Îşi unesc forţele pentru Timişoara! Primarul Gheorghe Ciuhandu s-a întâlnit, miercuri, cu parlamentarii de Timiş, pentru a discuta despre proiectele locale, blocate în finanţările guvernului.
Printre subiectele abordate s-au numărat concentrarea unor secţii din sistemul sanitar în clădirea Spitalului Militar, situaţia bazinului olimpic de la „Dan Păltinişanu”, problema fuzionării aeroportului timişean cu cel arădean, precum şi negocierea purtate între reprezentanţii municipalităţii şi cei ai consiliului judeţean, pe terma aerodromului de la Cioca. Reprezentanţii primăriei, cei ai Direcţiei de Sănătate Publică şi parlamentarii, susţinuţi de rectorul Ştefan Drăgulescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, vor înainta guvernului un memoriu, în vederea mutării unor secţii ale Spitalului Municipal, în sediul Spitalului Militar. Parlamentarii s-au mai angajat să susţină la Bucureşti deblocarea construcţiei bazinului de înot, proiect prevăzut printr-o hotărâre guvernamentală şi finanţat de Compania Naţională de Investiţii. În plus, reprezentanţii Timişului în parlament s-au angajat în sprijinul construirii blocurilor ANL pe terenul de la unitatea militară Giroc, după ce acesta ar intra în patrimoniul local, şi au promis că vor face lobby pentru ca Timişoara să devină capitală europeană în 2021. „Am avut astăzi o întâlnire apolitică cu politicieni, parlamentari de Timişoara şi membri din Consiliul Consultativ pentru Strategia Timişoarei. Am discutat probleme de interes local, nesusţinute de către guvern. Reacţia parlamentarilor a fost pozitivă”, a declarat viceprimarul Adrian Orza.
Comentarii prin facebook