Arhiva pentru luna: decembrie 2012

Guvernarea ca o praduiala sau Apocalipsa dupa USL

Omenirea este pe cale să rateze o nouă apocalipsă. Așa cum a mai ratat multe altele de-a lungul veacurilor. Românii în schimb, oameni serioși și puși pe treabă, vor ca, de astă dată, să nu mai rateze nimic. Să ducă lucrurile până la capăt. Păi, ori e sfârșitul lumii, ori nu mai e! Astfel, cu mare dibăcie, au pus bazele Apocalipsei la alegerile din 9 decembrie.

Cosmin Tinta sparge „buba” de la TVR Timisoara

Primul curajos din TVR Timișoara iese în față. Jurnalistul Cosmin Țîntă denunță, într-o scrisoare deschisă, felul în care merg lucrurile în televiziunea publică, de la modul în care sunt tratate sesizările angajaților, până la felul în care a fost organizată evaluarea în urma cărei 900 de oameni vor fi dați afară.

Pavel Kasai, ratangiul de la ITM Timis, ar putea ajunge ministru secretar de stat!

N-a reușit să ia examenul pentru şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, deși a concurat de unul singur, dar ar putea ajunge direct în minister! Pavel Kasai susține că a fost propus de Biroul Executiv Județean al PSD Timiș pentru funcția de ministru secretar de stat! El abia așteaptă să fie șeful celor care l-au picat la examen.

aquatim

Casierii inchise la Aquatim

În 24 şi 31 decembrie, casieriile Aquatim şi birourile de relaţii cu publicul vor fi închise, conform hotărârii de guvern de la sfârşitul lunii noiembrie. În 27 şi 28 decembrie programul de lucru este cel obişnuit. Factura de apă poate fi achitată, pe lângă casieriile societăţii, şi la agenţiile mai multor bănci: BRD, BCR, ING,

Restrictii de circulatie pe DN 7

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunță că în zilele de 25 și 26 decembrie 2012, respectiv 1 și 2 ianuarie 2013, între orele 6 și 22, sunt instituite restricţii de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 7 (E68) Ilia (intersecţia cu DN 68A) – Arad (intrare municipiu).

Top