Titu Bojin, liderul PSD Timiş, era sigur că proiectul de hotărâre privind premierea jucătorilor lui Poli nu va trece de votul consilierilor locali. Oamenii săi din CLT au şi votat la unison împotrivă.
Jucatorii lui Poli nu pupa niciun ban
Proiectul de hotărâre prin care Primăria Timişoara intenționa să premieze jucătorii lui Poli cu aproximativ 750.000 de lei a picat. Consilierii locali au respins, în urmă cu puţine momente, acest proiect. Cei mai radicali au fost aleşii locali PSD.
BC Timisoara, eliminata din play-off la „masa verde”?!
BC Timișoara ar putea pierde dreptul de a juca în semifinalele play-off-ului campionatului național de baschet. Adversarii din sferturi, CSM București, au depus o contestație la federație, susținând că timișorenii nu au plătit o amendă.
Poli ar putea fi depunctata saptamana viitoare!
Marian Iancu se delectează cu emiterea de comunicate de presă din care nu se înţelege nimic, în timp ce Poli se scufundă câte puţin, dar sigur. Clubul este obligat să-şi achite rapid o parte din vechile datorii. În caz contrar, va suferi o penalizare de cel puţin 12 puncte.
Muntele Athos nu aduce titlul in Liga I
Pfuai, ce fain a început etapa… Și nu neapărat că și-a luat-o Oțelu’ de la Astra. Deși, dacă îmi aduc aminte cum a luat campionatu’ anu’ trecut, nu m-ar fi deranjat dacă ar fi retrogradat anu’ ăsta. Da’ n-a fost să fie… Cum ziceam mai demult, reciprocitatea, bat-o vina… Da’ nu-i timpu’ pierdut, poate la anu’…
Iancu, la o noua „cale corecta” pentru salvarea lui Poli
Marian Iancu a băgat din nou pe toată lumea în ceaţă. În condiţiile în care principalele forţe politice ale judeţului au spus „pas” unei viitoare colaborări, șeful clubului alb-violet nu stă cu mâinile în sân şi îşi continuă nestingherit acţiunile de şantaj. Acum a ajuns în etapa non-profit.
Cazacu, invingator pe Pannonia-Ring / FOTO
Cătălin Cazacu a câștigat etapa a doua din Cupa ROSBK, desfășurată în perioada 20-22 aprilie la Pannonia-Ring, în Ungaria. Echipa timișoreană Taifun Racing a fost reprezentată la această etapă de trei piloți: Cătălin Cazacu și Florin Neacșu, la clasa Superbike, respectiv Cosmin Costescu, la clasa Supersport.
Poli risca depunctarea, daca Iancu nu-i da banii lui Alexa
Poli continuă să trăiască periculos. Sunt deja de notorietate informaţiile conform cărora Marian Iancu nu şi-a onorat cuvântul dat pentru achitarea de salarii sau prime. Dan Alexa este și el dus cu vorba în ceea ce privește restanțele financiare, așa că își caută dreptatea în instanțele sportive.
Propunere-soc de la Baia Mare: Hotico vrea sa cedeze echipa!
Fotbalul poate supravietui la Timişoara şi după o eventuală despărţire de Marian Iancu. Autorităţile locale au posibilitatea să ajungă la o înţelegere cu Dan Hotico, finanţatorul lui FC Universitar Maramureş Baia Mare. Acesta s-a săturat să nu fie ajutat pe plan local și vrea să se mute.
UTA castiga derby-ul vestului in fata unei Poli debusolate / FOTO
Meciul de vineri seară dintre Poli – UTA are toate șansele să fie ultimul derby între cele două rivale. Poli e la un pas de desființare, în timp ce arădenii se gândesc încă la promovare. Alb-roșiii și-au adjudecat cele trei puncte, printr-un gol înscris chiar în debutul partidei. Poli e tot mai departe de primul loc, cu care, oricum, nu prea ar avea ce face în condițiile actuale.
