Liberalii văd în negru viitorul primarilor portocalii

Mai mulţi primari PDL din Timiş vor părăsi partidul portocaliu, înainte de viitoarele alegeri. Cel puţin aşa susţine liberalul Alin Nica, preşedintele Asociaţiei Comunelor din judeţ.

Alin Nica spune că mulţi dintre edilii democrat-liberali cu care a discutat nu mai vor să candideze pe listele partidului din care fac parte, şi asta din cauza presiunilor interne din această formaţiune politică. Primarul din Dudeştii Noi preconizează chiar o luptă între PSD şi PNL, pentru atragerea, pe listepe proprii, a eventualilor dezertori. „Sunt mulţi care nu mai doresc să candideze din partea PDL. Cu siguranţă va fi o luptă între PSD şi PNL, dacă lucrurile merg în direcţia în care merg astăzi în România. Va fi această luptă, pentru acapararea cât mai multor primari care părăsesc PDL”, susţine Alin Nica. „Nemlţumirile primarilor sunt multiple. Una li s-a promis în campanie, alta li s-a dat când au ajuns la guvernare. Ei se mai plâng de incoerenţa legislativă şi de stresul la care sunt supuşi, încât nu ştiu ce-i aşteaptă în ziua de mâine. Nu mai spun că oamenii de jos îi trag deja de mânecă. Toate aceste chestiuni, plus scăderea în sondaje a PDL, antrenează aceste forţe centrifuge din partid”, a explicat primarul liberal.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

buzatu a spus: (noiembrie 22nd, 2010 at 15:17 )

iar el va pleca la pdl. ca sa-i in… politica

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare
Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.