„Am facut 140 de kilometri de asfalt in Timis, nu s-a intamplat niciodata asa ceva”

Zeci de milioane de euro şi multe planuri – aşa arată agenda de investiţii pentru anul 2011 a Consiliului Judeţean Timiş. Preşedintele Constantin Ostaficiuc spune că lucrările la deponeul de la Ghizela, executate momentan pe banii CJT, vor fi terminate în primăvară şi speră ca UE să finanţeze integral investiţia. Instituţia va continua să susţină echipa Poli Timişoara, considerată un simbol al zonei.

Domnule Ostaficiuc, cum stă Consiliul Judeţean Timiş la capitolul fonduri europene pentru investiţii în anul 2011?
În acest an, Consiliul Judeţean Timiş şi-a propus, în primul rand, să cheltuiască banii din Programul Operaţional Regional la infrastructură rutieră, unde sunt trei proiecte câştigate.. Discutăm de drumurile judeţene Timişoara – Lugoj, de fapt de la Bacova la Lugoj, de centura de ocolire a Buziaşului şi de Sânnicolau Mare – Periam, limită cu judeţul Arad. Valoarea lor este de aproape 20 de milioane de euro. În al doilea rând, ne propunem PID-ul, unde colaborăm cu Primăria Timişoara şi avem trei proiecte care urmează să intre în jurizare. Este vorba de centrul de afaceri de la fostul comisariat militar, de pe strada Sf. Ioan, unde vor fi găzduite biblioteca judeţeană, un centru de afaceri şi un centru pentru inovare, apoi de Parcul Industrial pentru Energia Alternativă, de cele 15 hectare pe care le avem în zona Covaciului, pentru care proiectele s-au depus deja la ADR Vest, şi Casa Dinu, o casă experimentală în Săcălaz, pentru copiii instituţionalizaţi care au ieşit din sistem. Ei vor avea unde să locuiască şi, în plus Casa Dinu va fi alimentată cu mai multe feluri de energie alternativă. Apoi am câştigat proiectul pentru Muzeul Banatului, tot prin Programul Operaţional Regional, unde valoarea este de opt milioane de euro, şi începem practic în acest an. Avem apoi cea mai mare investiţie, în afară de lucrările de infrastructuă, şi anume deponeul de la Ghizela, unde ne îndreptăm spre 20 de milioane de euro. Mai avem o investiţie care, în prezent, se află la Bruxelles, unde va fi jurizată în două sau trei săptămâni. Acesta ne va aduce un câştig de 118 milioane de euro. Este vorba despre masterplanul apă-canal. Sunt şi alte proiecte pe programele transfrontaliere şi pe cele dedicate dezvoltării regionale.

Aţi pomenit de deponeul ecologic. Care este situaţia acolo, în condiţiile în care există voci din consiliul judeţean care spun că lucrările ar fi trebuie terminat la finele lui 2010?
Cine a făcut aceste afirmaţii le-a făcut ori în necunoştinţă de cauză, ori din bună intenţie, din dorinţă. Deponeul este în programul lui, este terminat în proporţie de 85-88% şi va fi finalizat în această primăvară. Deocamdată lucrăm din banii consiliului judeţean. Iarna ne-a oprit, probabil că vremea ne va permite în următoarele două săptămâni să lucrăm, aşa că se va lucra în continuare. Deci, în sfârşit, această legendă începută în urmă cu foarte mulţi ani în judeţul Timiş, se va încheia în 2011.

Pe partea de finanţare cum staţi la această lucrare?
Ne aşteptăm să primim întreaga valoare, dar nu avem confirmată finanţarea cu întreaga sumă din partea Comunităţii Europene. Deocamdată, finanţăm lucrarea din bugetul propriu. Suntem în faza finală a depunerii documentaţiei, am făcut efortul acesta cu siguranţa şi speranţa că în acest an ne vom reîntregi bugetul prin banii europeni care ar urma să vină pe această investiţie.

Ministrul Elena Udrea a promis că, în acest an, va da foarte mulţi bani pentru reparaţiile drumurilor judeţene. Vă aşteptaţi la o sumă importantă pentru judeţul Timiş?
Da, Timişul întotdeauna a obţinut fonduri, şi în ultimii doi ani. Vreau chiar să fac următoarea remarcă: anul trecut am făcut 140 de km de asfalt în Timiş, nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Fără fonduri europene, bugetul a fost, anul trecut, de 14 milioane de euro, numai pentru drumuri judeţene. Am atras şi bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, ne vom încadra în programul acela guvernamental de 10.000 de km de drumuri, pregătim documentaţia, care trebuie trimisă la Bucureşti până în 20 ianuarie.

