Arhiva pentru luna: iunie 2012

S-a deschis centura Aradului

Traficul pe șoseaua de centură a Aradului a fost deschis, miercuri, pe ambele sensuri. Varianta ocolitoare a orașului de pe Mureș are 12,25 kilometri, iar jumătate din banii necesarii finalizării acesteia au provenit din fonduri europene.

Autobuzul 33 nu mai merge la Real

Autobuzul 33 revine, de joi, pe vechiul traseu și nu mai circulă până la Real/Praktiker. Capătul de linie va fi, din nou, podul din Calea Șagului. RATT înființează însă linia 33 barat. În aceste condiții va dispărea și traseul Expres 5.

Ce legatura are Robu cu fratii Cristescu

Disperați că, oricât și-ar înjura contracandidatul pe motiv de operație pe inimă, nu-i ajută la nimic, candidatul țărănist Adrian Orza și cei din jurul lui au demarat o altă campanie împotriva candidatului liberal Nicolae Robu. (Atâta timp cât mulți PSD-iști cu funcții le spun oamenilor să voteze cu Orza la primărie și lista USL la consiliul local, nu putem vorbi despre candidatul USL Nicolae Robu.)

Retea comunitara impotriva abandonului scolar

Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale (CRIPS), în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, organizează, miercuri, un seminar de evaluare a proiectului „Reţele comunitare pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar”.

Intreruperi de curent

Compania Enel nu a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Chișoda, Cherestur (p), orele 9 – 15; Orțișoara, orele 9 – 12; Sîngeorge, Cebza (p), orele 8 – 16; Bodo, orele 9 – 19.

Top