Bătut cu oul roşu de tată, Boc se răzbună pe mame

Pe vremuri umbla o vorbă prin Banat, iar înainte de a umbla vorba asta prin Banat ea umbla pe la nemţii care au şi adus-o pe aici. Vorba aia înţeleaptă zicea că bănăţeanul face câte un copil ca să nu împartă averea la prea mulţi, să nu fărâmiţeze bunătate de vlagă, pe care cu zgârcenie a agonisit-o. Acum nu se mai poate aplica aşa ceva, lumea nu prea are ce împărţi, iar bănăţeni get-beget care să se mai ia după zicerile bătrânilor sunt tot mai puţini. Şi cum planningul familial ţine mai nou de altceva, decât de datini regionale, bugetul ţării nu mai are bani să finanţeze doi ani de concediu maternal sau paternal la tot românul prolific, prin urmare puterea decide implacabilul: reducerea perioadei de asistenţă la un an. Ştiu, e regretabil, se deteriorează fibra poporului român, teoretic scade populaţia României şi poate că vin şi ungurii peste noi să ne cucerească cu această ocazie. Dacă aş fi şeic prin Emirate, să am petrol şi mulţi bani, aş pune şapte ani de concediu maternal, să-i arăt eu lui Emil Boc cum se conduce ţara asta cu dare de mână. Dar nu sunt şeic şi nici petrol n-am mai mult decât vreo jumătate de rezervor. Prin urmare, mă pun în pielea societăţii civile şi cer zgomotos următoarele:

1) Guvernul să pună mâna şi să construiască cu firmele de partid nu atâtea patinoare şi blocuri pentru intelectualii satului, ci creşe multe, cât mai multe creşe, dotate corespunzător, să aibă mamele unde să ducă copiii după concediul maternal, ca să poată merge liniştite la serviciu bugetar, la multinaţionale sau, de ce nu?, la primărie după ajutorul social 2) Dacă totuşi mai identifică nişte fonduri guvernul, să dea doi ani indemnizaţia de creştere a copilului pentru primii trei copii, să nu se zică lumea că premierul Boc e chiar mamă denaturată, dar nu mai mult, să nu ajungă unele femei să confunde familia cu un program SAPARD 3) Dacă nu vrea să rupă astfel pisica, atunci să dea prin hotărâre de guvern clară, fermă, o normă prin care introduce în nomenclatorul de profesii şi cea de mamă, să aibă o meserie şi săracele femei care îşi planifică sarcina după cum se termină concediul corespunzător mezinului, după caz al 7-lea, al 9-lea sau al 12-lea prunc, dacă bine îşi mai aminteşte, Dumnezeu să le dea sănătate, pentru că aia micii chiar n-au nicio vină 4) Dacă criza se prelungeşte şi creşte numărul mamelor “eroine”, atunci să finanţeze guvernul şcoli, să plătească dascăli şi-apoi să aplice şi legile cu privire la obligativitatea şcolarizării, combaterea, pedepsirea maltratării şi a exploatării copiilor, căci mamă nu eşti numai dacă rămâi gravidă pe cartea de muncă, ci şi dacă oferi copilului tău o educaţie suficient de consistentă pentru ca odrasla să devină folositoare societăţii. Căci altfel ne supărăm că ne vorbesc europenii pe la colţuri despre cât suntem noi de sălbatici şi n-avem cum să-i contrazicem.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă

Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Primăria Timişora a reuşit să mai recupereze un teren. Acesta era situat în proximitatea pieţei din Badea Cârţan, iar persoana care l-a ocupat ilegal percepea o taxă de parcare, după ce a împrejmuit terenul. Pe terenul recuperat va fi amenajată o parcare, a anunţat primarul Dominic Fritz. “Știți parcarea îngrădită, ”privată”, de lângă piața din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după încă un teren recuperat de municipalitate: “Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului”
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
UPT face un demers foarte potrivit pentru liceeni şi nu numai, care vor să vadă cum este viaţa de student. Astfel, institutul de învăţământ cu peste 100 de ani de istorie va demara un proiect inovator în următoarea perioadă. Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le șansa de a experimenta viața de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vrei să experimentezi viaţa de student? UPT are reţeta perfectă, o excelentă tabără de „pregătire”, gratuită
Miercuri, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, chiar miercuri, polițiștii au fost sesizați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Găinar” prins, după mai multe „lovituri”
Consiliul Local Timișoara a acordat, joi, ștrandul Termal celor de la societatea Horticultura, care aparține primăriei. Transferul se face sub forma delegării gestiunii prin atribuire directa a  activităților necesare  întreținerii și exploatării, fără organizarea unei licitații în vederea găsirii unei firme care să preia această funcție. Deocamdată, cei de la Horticultura vor trebui să dea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura primește gestiunea ștrandului Termal pe cinci ani de zile
Consiliul Județean Timiș dorește obținerea titlului de ”Regiune gastronomică europeană” în anul 2028. Instituția a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură. Bidbook-ul proiectului va fi realizat de Caius Ovidiu Merșa, un antropolog culinar și expert în artele culinare. În următoarele două săptămâni, până în 22 mai, persoanele interesate pot contribui la documentul care va prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș lansează pregătirea dosarului pentru obținerea titlului de Regiune gastronomică europeană pentru Banat
Top