Taximetristii, la control! S-a lasat si cu ceva amenzi

Polițiștii locali de la Serviciul Circulație au organizat, marți dimineață, o acțiune de verificare a taximetriștilor. S-a lăsat și cu câteva amenzi, toate pentru staționare în locuri interzise.

Au fost vizate zonele Gara de Nord, sensul giratoriu din Calea Buziașului, Spitalul Județean și Calea Martirilor. Polițiștii au dat opt amenzi contravenționale, pentru staționarea în scopul preluării de clienți din fața Gării de Nord, respectiv staționarea în locuri în care oprirea este interzisă. În ceea ce privește documentele necesare activității de taximetrie s-a constatat că, în general, cei verificați dețin toate autorizațiile necesare.

Acțiunea este un succes răsunător, dacă luăm în considerare faptul că, în august, de exemplu, Poliția Locală a amendat doar trei șoferi de taxi, din care numai unul pentru staționare ilegală. „Comunitarii” nu văd decât rar cele 20 de taxiuri din fața Județean, unde au voie să staționeze doar șase astfel de mașini. Săptămâna trecută, un polițist local pe scuter a stat „de șase” la capătul stației de taxi de la Județean și totul a fost în regulă. De îndată ce acesta a plecat de la post, taximetriștii s-au întors cu forțe proaspete.

Liderul de sindicat Savu Cristea, care a participat și la acțiunea de marți dimineață, spunea, în august, că șoferii care au treabă la Spitalul Județean ar putea foarte bine să-și lase mașinile în parcarea de lângă Casa Tineretului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mesajul USR pentru PSD: “Dacă plecați, plecați cu totul”

USR le transmite celor din PSD că, dacă vor să plece de la guvernare, să-şi retragă, pe lângă miniştri, şi secretarii de stat, și prefecții, și șefii de agenții. Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, afirmă că „nu poți să pleci doar din fotografiile de la Palatul Victoria, dar să rămâi în continuare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul USR pentru PSD: “Dacă plecați, plecați cu totul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?

Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de robotică de la liceul C.D. Loga din Timișoara a avut rezultate excepționale care le-au adus calificarea la Eindhoven, la European Premier Event 2026, iar Consiliul Județean Timiș a anunțat că le va asigura cheltuielile necesare participării. CyberMoon, echipa de robotică a Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, va reprezenta România la una dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș va susține deplasarea echipei de robotică a liceului Loga la un important concurs european
În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%
Municipalitatea organizează luni, 27 aprilie, o dezbatere publică având ca temă proiectele de hotărâre privind reforma administrativă. Aceasta va avea loc de la ora 15:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, Bd. C.D. Loga nr.1, etaj 1. În dezbatere vor fi nu mai puţin de cinci proiecte. Proiectele de hotărâre vor fi dezbătute în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara organizează o dezbatere publică pe marginea disponibilizărilor din instituţie
Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
Conducerea PNL a votat în unanimitate o rezoluție pentru susţinerea lui Ilie Bolojan în funcţia de premier. Bolojan a anunțat că PNL urmărește formarea unui guvern minoritar alături de USR, UDMR și grupul minorităților, excluzând o viitoare coaliție cu PSD, pe care îl acuză că ar fi generat actuala criză politică. Ilie Bolojan a subliniat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL joacă tare: negocieri pentru un guvern minoritar. S-a decis să nu se mai facă o coaliţie cu PSD
Ediția de anul acesta a proiectului “Dansuri bănățene peste hotare” duce Ansamblul “Cununa Timișului” la Bruxelles. Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, publicul de la Bruxelles va putea admira dansuri tradiționale și momente de deosebite. Ansamblul “Cununa Timișului” urcă pe scena din “La Place de la Monae” în cadrul Festivalului Arthis Fest – Primăvara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul “Cununa Timișului” din Ghiroda, reprezentanţie la Bruxelles
Marți, 21 aprilie 2026, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia i-ar fi transmis un mesaj și o imagine din care reieșea intenția de a-și face rău. Polițiștii au demarat de îndată verificări, fiind solicitat și sprijinul echipajelor specializate, inclusiv criminaliști. În urma căutărilor, bărbatul, în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a orchestrat sinuciderea. Caz teribil în Giroc
Echipele de robotică din liceele timișorene au vizitat sediul Primăriei Timișoara. Acolo s-au întâlnit cu viceprimarul Ruben Lațău, cu care au discutat și despre deschiderea unui hub dedicat roboticii în orașul de pe Bega. Municipalitatea timișoreană va susține financiar participarea echipelor de robotică la competițiile de specialitate. Dar, mai mult, primăria dorește crearea unui hub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria dorește realizarea unui hub de robotică la Timișoara
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie 2026, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Evenimentul se desfășoară în format hibrid, online, prin intermediul platformei Zoom, și fizic, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un seminar având ca temă adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.