Targ de biciclete in Piata Unirii

Primăria Timişoara organizează, în 22 septembrie, în Piaţa Unirii, ediţia a doua a târgului de biciclete, desfăşurat în aer liber. Evenimentul încheie „Săptămâna mobilității”.

Cei care doresc să participe la acest târg, firme sau persoane fizice, sunt rugate să depună o scrisoare de intenţie, însoţită de fotografii ale produselor ce se doresc a fi expuse spre vânzare, până în 17 septembrie, la camera 12 a PMT, pentru Direcţia Comunicare, sau la e-mail: adriana.indries@primariatm.ro. Produsele acceptate sunt biciclete, trotinete, triciclete, role și skate-uri.

Târgul face parte din „Săptămâna mobilităţii”, care se va desfășura între 16 și 22 septembrie. „Săptămâna mobilității” este o campanie a Uniunii Europeane de sensibilizare a cetăţenilor cu privire la folosirea transportului în comun a bicicletelor şi a mersului pe jos în detrimentul transportului auto. Proiectul promovează formele alternative de transport, reducerea emisiilor de gaze, a efectului de seră şi reducerea factorilor poluanţi care contribuie la dezvoltarea bolilor respiratorii şi daunează mediului înconjurător.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cetateanul Derutat a spus: (septembrie 12th, 2012 at 08:37 )

EXCELENT. Acum ca avem peste 1000 km de piste pentru biciclete in tot orasul si in imprejurimi este foarte bine venit un targ de biciclete. Pffff…idiotii!!

Toni a spus: (septembrie 12th, 2012 at 10:16 )

pentru „Cetateanul Derutat” : Cand eram eu copil nu trebuia sa am pista de bicicleta pentru a ma plimba si a ma simti bine. Acum vremurile s-au schimbat, nu mai vorbim pe fix, doar pe celulare, nu mai mergem cu autobuzul daca nu are aer conditionat si nu mai facem miscare daca nu avem piste, sali moderne cu aparate si sauna. Nu zic, e bine asa, insa nici atunci, nici acum nu ma simt prost daca merg cu bicicleta fara sa am 1000 de km de piste prin oras. Trebuie doar sa fim politicosi unii cu altii si sa nu vedem soselele pe post de piste de raliuri. E simplu daca avem bun simt si e complicat daca ne jignim.

un taran de la Urziceni a spus: (septembrie 12th, 2012 at 14:45 )

agrarianul orzu are bitziklu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cu cinci zile înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că echipa sa va finaliza proiectele demarate

Cu doar cinci zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că proiectele demarate vor fi continuate şi duse la bun sfârşit de echipa sa. El adaugă că în această toamnă se vor deschide noi şantiere, printre care şi cel al primului pod construit peste Bega după 1989. Dominic Fritz afirmă că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu cinci zile înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că echipa sa va finaliza proiectele demarate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT

Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Cu doar cinci zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că proiectele demarate vor fi continuate şi duse la bun sfârşit de echipa sa. El adaugă că în această toamnă se vor deschide noi şantiere, printre care şi cel al primului pod construit peste Bega după 1989. Dominic Fritz afirmă că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu cinci zile înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că echipa sa va finaliza proiectele demarate
Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
Timișoara devine în acest weekend un treasure hunt al gusturilor și experiențelor culinare inedite. Timișoara Tasting Tour are loc sâmbătă, 26 septembrie, iar peste 70 de locații îi așteaptă pe gurmanzi cu o incursiune gastronomică inedită. În traseul aromelor sunt incluse și restaurantele și cafenelele din Iulius Town: Chin Chin, Czech In by Staropramen, Fenice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
Angajaţii Horticultura au pus la punct locul de joacă de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53, de pe strada Drăgășani. Echipele de mentenanță ale Horticultura au recondiționat mobilierul de joacă din curtea grădiniței. Structurile băncilor și ale leagănelor au fost curățate și revopsite, iar toate scândurile au fost înlocuite. Cei de la Horticultura au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locul de joacă de la Grădinița cu PP nr. 53 a fost amenajat de salariaţii Horticultura
Joi a debutat la Timișoara ediția cu numărul 11 a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Ca de fiecare dată, timișorenii vor avea parte de un program cu acțiuni numeroase, dar și cu standuri cu mâncare sau produse tradiționale, prezentate în centrul capitalei Banatului, evenimentul va fi deschis publicului până duminică. Programul oficial cuprinde concerte, spectacole...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.