Teatru-dans de la Budapesta, pe scena de la Timisoara

Artiștii din Budapesta dansează la Timișoara. Teatrul Maghiar de Stat Csiki Gergely invită timișorenii la spectacolul ”Sunt foarte bine, te rog nu mă căuta!”, al companiei Pataky Klári, din Budapesta. Reprezentația va avea loc joi, de la ora 19, în sala mare de spectacole, din strada Alba Iulia.

Spectacolul, recompensat în 2008 cu premiul Lában Rudolf, pentru coregrafie, are în centru femeia, în ipostaze variate, într-o concepție scenică caracterizată de finețea și precizia gestuală, cu mult umor și autoironie. Prestațiile celor cinci interprete spun o poveste despre criză, dezamăgiri și căderi, amărăciune și puterea de a reveni, de a recupera. ”Coregrafia e semnată de Pataky Klári, o artistă cunoscută publicului timișorean, deoarece, în stagiunea 2007-2008, a semnat coregrafia spectacolului «Prăvălia ororilor».

Costumele îi aparțin lui Szeibert Katalin, eclerajul e realizat de Szirtes Attila, iar machiajul, de Károlyi Balázs”, a declarant Paul Sarvadi, purtătorul de cuvânt al Teatrului Maghiar. ”Sunt foarte bine, te rog nu mă căuta!” e interpretat de Arany Virág, Dányi Viktória, Egyed Beáta, Kántor Katalin și Tonhaizer Tünde. Studenții, elevii și pensionarii pot achiziționa biletele de intrare cu doar 8 lei, prețul întreg al acestora fiind de 16 lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Zeci de percheziții la tăietorii ilegali de arbori

La data de 8 august 2022, începând cu ora 06.00, polițiștii Sectiei 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară la 41 de locații, aflate în competența Poliției Municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de percheziții la tăietorii ilegali de arbori

Economic vezi arhiva Economic

Într-o singură zi, cinci firme din Timiş şi-au cerut insolvenţa. Patru dintre acestea sunt din Timişoara

Pe data de 5 august 2022, nu mai puţin de cinci firme din județul Timiş au depus cereri de intrare în insolvenţă, arată site-ul specializat Supervizor. Dintre acestea, patru îşi au sediul social în Timişoara, iar una în Sânmihaiu Român Demersurile privind insolvennţa s-au soldat cu înregistrarea următoarelor dosare: BREAD TALK SRL (CUI/CIF: 38056190) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Într-o singură zi, cinci firme din Timiş şi-au cerut insolvenţa. Patru dintre acestea sunt din Timişoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL Timiş, la fel ca la nivel naţional, are mare nevoie de o curăţire de mediocrii din jurul liderilor de conjuctură, consideră prorectorul UVT Mădălin Bunoiu, membru PNL. El critică incapacitatea PNL Timiş de a nu putea oferi încă un un candidat “decent” pentru Primăria Timişoara, însă avansează un nume: Marilen Pirtea. Prorectorul UVT Mădălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radiografie cruntă a PNL Timiş făcută de prorectorul UVT, liberalul Mădălin Bunoiu. Pe cine vede candidat la Primăria Timişoara
Consiliul Județean Timiș a anunțat că a fost încheiată licitația publică stabilirea firmei care va realiza Proiectul tehnic pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade. Contractul a fost adjudecat de către o firmă din Iași, Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, la o sumă de 1.5 milioane lei, cu TVA inclus. Serviciile care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din Iași va face proiectul tehnic pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade
La data de 8 august 2022, începând cu ora 06.00, polițiștii Sectiei 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară la 41 de locații, aflate în competența Poliției Municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de percheziții la tăietorii ilegali de arbori
Universitatea Politehnica Timișoara este adepta metodelor noi de predare, iar în ultimii ani fiecare facultate în parte a dus o campanie amplă de digitalizare. De altfel, pentru tinerii din noua generație tehnologia este parte din viața lor, astfel că noile platforme de comunicare universitară și adaptarea profesorilor la comportamentul studenților sunt parte din procesul educațional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul Universității Politehnica Timișoara, perspectivă nouă asupra educației: Profesorii trebuie să predea prin interactivitate, storytelling sau gamification
Societatea Colterm, pusă de administrația Robu să selecteze gunoaiele adunate de la populație, caută firmă care să realizeze ”Serviciul de transfer deseuri municipale de la Stația de Sortare Deșeuri Municipale Timișoara la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela”. Conform anunțului, contractul va presupune transportul pentru un total de 85.800 de tone de deșeuri, adică o cantitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de sortare a deșeurilor Timișoara va trimite până la 400 de tone de gunoi la deponeu. Colterm caută firmă să le transporte
Preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine, referindu-se la problema rotativei din 2023, când funcţia de premier ar urma să fie preluată de PSD, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun. La fel ca fratele său Andrei, ambasador în Statele Unite,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semnal de la Cotroceni împotriva rotativei premierilor? Şeful PNL Iaşi, apropiat al lui Klaus Iohannis, îl vrea pe Nicolae Ciucă în funcţie până 2024
A fost #rezist visul unei schimbări de paradigmă? Ce a rămas din acest vis? Cum a început totul? A fost o mișcare organizată sau spontană? Cine a finanțat protestele?  Sunt doar câteva întrebări la care încearcă să ofere răspunsuri documentarul “O altă paradigmă – #rezist”, care va fi prezentat în premieră, miercuri, 10 august, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea #rezist, într-un film documentar, prezentat miercuri, 10 august, la Cinema Victoria
Top