Asociația ADOR Copiii – Comunitatea familiilor adoptive, în parteneriat cu Oficiul Român pentru Adopții, derulează, pe parcursul acestui an, o campanie de informare, conștientizare și promovare a adopției. Aceasta are, ca prim scop, creșterea numărului de adopţii naţionale.
Campania derulată de ADOR își propune să crească gradul de informare a populaţiei cu privire la procedura adopţiei, particularităţile și importanţa fiecarei etape. Campania a debutat cu iniţierea unei petiţii privind declararea zilei de 2 iunie ca Ziua Naţională a Adopţiei.
Evenimentele din cadrul campaniei de promovare se vor desfășura în 2 iunie în Timișoara, București și Sibiu. Dacă ați adoptat un copil, dacă vreți să adoptați sau dacă iubiți pur și simplu copiii, sunteți așteptați în Timișoara, între orele 11 și 18, în Parcul Copiilor, la amfiteatru. Aici vor avea loc ateliere de creație, dansuri și jocuri. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Timișoara, în parteneriat cu Asociația DoReMi pentru copii, Fundația Life-Care și Clubul Titirez.
Comentarii prin facebook