la ora 18,30, în Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” o întâlnire cu tema „Biserica”, o conferință din ciclul „Părintele Teofil în 5 puncte”.
Teatru politic la Timisoara: doua spectacole interesante, care dau de gandit
Timișorenii sunt chemați în această lună să descopere două spectacole interesante, menite să aprindă discuții despre societate, istorie și politică. Este vorba despre două reprezentații puse la cale de Platforma de Teatru Politic 2015.
O octogenara si-a spart capul in tramvaiul 4
S-a urcat în tramvai, dar, în loc să ajungă la destinație, a ajuns pe mâna doctorilor. I s-a întâmplat unei femei de 83 de ani care s-a lovit la cap, după ce a căzut, neapucând să se țină de ceva până să plece din loc garnitura.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că joi, 3 decembrie, în vederea efectuării unor lucrări de automatizare, va întrerupe, între orele 9 și 14, furnizarea încălzirii și a apei calde la PT 10. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor A. Șaguna, Baba Dochia, Lunei, Musorgski, Neculce și Piața Vârful cu Dor.