Arhiva pentru luna: decembrie 2013

Lumanari pentru eroii de la Revolutie / FOTO

Lumanari pentru eroii de la Revolutie / FOTO

Zeci de timișoreni s-au adunat, luni seară, în Piața Victoriei, pentru a ține un moment de reculegere în amintirea eroilor care și-au pierdut viața în Revoluția din decembrie 1989. Lumânările aprinse și așezate în formă de cruce au format o imagine impresionantă.

Cosmin Contra: „Poli Timisoara nu se refuza”

Cosmin Contra a fost văzut ca fiind cea mai bună soluţie pentru banca tehnică a noului proiect fotbalistic, încă din start. De suporterii bănăţeni, nu şi de diriguitorii clubului mutat de la Recaş şi metamorfozat în ACS Poli Timişoara. Chiar dacă minime, şanse ar mai fi ca actualul antrenor al Petrolului Ploieşti să revină la Timişoara. Cu o singură condiţie.

Intreruperi de curent

Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Neajlov (p), orele 9 – 15; Beregsău Mic (p), orele 10 – 15; Cenad (p), orele 9 – 12; SP Partoș I+III, orele 8 – 15; Orțișoara (Avicola), Lugoj (str. Cotul Mic, Cloșca), orele 9 – 17.

Mai multe locuri de parcare si un oras mai curat au cerut timisorenii in cadrul campaniei “Vreau”

Tinerii liberali din Timiş au organizat la sfârşitul săptămânii trecute o noua acţiune în cadrul campaniei “Vreau”. Peste 200 de timişoreni au răspuns invitaţie junilor liberali şi au scris mesaje sau s-au lăsat înregistraţi, fiecare spunându-şi dorinţele şi supărările. Campania “Vreau” a debutat pe strada Mărăşeşti unde voluntarii liberali au împărţit 100 de litri de

Guvernantii desfintati printr-un protest mut in Piata Unirii: “Ceausescu n-a murit, este Ponta travestit”

Aproximativ 80 de timişoreni, majoriatea membrii ai Forţei Civice, Mişcării Populare, PDL, dar şi câţiva reprezentanţi  ai unor ONG-uri au protestat în surdină, luni după-masa în Piaţa Unirii din Timişoara. Protestul popularizat prin reţeaua de socializare Facebook, de către Laurenţiu Ştefănescu, prim-vicepreşedintele Forţei Civice nu a avut autorizaţie. Deşi mai mulţi jandarmi i-au luat la

Robu a cerut capul sefei de la Directia Economica

Primarul Nicolae Robu a cerut în şedinţa de Consiliu Local de luni demisia şefului Direcţiei Economice din cadrul primăriei, Smaranda Haracicu. Motivul invocat de primar este foarte simplu: incompetența. Consilierul local PSD Andrei Petrișor și-a atenționat colegii, în timpul ședinței CLT, că are un amendament la buget. Primarul Nicolae Robu s-a enervat pe motiv că

Dascalul spagar de la UMF, condamnat la puscarie cu executare

Daniel Cioca, conferențiar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare de către Tribunalul Timiș. Cioca a fost trimis în judecată pentru luare de mită, el fiind prins în flagrant și și arestat la începutul acestui an. El a luat bani de la mai mulți studenți pentru

CJAS Timis: exista aparate medicale pentru toti asiguratii

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș anunță asigurații că, pentru procurarea unui dispozitiv medical, nu mai e nevoie să fie trecuți pe lista de așteptare, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. „Este pentru prima dată când, după mulți ani, am reușit să aducem la zi listele de așteptare din ultimi cinci ani,

Revolutionarii au cerut demisia primarului Nicolae Robu

Supărați că nu s-au găsit titluri de „cetățean de onoare” pentru niciun revoluționar, mai mulți participanți la evenimentele din decembrie 1989 au scandat demisia primarului Nicolae Robu. Ei au fost deranjați și de faptul că la ședința comemorativă de Consiliu Local au fost invitați mai mulți reprezentanți ai Armatei, care au fost și decorați de

Dan Lazea se pregateste de europarlamentare

Ascensiunea prorectorului de la UVT, Dan Lazea în Forţa Civică continuă. Fostul consilier personal al preşedintelui Emil Constantinescu a devenit vicepreşedinte la nivel naţional în partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Dan Lazea a intrat în urmă cu câteva luni în partidul condus de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. La sfârşitul lui septembrie, Dan Lazea devenea

Adrian „Bombonel” Nastase tot arogant a ramas

Fostul premier Adrain Năsatse susține că nu se află în spatele Legii amnistiei și grațierii, așa cum a sugerat președintele Traian Băsescu. El afirmă că nu-l interesează la modul personal un asemenea act legislativb. „Nu mă interesează o grațiere – care ar viza, printr-o lege promulgată de Traian Băsescu, doar eventuale pedepse”, a scris cel

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, acuza autoritatile locale

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, s-a declarat supărat pe autorităţiile locale care nu ar fi oferit sprijin pentru diverse proiecte. El speră totuși ca pe viitor proiectele universităţii să fie sprijinite financiar de la bugetele local, respectiv județean. Marilen Pirtea spune că, deşi în timpul campaniei electorale pentru Primăria Timişoara, toţi candidaţii au semnat un document

Vames de la Moravita, prins de ANI cu avere nejustificata

Dan Aurelian Coman, fost lucrător la Biroul Vamal Moravița, nu poate justifica o avere de peste 300 de mii de euro. Cel puțin așa susține Agenția Națională de Integritate (ANI) care a postat pe sit-ul propriu un comunicat de presă în acest sens. „În perioada 2010 – 2011, Dan Aurelian Coman a realizat venituri salariale

Legea amnistiei, amanata pana in primavara lui 2014

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat luni că Legea amnistiei va ajunge pe masa parlamentarilor abia anul viitor, după 1 februarie. Până atunci proiectul de lege va fi pus în dezbatere publică. „O să mai lăsăm până la 1 februarie, să fie dezbateri, ca și la legea lobby-ului. Până atunci o să vadă toată

Predoiu devine candidatul oficial al PDL la alegerile prezidentiale

Maratonul alegerilor intrene din PDL pentru desemnaea cadidatului la alegerile prezidenţiale s-a terminat. Luni, Colegiul Director al PDL validează rezultatul scrutinului. Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a câştigat detaşat lupta cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului obţinând aproximativ 80% din voturile membrilor democrat-liberali din toate filialele ţării. Falcă nu a reuşit să câştige decât în

Conducerea lui Poli lamureste orice, doar cu responsabilitatea are o mica problema

Poli Timisoara este clubul cu cei mai multi conducători din Liga I, dar şi singurul în care nimeni nu poartă responsabilităţi. Antrenorii, când sunt demişi, rămân în cadrul clubului ca specialişti pe bani grei, mai mulţi decât încasează fotbaliştii, actorii principali ai spectacolului numit fotbal. Fiind mulţi şi neavând ce să facă, domnii conducători de

Top