“Atunci” si „acum”. De la Ceaus, Leana si Bobu, la Bas, Nuti si Boc

Demonstrațiile din ultimele zile din mai multe orașe din țară au reamintit multora, inclusiv celor care au ieșit în stradă, de evenimentele din decembrie 1989. Într-adevăr, nu puține sunt similitudinile și coincidențele dintre „atunci” și „acum”, începând chiar de la faptul că ambele evenimente au avut loc/au loc iarna. Similitudini pe care nu pot să le respingă nici cei mai mari fani ai lui Băsescu. Atunci, scânteia a fost aprinsă de un alogen, maghiarul Laszlo Tokes, iar acum de un alt alogen: palestinianul Raed Arafat. Pe Tokes, Escu de atunci, Ceauș, a vrut să-l strămute de la Timișoara în Sălaj. Pe Arafat, Escu de acum, Băs, l-a expulzat din Capitală la Târgu-Mureș. Nici în 89 mulți dintre cei care au ieșit în stradă nu prea aveau habar cine e Tokes, cum nici acum mulți habar nu au cum stă treaba cu Arafat și Legea sănătății. Dar a fost nevoie de o scânteie pentru ca oamenii să-și strige nemulțumirile față de ce li se întâmplă. Al doilea om ca influență în stat, pe atunci era o Elenă, acum… tot o Elenă. Că în popor una era Leana, alta Nuți, puțin contează. Prim-ministru în 1989 era Emil Bobu, acum e Emil Boc. Vreo diferență între cei doi? Nici măcar de înălțime, eventual de vârstă. În schimb, pe ambii i-a ridicat aceeași „calitate”: slugărnicia față de stăpân. O slugărnicie funciară, totală, dusă la extremitate. Continuăm cu miniștrii de Interne? Pe atunci era Tudor Postelnicu „am fost un dobitoc”. Acum e Traian Igaș. Doi intelectuali rasați, minți luminate, renascentiste!
Dar cine au fost/sunt „vinovați” de aceste manifestări? Pe atunci erau agenturili, nu există nicio îndoială. Acum, în mod cert, mogulii și, poate, sistemul ticăloșit. Și Ceaușescu, și Băsescu se credeau (unul se mai crede) oameni providențiali pentru România. Oameni care dețin întreg adevărul, și calea, și chiar viața. Viața a mii de români trimiși la moarte, și atunci, și acum, prin înfometare sau din lipsa medicamentelor. Și Ceaușescu, și Băsescu au crezut/crede că știu cel mai bine de ce are nevoie poporul român. Astfel că nici nu-i mai interesa/interesează ce spune acest popor. Amândoi au intrat într-un fel de autism atotștiutor. La ambii agenda publică n-a coincis și nu coincide cu ceea ce vrea poporul. Lipsa dialogului a fost desăvârșită. Și aici e marea problemă care îi leagă pe cei doi: alienarea față de oameni. Ce-i drept, ambii au avut și momentele lor de glorie. Unul legat de „primăvara de la Praga”, altul de „primăvara celor 322”. Pentru fiecare, vremurile de glorie, când au fost adulați de popor, au trecut foarte repede. Care va fi deznodământul evenimentelor de acum? Aproape sigur, total diferit de cel din 1989. Ca ultimă coincidență însă, pe atunci la cotitură stătea Ion Iliescu, „ultimul de pe listă cu voia dvs”. Printre cei care stau acum la cotitură se numără același Ion Iliescu.