Am o rugăminte la fostul meu coleg Livian Hotico, servus colega!, purtător de cuvânt la S.C. Retim S.A., societatea pe care o plătim sa ne ia resturile menajere, degradabile sau nedegradabile. Dragă Liviane, dacă poţi, să mă lămureşti şi pe mine de ce nu se ridică din faţa casei sacii cu frunze adunate cu forţele din dotare? Că pe alea care le lasă vecinii puturoşi să putrezească pe stradă, pe alea poate că le va ridica cineva, dacă le ia nu vântul, când e scris la planificare. Nu, eu le strâng disciplinat, nemţeşte aş zice, ca juma’ din acţionariatul vostru, cumpar saci, îi leg frumos şi îi plasez miercurea şi sâmbăta în faţa casei. Degeaba. De ce nu se ridică pare simplu: De aia! Că n-are chef operatorul, că gunoier nu-i mai putem zice. Totuşi, m-a lămurit omul în goana calului că, cică, astea sunt regulile stabilite de conducere, că el nu e acolo de capul lui. Când sunt generos fac un experiment: îmi închipui că sunt şef la Finanţe şi îi ofer omului cu tomberonul “stimulentul”. Efectul? Secret. Nu spun la nimeni.
Domnule Hotico, dacă nu vrea Retim să-mi ia frunzele, măcar să mi se zică şi mie ce poate face un cetăţean urban cu frunzele de pe domeniul public sau privat. Sărmăluţe nu mai pot face, că sunt uscate şi oricum n-am bani de atâta carne, dacă le dau foc mă pârlesc, mă pârleşte poliţia comunitară mai precis. Nu mai ştiu ce să fac, aşa că mă rog în disperare pentru un sfat de la specialiştii Retim. Eu aş avea o idee, dar vreau să mă încurajeze un expert din domeniu. Ce zici, Liviane, dacă aş face din nişte paleţi de lemn un ţarc în care să pun frunze, fân şi alte resturi vegetale. Lunar arunc apă să ajut degradarea, nişte rahat de oaie imi dă secretarul Ioan Cojocari, după care, când e gata mraniţa, o pun la puieţii de arbori ornamentali de pe stradă. Să crească vânjoşi mai repede, să-i taie primăria, ca să poată aduce Vasile Ciupa alţii din Olanda. Ar merge?
Zona stadionului CFR. Nici n-apuc să-mi termin ideea, că angajaţi ai Retim, cu mături şi tomberoane, au ieşit la ridicat frunzele de pe carosabil. Le-au ridicat fie pe peluză, în grămezi, fie în saci negri, sprijiniţi de pomi. Ies să vorbesc cu dânşii. Mi se zice că de aia nu ia Retimul frunzele din sacii mei negri, pentru că nu sunt băgate în sacii lor negri, adică să scrie pe ei Retim. Bun, zic. De unde cumpăr saci marca Retim? “Nu se vând, dar de câţi aveţi nevoie?”, mă întrebă, complice, responsabilul de mătură. Să scriu eu „Retim” cu vopsea albă pe saci? Nu cred că merge, că angajaţii Retim sunt vigilenţi din fire. L-am lăsat să-şi facă treaba, fără “stimulent”. Îmi trebuie mulţi saci, n-au ei la firma lor seminemţească atâţia saci câţi îmi trebuie mie într-un oraş românesc. De cinci stele.
Comentarii prin facebook