Protocol revolutionari – galeria lui Poli, pentru continuarea protestelor

Reprezentanții organizației de revoluționari Frăție – Egalitate – Cooperare și liderii galeriei timișorene au semnat un protocol de colaborare și de susținere a zece revendicări.

Semnatarii protocolului se declară ”cetățeni liberi ai Timișoarei” și au decis să manifeste în continuare, împreună. Revendicările vizează în primul rând demiterea actualului guvern. Pe listă urmează legiferarea democrației participative, a cazierului profesional (pentru ca funcționarii publicii competenți sau care au comis abuzuri să poată fi eliminați din sistem), controlul televiziunii publice de către societatea civilă, naționalizarea averilor dobândite ilicit, introducerea Curții de Jurați, alegeri anticipate și decalate, separarea reală a puterilor în stat, un buget împărțit pe baza unui referendum național între principalele domenii (sănătate, educație etc).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

craft

CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Perioada de desfășurare este martie – aprilie 2026 durata: 180...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, crede că în luna martie va fi semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei, realizat, în cea mai mare parte, cu bani de la bugetul de stat. El crede că nu vor mai fi contestații odată ce contractul a fost semnat. Într-o declarație dată la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reevaluarea ofertelor și semnarea contractului pentru noul stadion al Timișoarei ar putea avea loc luna viitoare
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Perioada de desfășurare este martie – aprilie 2026 durata: 180...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă
În ultimii ani, trei comune periurbane Timişoarei şi-au disputat „titlul” de cea mai bogată comună din judeţul Timiş. Este vorba de Dumbrăviţa, Ghiroda şi Giroc, toate trei fiind prezente pe locuri fruntaşe şi în topurile naţionale ale celor mai bogate comune. Surpriza de anul trecut este însă Moşniţa Nouă, care având un buget aproape dublu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care au fost cele mai bogate comune din Timiş în 2025. Surpriza de pe primul loc
Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru a cere oprirea acestor practici, care au devenit o super sursă de venit pentru unii, și înlocuirea cu sterilizările. Timișoara este unul dintre orașele unde oamenii au ieșit duminică în stradă.   Protestatarii s-au adunat, după-masă, în Piața Operei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu
Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a adevărului și a memoriei colective contemporane. Filmul explorează fenomenul bullyingului în rândul minorilor și pune sub semnul întrebării etica actului de relata astfel de fapte, într-o tensionare permanentă între comerț și integritate, traumă și exploatare, artă și piață. „Cazul Samca”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”
Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu au jucat în antepenultima etapă a sezonului regular pe teren propriu, cu Dinamo, echipă pe care a tot bătut-o pe Timiș în ultimul „cincinal”. Nu a mai fost cazul și de această dată, diferența mare de valoare și buget înclinând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo
În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
Există copii pentru care dezvoltarea nu vine de la sine. Copii care au nevoie de mai mult timp pentru a învăța, pentru a comunica, pentru a se adapta lumii din jurul lor. Copii pentru care fiecare progres înseamnă muncă, răbdare și sprijin constant. Pentru acești copii și pentru familiile lor există Fundația de Abilitare Speranța....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.