Autobuzul 33 nu mai merge la Real

Autobuzul 33 revine, de joi, pe vechiul traseu și nu mai circulă până la Real/Praktiker. Capătul de linie va fi, din nou, podul din Calea Șagului. RATT înființează însă linia 33 barat. În aceste condiții va dispărea și traseul Expres 5.

De joi, 7 iunie, autobuzul 33 nu va mai circula până la Real/Praktiker şi va avea capătul de linie la Pod Calea Şagului. Autobuzul 33 va opri în toate staţiile de la Catedrală până la Pod Calea Şagului.

Pentru asigurarea transportului în zona comercial-industrială a Timișoarei, va fi înființată linia 33 barat. Acesta va circula de la Piaţa Veteranilor până la Metro. Staţiile liniei 33 barat sunt: Piaţa Veteranilor – Dermatina – B.A.T.M. – Casa Auto – Real/Praktiker – Metro – CEFIN (capăt de linie) – Metro – Real/Praktiker – Staţia Peco – B.A.T.M. – Dermatina – Piaţa Veteranilor. Programul de circulaţie va fi adaptat după programul unităţilor comerciale.

În aceste condiţii, de la aceeași dată, traseul liniei Expres 5 este desfiinţat. Cei care au deja abonamente pe această linie le vor putea folosi pe linia autobuzului 33 din Piaţa Mocioni şi pe linia 33 barat, până la expirarea abonamentului.

Autobuzele 33 vor circula ca şi până acum. Orarul autobuzului 33 barat este disponibil pe www.ratt.ro, secţiunea Informaţii trasee/Grafice circulaţie.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica încheie cantonamentul cu o victorie și vine acasă cu moralul ridicat

Politehnica Timișoara a încheiat cantonamentul vineri seara cu o victorie, scor 4-3 (2-2) în fața celor de la Al-Faisaly FC, formație care a promovat în elita Arabiei Saudite. Echipa viola a fost condusă cu 2-0 după 20 de minute în jocul disputat la Beltinci (Slovenia), dar a reușit să întoarcă spectaculos rezultatul prin golurile lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica încheie cantonamentul cu o victorie și vine acasă cu moralul ridicat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri dimineața, achiziția a două clădiri edificate pe terenul, proprietate a orașului, de la ștrandul Electrometal, aflat pe malul Begăi. Era vorba despre clădirile ”legale”, altele decât cele supuse demolării de către primărie, care mai existau acolo și despre care municipalitatea a spus că nu erau ridicate cu autorizație. Acum,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea restaurant sau biergarden în clădirile cumpărate de la Electrometal pe malul Begăi
Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.