Ce se întâmplă cu licitaţia pentru spaţiile din Bastion? De ce nu aţi organizat-o până acum? Lucrarea e gata de anul trecut.
Lucrările la Bastion s-au terminat în noiembrie. Trebuie să lămurim situaţia chiriaşilor care şi-au suspendat contractele pe perioada lucrărilor. Suntem în faza în care stăm de vorbă cu respectivii chiriaşi, tocmai pentru a le permite reintrarea în spaţiile pe care le-au deţinut, conform relaţiei contractuale avut cu noi. Unele contracte erau valabile până în 2013 sau chiar 2014. Am avut acceptul acestor oameni ca, în timpul derulării investiţiei, să-şi suspende activitatea. Acum e normal ca ei să fie primii care să revină. Având în vedere că spaţiile nu mai au aceeaşi configuraţie, e normal să existe o discuţie între părţi. În momentul în care aceasta se va încheia, va fi lansată şi licitaţia pentru spaţiile rămase disponibile.

Cum stă Consiliul Judeţean Timiş la capitolul transport şcolar?
Cred că cel mai bine din ţară! Asta nu neapărat datorită altor intervenţii, ci în primul rând proiectului iniţial, care a făcut ca, acum mulţi ani, landul Rhenania-Westfalia să doneze 50 de microbuze. Cu acestea am reuşit, la vremea respectivă, să demarăm acest program, când în România nici nu se punea problema unui astfel de transport. Acum s-a întregit cu dotările care au apărut prin inspectoratul şcolar, prin alte surse de finanţare.

Tocmai de aici întrebarea, pentru că se ştie că foarte multe maşini pentru transportul şcolar sunt stricate. Sunt pe butuci?
Da, din păcate, în general sunt pe butuci. Acele maşini hibrid, ARO… camionete să spun aşa, care într-adevăr nu au dat randamentul scontat şi asta e, sunt pe butuci, cea mai mare parte a lor.

O ultimă întrebare. Până la ce punct se implică consiliul judeţean în fotbal? Poli Timişoara este condusă de un investitor privat.
Consiliul judeţean se va implica întotdeauna în a susţine performanţa şi simbolurile Banatului. Poli Timişoara fiind un simbol, l-am susţinut şi-l vom susţine mai departe, în limitele legalităţii. Nu discut aici de un investitor privat, discut de un simbol şi de un fenomen, discutăm de Poli Timişoara ca de un simbol al Banatului. Întâmplător, în această perioadă există un investitor, acum câţiva ani era alt investitor, acum 30 de ani conducea partidul, acum 15 ani coducea poate Institutul Politehnic. Acest simbol trebuie menţinut. La anul poate să fie alt investitor sau altă relaţie. Până la urmă important este ca simbolul Poli Timişoara să existe şi să continue. Să nu uităm că, în acest an, clubul împlineşte 100 de ani de existenţă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

popoviciul a spus: (ianuarie 17th, 2011 at 08:54 )

tare de tot, sefu! eu ma ocup in continuare de vrajitoare, iar tu vezi cu mai faci niste gaurele in bugetul judetean.

groapa a spus: (ianuarie 17th, 2011 at 10:00 )

Mai [cenzurat] cu barba, am fost ieri pana intr-un sat din Timis unde anul trecut ai asfaltat drumul. Acum era plin de gropi. Cum ai putut sa-ti bati joc in asa hal? Nici celalat [cenzurat] cu barba din oras inca nu a reusit sa faca o lucrare atat de proasta.

Ghita Falci a spus: (ianuarie 17th, 2011 at 11:00 )

Doamne-ajuta! In sfarsit un adevarat edil, manager si gospodar. A fost nevoie de un om cu experienta din Brasov sa vina sa dea o lectie de buna gospodarire, noua banatenilor. Cu tot respectul pentru autoarea de facto a interviului, cred ca intrebarile au fost pregatite sau macar desenate pe o foaie dictando de cei doi scribi de curtea ai domnului presedinte, adica si Milli si Vanilli. Mie unul mi-ar fi fost rusine sa spun ca am aslfaltat mai mult decat oricine altcineva. Cu regret, in administrarea PSD s-au facut mai multi kilemtri de sosea. Chiar si pana la duplexul de vacanta al cuplului Ostaficiuc – Sipos sau pana la conacul de la Herneacova al unui obscur vanzator de cazi si scoici de wc, al carui nume imi scapa, dar are ceva legat de laptele, mierea si cornu. Ura! Va mai votam! Intr-o alta viata…..

popo a spus: (ianuarie 17th, 2011 at 11:11 )

nu cred in varianta intrebarilor la comanda… barbosul nr. 2 s-a laudat, asa cum o fac toti agaricii din judet sau oras

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.