„Sfantul Antim Ivireanul”, prima scoala primara ortodoxa / FOTO

Instituţia de învăţământ poartă numele „Sfântul Antim Ivireanul”, este situată pe  strada Aluniş nr. 36 şi a fost înfiinţată, sub patronajul Arhiepiscopiei  Timişoara, la iniţiativa asociaţiei timişorene „Pro Logos”. La ceremonia de inaugurare a participat,  din încredinţarea  Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului,  P.S. Paisie Lugojanul, episcop-vicar eparhial, iar evenimentul a continuat cu „Ziua porţilor deschise”.

 

Unitatea de învăţământ respectă întocmai programa aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, completând-o cu activităţi educative cu specific creştin ortodox, astfel, copiii vor participa la Sfânta Liturghie, se vor deprinde cu munca în gospodărie, vor învăţa să coase, să gătească şi să îngrijească o mică grădină de legume, vor a vea ore de rugăciune.Costurile de şcolarizare sunt de 500 de lei pe lună pentru fiecare elev, în contextual în care cei mici primesc două mese pe zi și au program de afterschool.

La „Antim Ivireanul” copiii din familii cu venituri mici vor beneficia  de cinci burse de studiu de 400 de lei pe lună, menite să acopere 80 la sută din cheltuielile de şcolarizare, masa şi activităţile  extracuriculare.Elevii  se vor putea înscrie şi la  afterschool, atât de-a lungul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.  

 

Potrivit inițiatorilor școlii, programul zilnic va începe cu lectură din Sfânta Evanghelie (15 minute), despre viața apostolului zilei, apoi urmează patru ore de curricula națională. După masa de prânz, jumătate de oră copiii au libertate deplină, apoi intră în programa afterschool. Timp de o oră pregătesc temele pentru ziua următoare, apoi au cursuri opționale (limba germană, franceză sau engleză) iar între orele 16 și 17 ateliere practice (gătit, traforaj, lucru manual, grădinărit).

Costurile de şcolarizare sunt de 500 de lei pe lună pentru fiecare elev, pentru programul complet, afterschool și două mese pe zi. Miercuri și vineri, dar și în perioadele stabilite conform calendarului bisericesc se primește doar mâncare de post. În plus, la „Antim Ivireanul” copiii din familii cu venituri mici vor beneficia  de cinci burse de studiu de 400 de lei pe lună, menite să acopere 80 la sută din cheltuielile de şcolarizare, masa şi activităţile  extracuriculare. Frații au și eu reducere de 25% din taxa de școlarizare. Elevii  se vor putea înscrie şi la  afterschool, atât de-a lungul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.   

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

andrey a spus: (septembrie 8th, 2012 at 20:36 )

ESTE FOARTE BINE CA SA INFIINTAT ACEASTA SCOALA DA RAR TREBUI SI MAI BINE desfiintata sectia de teologie de la liceul depadogic anual pleaca de pe bancile scolo tineri ce nu au cio treaba cu credinta in Dumneze dar si foarte slab pregatiti din toate punctele de vedere, aceasta stare este sutinuta de directorul I. CRISTESCU ca doreste disparitia biserici el fiind PASTOR la organxzatia MARTORILOR LUI IEHOVA astfel are tot interesul da nu pregateasca tineri preoti buni .

Daciana a spus: (septembrie 8th, 2012 at 21:04 )

Sunt cadru didactic si mi se pare ca de mici ii indoctrineaza pe acesti copii cu religia si invatamintele bisericesti.
Doar o ora credeti ca e suficient pt pregatirea temelor ? sa fim seriosi ! Elevii mei din clasa I se pregateau zilnic cate 2 ore acasa pt efectuarea lectiilor de a doua zi .
Sincera sa fiu nu mi-ar placea sa fiu patronata de Biserica . Mai bine la stat ! Salar + afterschool , si sunt mai linistita !

Alina a spus: (decembrie 16th, 2012 at 22:48 )

E bine de vorbit in cunostinta de cauza. E usor de luat noroi si de aruncat, dar a nu se uita ca si mana care arunca se murdareste. In plus, a fi ateu e un chip al exercitarii libertatii, tot asa cum si a crede in Dumnezeu este.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Proiectul de extindere al Oncohelp intră în dezbatere publică la Primăria Timișoara. Are probleme, spune Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei a solicitat și primit organizarea unei dezbateri publice pe un proiect de hotărâre care vizează aprobarea unui nou Plan Urbanstic Zonal, care va permite extinderea centrului Oncohelp, situat în zona Bălcescu – Elisabetin, din Timișoara. Asociația spune că în PUZ sunt mai multe probleme. Lansat în octombrie, proiectul de extindere al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de extindere al Oncohelp intră în dezbatere publică la Primăria Timișoara. Are probleme, spune Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Încă un pas spre marele vis, tabloul principal. Anca Todoni merge în turul 3 al calificărilor de la Melbourne

