Sandu si Dragomir vor Poli in Liga I, Marian Iancu nu!

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir fac eforturi pentru a rezolva participarea Politehnicii Timişoara în primul eşalon începând cu sezonul viitor. Strădaniile celor doi mahări din fruntea fotbalului mioritic nu sunt sprijinite, din păcate, și de clubul timişorean.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au ajuns până în situaţia în care ar fi fost dispuşi să lase Poli în Liga I, cu condiţia ca Marian Iancu să înceapă procesul de reeşalonare a datoriilor pe care le are Poli. S-au lovit de refuzul acestuia, care a retras dosarul de licenţiere.

Dacă Marian Iancu va reveni asupra deciziei şi va trimite dosarul de licenţiere, Poli ar putea primi acceptul să evolueze în primul eşalon începând cu sezonul viitor, după ce a obţinut promovarea din Liga a II-a. Vestea excelentă pentru timişoreni ar fi posibil să fie dată de Mitică Dragomir şi Mircea Sandu la finalul acestei săptămâni, la 1 iunie, când va avea loc o şedinţă a biroului federal al FRF, în care se va decide componenţa primului eşalon din viitorul sezon.

O altă problemă, în cazul în care Poli va evolua în Liga I, ar fi legată de o eventuală participare în cupele europene, care nu va putea fi posibilă, din pricina datoriilor la cluburi de peste hotare, în special către Benfica Lisabona, în contul transferului lui Sepsi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

iancu de ferentari a spus: (mai 28th, 2012 at 10:44 )

marian iancu vinde tot ce poate dar nu isi ia talpasita. vrea sa mulga tot ce e de muls. urmeaza cele cateva grupe de juniori extrem de talentati, care vor fi vanduti la echipe din bucurewsti. rusineeeee

SPLENDID a spus: (mai 28th, 2012 at 10:48 )

unde ni-s NEGOCIATORII ???????? Hei, d-lor CATINDATI BOJIN< ROBU< ORZA < OSTAFICIUC si TOATA GRAMADA DE CATINDATI VESELI !!~~!

mesia a spus: (mai 28th, 2012 at 10:58 )

chiar asa, unde sunt negociatorii. vrem reactii de la ei, sa se intereseze de poli, ca doar e echipa lor de suflet.

Regizorul a spus: (mai 28th, 2012 at 12:37 )

Scenarili cu achitat 100%,cu premiat jucatori,cu Ripensia si altele, s-au uitat? Acum toti mucles? Totul depinde doar de Iancu? Unde-s MARILI PROMISIUNI DE OPBECTIVILI ? POLI nu e printre ele? Numai reabilitarea termica? Sau POLI NU, caci trebuie ACUM, IMEDIAT? Termicili e cestie de 20-30 de ani, sau chiar „mai in perspectiva”?

simbad primaru a spus: (mai 28th, 2012 at 12:53 )

din cate stiu eu iancu e finantatorul. sa faca el primul pas daca tot tine la echipa asta. nu inteleg de unde atatea trompete care il sustin la modul asta. domnul iancu sa ne spuna ca a facut cu banii luati pe 30 de jucatori in niciun an si de ce nu a achitat datoriile clubului. ca politicienii nostri dragi si scumpi sunt de toata jena, asta e alta poveste. nu spune nimeni ca nu e asa, dar cine se incurca acum cu inacu intra la puscarie.

rea credinta! a spus: (mai 28th, 2012 at 13:29 )

Unde e Robu sa-si exprime si acum sustinerea fata de club si mai ales fata de Iancu?!? Nu demult a facut scandal ca n-a vrut primaria sa-i dea banii lu Iancu pentru datorii, acum tace ca-si da seama ca a facut o gafa si Iancu e un gunoi!

sacalu a spus: (mai 28th, 2012 at 13:34 )

rea credinta? dar unde e orza sa-i mai bage in buzunar vreo 6 milioane de euro, asa cum a facut-o pana acum doi ani? au fost bani aruncati pe fereastra. spun asta pentru ca investitia nu a rezistat iar iancu a aterizat in b. dar unde sunt si marii suporteri ai lui poli, care o freaca acum la rece. vad ca si la nivelul asta sunt batalii intre partide, pe suporteri.

Iancu - un gunoi! a spus: (mai 28th, 2012 at 13:54 )

Da, e rea credinta din partea lui Iancu si ipocrizie din partea lui Robu care numa a acuzat in stanga si dreapta fara sa aiba si responsabilitatea unei semnaturi pentru atribuirea banilor! Bine au facut ca nu i-au dat un ban ca acum mergeau la puscarie pentru deturnare de bani publici. O sa-l vad pe Robu daca va castiga primaria daca tot asa va pune problema, cand va trebui sa si semneze, nu doar sa dea din gura!

x a spus: (mai 28th, 2012 at 16:16 )

chiar asa…daca Robu ar avea un staff tare ar reactiona da asa el vegeteaza in spital, rpoblemele raman nerezolvate si probabil asa ar fi intreg scenariul daca ar iesi primar!

tim a spus: (mai 28th, 2012 at 16:42 )

Popoviciu, unde e investitorul ala fantoma cu care te laudai cand echipa mergea?
De ce nu iesi cu el ACUM?

Rabdare si tutun a spus: (mai 28th, 2012 at 17:47 )

va veni Popoviciu si Ostaficiuc cu un investitor URIAS: Gazprom, dar….numai daca-i votati !

Luci a spus: (mai 28th, 2012 at 18:26 )

Poate sa vrea si Platini,dar pentru Iancu si Robu nu este o solutie,doar in spatele cortinei se pot face mizerile.

Pavel a spus: (mai 28th, 2012 at 18:51 )

Marele salvator al echipei,Robu,nu iei atitudine?Sau ai scuza ca esti in spital.Poti trimite pe cineva sa faca demersurile,sau???nu te lasa tiganu’???

sany a spus: (mai 28th, 2012 at 19:00 )

sa-i vedem pe toti acum. robu, orza, ostaficiuc, popoviciu. toti s-au lins in orificii cu tiganu. de fapt, l-au lins.

radu a spus: (mai 28th, 2012 at 23:03 )

Cum Dumnezeu puteţi crede toate aiurelile unui nebun care în lipsă de ceva mai bun, a aruncat piatra în apă, doar aşa, că nu mai găseau subiecte impotenţii ăia de la Radio Timişoara?

Oliver a spus: (mai 28th, 2012 at 23:22 )

Parca Robu promitea ca va salva echipa.Acum are sansa cea mai mare,dar…..probabil uita proisiunile facute,si se bate cu pumnul in piept ca va face ceva,doar cand stie ca nu se poate,sa nu fie tras la raspundere.Jenant!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.