Premieră în Timiş, unde pentru prima oară Ziua Mondială a Calităţii are efect şi la nivel de judeţ. Marian Vasile, vicepreşedintele CJT, inginer la bază, a dat un suflu nou unei manifestări organizate până acum doar la nivel de Timişoara.
Profesori universitari, specialişti, industriaşi şi experţi în domeniu au avut prezentări interesante. Totul s-a desfăşurat în Sala Multifuncţională a CJ, cu prilejul Zilei Timişene a Calităţii. „Zilele calităţii au fost marcate de mai multe ori la nivel de Timişoara, dar niciodată la nivel judeţean. Am vrut să extindem această manifestare și, pentru că eram în domeniu, mi-a plăcut idea şi am decis să mă implic”, explică Marian Vasile, vicepreşedinte CJ. Cu acest prilej, Vasile a fost invitat să devină membru al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, sucursala Timişoara.
Evenimentul a atins subiecte dintre cele mai variate, de la formarea profesională şi practica studenţească, până la cazuri complexe din industrie. „Reprezentantul Camerei de Comerţ ne-a propus ca pe viitor să organizăm manifestarea în corelare cu domeniul competitivităţii sustenabile. Competitivitate ţine şi de calitatea, dar şi de alţi factori. E greu de spus care este factorul cheie. Poţi fi foarte bine competitiv, dar să nu fi foarte calitativ”, ne-a mai spus Marian Vasile. Ziua Timişeană a Calităţii a fost organizată de CJ Timiş, în colaborare cu Asociaţia Generală a Inginerilor din România, sucursala Timiş, Universitatea Politehnica, Universitatea de Ştiinţe Agricole, Universitatea de Vest şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură.
Comentarii prin facebook