Anca Alexia Todoni a obținut un succes important în turul secund din calificările pentru primul turneu de Mare Șlem al anului. Timișoreanca a învins-o într-o oră și 24 de minute pe iberica Leyre Romero Gormaz în două seturi, 6-3, 6-2. Jucătoarea bănățeană a dominat partida, a avut 6 ași și 20 de mingi direct câștigătoare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas spre marele vis, tabloul principal. Anca Todoni merge în turul 3 al calificărilor de la Melbourne
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Facultatea de Arte și Design Timișoara se pregătește de sărbătoare în 2025

În 2025, Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT sărbătorește 35 de ani de la reînființare, o perioadă marcată prin transformare continuă. Facultatea de Arte și Design (FAD) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a realizat un bilanț la finalul anului 2024, consemnând realizările obținute într-o perioadă în care s-a consolidat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara se pregătește de sărbătoare în 2025
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei a solicitat și primit organizarea unei dezbateri publice pe un proiect de hotărâre care vizează aprobarea unui nou Plan Urbanstic Zonal, care va permite extinderea centrului Oncohelp, situat în zona Bălcescu – Elisabetin, din Timișoara. Asociația spune că în PUZ sunt mai multe probleme. Lansat în octombrie, proiectul de extindere al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de extindere al Oncohelp intră în dezbatere publică la Primăria Timișoara. Are probleme, spune Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei
În 2025, Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT sărbătorește 35 de ani de la reînființare, o perioadă marcată prin transformare continuă. Facultatea de Arte și Design (FAD) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a realizat un bilanț la finalul anului 2024, consemnând realizările obținute într-o perioadă în care s-a consolidat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara se pregătește de sărbătoare în 2025
În perioada 1-7 ianuarie 2025, polițiștii timișeni au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, atât pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În această perioadă, polițiștii au intervenit la peste 390 de apeluri semnalate prin SNUAU 112, au aplicat 1.029 de sancțiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 44 de persoane au rămas fără permis. Zeci de oameni, certați cu legea la început de an
Timp de două seri, luni şi marţi, câteva zeci de AUR-işti şi fani ai lui Călin Georgescu au protestat în centrul Timişoarei. Adunările nu au fost autorizate de municipalitate, dar mitingiştii nu au fost deranjaţi de Jandarmerie sau alte instituţii. Printre cei mai vocali participanţi s-a numărat cel mai mare fan al lui Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AUR-iştii şi fanii lui Georgescu din Timişoara, „antrenamente” neautorizate pentru mitingul din Bucureşti
Pe adresa Gărzii de Mediu Timiș au fost depuse mai multe solicitări referitoare la calitatea aerului din localitatea Chișoda, de lângă Timișoara. În consecință, a fost solicitat sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, care a folosit pentru verificări autolaboratorul din dotare.  Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș a fost sesizată cu privire la disconfortul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reclamații legate de calitatea aerului la Chișoda. Nu au fost găsite probleme
Vineri, 10 ianuarie, secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, vor avea o întâlnire pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C, potrivit unui anunț publicat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite
Mai e mai puțin de o săptămână până când doritorii se vor putea înghesui la cozile de la ghișee pentru plata impozitelor locale. Timișorenii pot plăti taxele locale pentru 2025 începând din 16 ianuarie, la sediul Direcției Fiscale situat la Iulius Town. Desigur, pentru a evita drumurile și cozile, Primăria recomandă plata online a impozitelor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe încasarea taxelor și impozitelor locale din 16 ianuarie
Bilanțul anului 2024 arată că în cinematografele Primăriei Timișoara au fost peste 95.000 de spectatori. Cel mai nou cinema, Studio, e acum în etapa în care își completează echipa, urmând să înceapă din nou să funcționeze. Cinema Victoria, redeschis de peste doi ani, Cinema Timiș, care funcționează de un an, și Cinema Studio, redeschis acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinematografele Primăriei Timișoara au atras aproape o sută de mii de spectatori
Anca Alexia Todoni a obținut un succes important în turul secund din calificările pentru primul turneu de Mare Șlem al anului. Timișoreanca a învins-o într-o oră și 24 de minute pe iberica Leyre Romero Gormaz în două seturi, 6-3, 6-2. Jucătoarea bănățeană a dominat partida, a avut 6 ași și 20 de mingi direct câștigătoare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas spre marele vis, tabloul principal. Anca Todoni merge în turul 3 al calificărilor de la Melbourne
Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, anunţă prohodul progresismului la nivel mondial, dar şi în România. El spune că ultimele redute “progresiste” în România au rămas Bucureşti şi Timişoara. În privinţa Timişoarei, crede că doar DNA, iar nu timişorenii, îl mai poate da jos pe actualul primar, Dominic Fritz. Nicolae Robu revine cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş jubilează: Progresimul s-a prăbuşit în România. Ultimele redute, Bucureşti şi Timişoara
Top