Trecut pe linie moartă în ultimii cinci ani, deşi este vicepreşedinte al CJ Timiș, Liviu Borha revine. Cu pretenţii financiare. Cu dovada că nu a colaborat cu Securitatea, Borha este negru de supărare pe CNSAS, dar şi pe un coleg din şcoala primară.
Liberalul Liviu Borha cere acum 1,3 milioane de lei despăgubire CNSAS. În 2006 Liviu Borha era preşedintele PNL Timiş. Tot în 2006, CNSAS a constatat că are dosar la Securitate, iar în 2009 a dat şi verdictul: Borha a fost colaborator al Securităţii. Situaţia s-a clarificat abia în 2011, când CNSAS şi-a cerut scuze printr-un act oficial. „Faţă de această regretabilă împrejurare CNSAS îşi rezerervă dreptul de a se îndrepta, separat sau împreună cu domnul Borha Liviu, împotriva persoanei care prin fapta sa, a indus instituţia noastră în eroare, cu consecţinţa deschiderii litigiului pe care înţelegem să îl stingem la acest termen”, se precizează în hârtia primită de la CNSAS. Pe 9 martie 2011, la Curtea de Apel Bucureşti s-a renunţat la acţiunea în instanţă a CNSAS vizavi de colaborarea cu securitatea între 1980 şi 1986 a lui Liviu Borha. „Am obţinut verdict pozitiv – expertiza făcută de Institutul Naţional de Expertiză în Criminalistică după ce a analizat cele 30 de foi a ajuns la concluzia că nu-mi aparţin aceste înscrisuri, ci aparţin fostului meu coleg de clasă, fost ofiţer de securitate. Mi-am pierdut prietenii şi integritatea. CNSAS s-a comportat faţă de mine ca o poliţie politică. După cinci ani, CNSAS vine şi-şi cere scuze. Cineva trebuie să plătească. Am stabilit cu avocata mea să dăm în judecată CNSAS şi să cerem 1,3 milioane de lei. Dacă o să câştig, voi da o parte din bani unor copii bolnavi sau săraci. În 10 martie va fi prima înfăţişare la Curtea de Apel Bucureşti”, a spus Borha.
Comentarii prin facebook