Compania Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Arieș (p), orele 9 – 15; Deta (zona Elena Ghenescu), orele 8 – 16; Bodo, orele 9 – 19.
Apa calda oprita, in Soarelui
Colterm anunță că, pentru finalizarea unor lucrări de reparaţii pe reţeaua termică primară, luni, între orele 8 și 16, va întrerupe furnizarea apei calde de consum la următoarele puncte termice din oraş: PT 91, PT 92, PT 93 şi PT 94. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc în zona Soarelui.
Masacrele din Siria au starnit indignare in lumea intreaga
În eforturile diplomatice pentru a opri vărsarea de sânge din Siria, multe țări au anunțat expulzarea ambasadorilor şi diplomaţi sirieni. SUA, Elveţia, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Canada, Australia şi Bulgaria sunt exemple în acest sens. Autoritățile acestor țări subliniază că decizia a fost un răspuns la masacrul din Houla în care au murit peste 100 de persoane, având rolul de a pune presiune asupra regimului Bashar al Assad.
Timisorenii scapa de canicula la strand / FOTO
Caldura insuportabilă de duminică, i-a făcut pe timişoreni să ia cu asalt ştrandurile din oraş pentru a se răcori. În general biletul de intrare variază între 10 şi 30 de lei, la care se mai adaugă şi şezlongul.
Concert Taxi, la No Name / FOTO
Super concert sâmbătă seară la No Name. Trupa Taxi a făcut un show de zile mari, într-o admosferă de vara, cu piscina şi multă verdeaţă. Aceştia au încântat publicul cu melodiile lor, însă piesa care a făcut senzaţie a fost “Cele două cuvinte”.
A murit Silviu Sarafolean
Viaţa a fost nedreaptă cu el până la capăt. Fostul consilier local PNŢCD şi preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Silviu Sarafolean a murit duminică, după o lungă şi grea suferinţă.
Politia il cauta pe cel care a pornit incendiul de vineri noapte
Incendiul izbucnit vineri noapte la un depozit de mase plastice din zona Ion Ionescu de la Brad a fost provocat intenționat. Pompierii au stabilit că au existat două focare. De acum e treaba polițiștilor să descopere autorul.
Biserica de la Spitalul Judetean a fost sfintita
În Duminica a doua după Rusalii, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”, de la Spitalul Județean.
Bikers Festival, la Sag / FOTO
1.000 de motocicliști și-au turat motoarele pe malul Timișului, la Șag. La Road Patrol Bikers Festival au venit pasionați de cai putere pe două roți nu numai din România, ci și din Ungaria, Germania și Serbia.
Lepa Brena promite spectacol pe 29 iunie / VIDEO
Fanii Divei Balcanilor pot să stea liniștiti: concertul de la Timișoara al cântăreței Lepa Brena va avea loc sigur pe 29 iunie. Pe site-ul oficial al artistei a fost postat trailerul evenimentului. Concertul ar fi trebuit să aibă loc în 15 iunie, dar a fost amânat.
Robu a castigat alegerile; pe cand si primaria?
Nicolae Robu a câștigat alegerile clar, detașat, previzibil. Dar încă n-a câștigat primăria. Iar pînă va câștiga și instituția de pe CD Loga va mai trece ceva timp. Depinde doar de primarul ales și de voința lui în cât timp va face și acest lucru. Pentru a cuceri primăria, trebuie destructurată rețeaua de tip mafiot care o controlează. Și aici e vorba, în primul rând, de șefii de direcții, dar și de grupurile de interese care stau în spatele lor.
Cristi Breb, rugbistul despre care nu se vorbeste la trecut / FOTO
Acum zece ani, sportul timişorean îl pierdea pe Cristi Breb, un tânăr rugbist pentru care viitorul trebuia să se arate doar bine. Nu împlinise 25 de ani când o boală cumplită i-a curmat destinul. Au rămas în urmă selecţiile la reprezentativele de juniori şi tineret, dar şi amintirea unui veritabil gentleman, care nu a fost uitat de prietenii săi.
Boldor ramane la AS Roma, Filip continua la Dinamo
Plecat în urmă cu un an la AS Roma, Deian Boldor, juniorul crescut la LPS Banatul la grupa pregătită de Cristi Petcu, i-a convins pe oficialii clubului italian, care l-au achiziţionat definitiv. O altă perlă a generaţiei 1994-1995, Steliano Filip, după un an petrecut în Liga a II-a la FC Universitar Maramureş Baia Mare, face pasul spre primul eşalon.
Culita Chis si-a gasit un prieten si nu pleaca din primarie
Încă din timpul campaniei electorale, apoi într-o conferință de presă făcută în calitate de primar ales al Timișoarei, Nicolae Robu le-a transmis un mesaj destul de clar șefilor de direcții din primărie și secretarului Ioan Cojocari. Și anume, că nu va putea lucra cu ei, motiv pentru care ar cam trebui să-și scrie demisiile sau cererile de pensionare. Acum încep să apară și replicile celor vizați.
Regulile seductiei s-au schimbat radical: fetele preiau initiativa
S-au dus vremurile în care o fată aștepta, sfioasă, să fie invitată în oraș de băiatul alături de care spera să-și petreacă restul vieții. Tinerele din ziua de azi sunt mult mai practice și se folosesc de tehnologie pentru a-și alege partenerii pe care și-i doresc.
Arhiepiscopia Timisoarei cere spaga din bani europeni!
O afacere revoltătoare, coordonată din umbra funcţiei de episcopul vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, este anchetată. Luni, la Poliție, două angajate ale unor centre social-educaţionale vor depune mărturie asupra felului în care erau obligate să facă „donații” către Arhiepiscopia Timişoarei.
Fatoumata Diawara, senzatia world music, vine la Plai / VIDEO
Festivalul Plai își dezvăluie, încet-încet, line-up-ul din acest an. Cei obișnuiți cu evenimentul devenit tradițional la Muzeul Satului abia așteaptă să afle numele artiștilor pe care îi vor vedea în weekendul 14-16 septembrie. Fatoumata Diawara este capul de afiș al zilei de sâmbătă.
Teatru pentru cei mici, la mall
Din acest week-end, copiii sunt invitați la noi spectacole de teatru cu păpuși. Acestea vor avea loc la mall, unde va fi reluată astfel tradiţionala întâlnire săptămânală cu prichindeii.
17 parlamentari au castigat in alegerile locale
Mai mulţi senatori şi deputaţi au fost aleşi preşedinţi de consilii judeţene sau primari. Astfel, 17 din cei 39 de parlamentari care au candidat la scrutinul din 10 iunie au și câștigat. Printre aceștia, și senatorul liberal Nicolae Robu. Ei vor renunța la mandatul din parlament.
Incendiu devastator in zona Ion Ionescu de la Brad / FOTO + VIDEO
Un incendiu puternic s-a produs, vineri seară, într-o hală din zona Ion Ionescu de la Brad. Pompierii, veniți cu mai multe mașini, încearcă să stingă flăcările uriașe, care riscă să se extindă. UPDATE: Focul a fost stins abia spre dimineață.