Prefect, subprefect şi din nou prefect. Sunt funcţiile pe care le-a deţinut într-o singură zi Eugen Dogariu. Joi, 12 septembrie, s-au dat nu mai puţin de trei hotărâri de guvern în privinţa prefectului de Timiş. În prima hotărâre, acesta era demis. Apoi, Dogariu a fost numit subprefect, iar în a treia hotărâre a fost numit din nou pe funcţia de prefect.
Primaria incepe controale in curtile oamenilor dupa caini nesterilizati
Legea eutanasierii câinilor fără stăpân a fost adoptată săptămâna trecută, dar până când ea ajunge să fie promulgată, reprezentanţii primăriei vor începe verificarea câinilor din gospodăriile timişorenilor. Dacă patrupedele nu sunt sterilizate, se va trece la amenzi.
Robu ii ameninta pe dascalii de la Colegiul Tehnic unde doare mai tare: la lefuri
Colegiul Tehnic de Vest a început noul an şcolar în actuala clădire. Primarul Nicolae Robu nu renunţă la ideea de a le face profesorilor plângere penală. Edilul a anunţat astăzi că fondul de salarii pentru Colegiul Tehnic de Vest s-a epuizat, adăugând că se mai gândeşte dacă va cere o suplimentare.
Robu a inceput sesiunea de taiere a panglicilor cu o strada asfaltata
Primarul Nicolae Robu a inaugurat astăzi o stradă care a fost asfaltată în zona Fratelia. Este vorba de strada Anul 1848 care face legătura dintre străzile Musicescu şi Dimineţii.
In zona Continental nu miroase a Chanel, dar pute groaznic a cauciuc ars
Tema eventualei poluări provocate de fabricanții de cauciucuri de la Continental e bună în campaniile electorale. Chiar extrem de bună pentru candidații care vin din zona opoziției, putând astfel ataca pe această temă pe cei care sunt la putere. Spun „eventuală poluare” fiindcă toate măsurătorile făcute până acum, mai mult sau mai puțin măsluite, nu au înregistrat depășiri ale poluării peste limitele impuse în Europa.
„Incasatorul” Daniel Stanciu, atac marsav la adresa lui Calin Rosenblum
Vă mai aduceţi aminte de Daniel Stanciu? Pentru cine l-a uitat, vă amintim noi: e acelaşi personaj crescut în ograda familei Becali care a aterizat la Poli Timişoara în urmă cu patru ani în funcţia de manager sportiv. E acelaşi personaj care, în ultimii ani, s-a dovedit cel mai bun încasator din fotbalul românesc. Încasator de pumni, palme şi picioare, nu de altceva.
Liga I – Ioan Niculae confunda, din pacate, clubul Astra cu o plantatie de bumbac
Vaslui – Poli 1-0. Din păcate, etapa a șaptea s-a încheiat nefericit pentru ACS Poli, care a bifat a treia înfrângere consecutivă. Într-un meci care acum câțiva ani năștea ambiții de titlu, scorul final a fost decis de fundașul-golgeter Celeban, care a reușit al zecelea gol în Liga I (șapte anul trecut și trei în sezonul în curs). Nuno Claro, portarul timișorenilor, își putea schimba numele în Nuno Neclaro la gol, dar s-a revanșat apoi prin câteva intervenții spectaculoase.
La pasajul Michelangelo se lucreaza doar cand merge Robu in control
Primarul Nicolae Robu a ţinut şi ieri, ca de fiecare dată, să laude cât de bine merg lucrările la pasajul Michelangelo. Însă locuitorii din apropierea şantierului nu văd acelaşi lucra ca edilul şef. Sunt zile când pe şantier nu sunt mai mult de şase oameni, care mai mult trag chiulul decât ar lucra.
Vicele CJ Timis Marian Vasile vrea asociere pentru fonduri europene
Două noi clustere vor fi înfiinţate la Timişoara până la sfârşitul anului. Este vorba despre un fel de grupuri care se vor asocia în domeniul turismului şi al agriculturii. Principalul obiectiv este atragerea de fonduri europene. Inţiativa aparţine vicepreşedintelui CJ Timiş Marian Vasile care a avut şi o primă întâlnire în acest sens. Clusterele sunt…
31 de directori de scoli, schimbati în Timis / Lista numirilor
19 directori generali şi 13 directori adjuncţi au fost schimbaţi în Timiş înainte de începerea noului an şcolar. În multe dintre cazuri s-a acţionat pe comenzi politice dictate de PNL sau PSD. Se spune că până şi liderul Sindicatului “Spiru Haret”, Virgil Popescu, a reuşit să-şi impună aproape zece oameni în noile conduceri ale şcolilor. Pe ultima sută de metri, în cazul unor unităţi şcolare s-au făcut presiuni mari pentru a fi impuşi anumiţi oameni.
Primarul Robu ii da pe dascalii de la Colegiul Tehnic pe mana procurorilor
Colegiul Tehnic de Vest a început noul an şcolar în clădirea în care a funcţionat timp de 60 de ani. Nu se ştie cât vor mai sta în acea clădire, chiar dacă primarul Nicolae Robu a spus sâmbătă că nu are de gând să îi mute cu forţa. Edilul şef e decis să le facă…
Raducanu sustine implicarea francmasoneriei la Rosia Montana
Declaraţie politică uluitoare în Parlamentul României a deputatului UNPR Ion Răducanu. Liderul progresiştilor din Timiş susţine că Roşia Montană ar putea avea legătură cu panul secret al francmasoneriei mondiale de a domni lumea cu ajutorul aurului. Sub sloganul „Corporaţia face legislaţia”, Răducanu face dezvăluiri la prima vedere incredibile despre interesele din jurul Roşiei Montane.