Catalin Cazacu „alearga” cu Tom si Jerry / FOTO
Bianca Jurcă îi va purta noroc lui Cătălin Cazacu, la Romanian Superbike, cea mai puternică întrecere românească în motociclismul de viteză. Fotomodelul timisorean, i-a făcut cel mai frumos cadou de Paşte, o cască cu Tom & Jerry.
Primaria vrea sa dea 10.000 de lei fiecarui fotbalist de la Poli
Situația de la Poli este tot mai complicată, jucătorii au fost în grevă japoneză la ultimul meci, iar zvonurile referitoare la diversele despărțiri de clubul alb-violet se înmulțesc de la o zi la alta. În aceste condiții, Primăria Timișoara vrea aloce bani pentru fotbaliști. Totul depinde acum de votul aleșilor locali.
Stefan Nikolic lasa Steaua lui Becali pentru o echipa importanta din Liga I
Stefan Nikolic este ca şi plecat de la Steaua Bucureşti. Două echipe importante din Liga I sunt cu ochii pe el, dar vor trebui să negocieze şi cu Marian Iancu. Atacantul a fost cedat la Steaua de Poli Timişoara în vara lui 2011, pentru o perioadă de un an, cu opţiune de cumpărare, în cazul în care Nikolic ar fi confirmat.
Protest comun al galeriilor de la Poli si UTA, la meciul de vineri
Fanii timișoreni și cei arădeni, a căror rivalitate e binecunoscută, vor face vineri ceea ce nu au reușit în urmă cu o lună. Vor lăsa deoparte securea războiului și vor protesta, pe o singură voce, împotriva șefilor fotbalului românesc.
Etapa ciocanelilor
Ați văzut ce-a făcut cefereu’? Daaaa, a continuat seria pozitivă din ultima vreme. Din greșeală în greșală, spre victoria finală, îmi zice un prieten. Nu pricep… Nu știi, îmi zice el, vechiu’ slogan comunist… Tot mai crezi că cefereu’ ia titlu’? Bă, nu știu ce să mai zic. Dacă nici And One n-a reușit să-i trezească pe clujeni. Adică?, întreb. Andone, mă, ce naiba, nu te-ai prins?
Poli isi pierde capitanul si golgheterul, in favoarea lui Dinamo
Marian Iancu a avut mereu o slăbiciune pentru tranzacţiile cu Dinamo Bucureşti. Srdjan Luchin este ultimul alb-violet plecat la echipa „câinilor”. Alţi doi jucători importanţi din lotul pregătit de Vali Velcea sunt cu bagajele făcute şi se pregătesc să semneze, în cel mai scurt timp, cu Dinamo Bucureşti, duşmanul absolut al oricărui suporter polist ce se respectă.
Un tusier a facut din nou praf un meci al lui Mama Mia
ACS Recaş s-a distanţat la cinci puncte faţă de FC Hunedoara în urma desfăşurării etapei a 21-a în Liga III, seria a cincea. Trupa pregătită de Cosmin Petruescu este astfel principala favorită la câştigarea seriei.
Stanciu vrea jucatori de la Poli in orice conditii
Daniel Stanciu, fostul team manager al lui Poli, în prezent pe acelaşi post la FC Vaslui, a venit la Timişoara acum câteva zile. El a spus că vrea să vadă pe viu jocul cu UTA, pentru a-i susţine din tribune pe alb-violeți. Asta, la modul declarativ. În realitate, scopul vizitei era cu totul altul.
Greva japoneza la Poli!
Criza de la Poli este din ce în ce mai profundă. Neplătiţi de mai bine de trei luni, jucătorii lui Poli evoluează, vineri seară, contra lui Gaz Metan Severin, cu banderole albe pe braţe, ceea ce înseamnă că se află în grevă japoneză.
„Cainii” au fost „mielusei” in Vinerea Mare la jocul cu RCM Timisoara
RCM Timişoara s-a impus fără emoţii în etapa a doua a SuperLigii de rugby, în faţa lui Dinamo Bucureşti. Peste 500 de spectatori s-au înghesuit pe arena din cartierul Ronaţ pentru a vedea la lucru trupa pregătită de Chester Williams.