S-a intors din lumea de dincolo si povesteste intregii lumi cum a fost! Gloria Polo a ajuns si la Timisoara

Columbianca Gloria Polo a trecut, acum mai bine de două decenii, printr-o experiență care i-a schimbat pentru totdeauna viața. Și-a regăsit credința și, de atunci, colindă lumea, povestindu-le oamenilor cum a fost. A ajuns acum și la Timișoara, unde poate fi întâlnită până duminică, la Biserica Greco-Catolică „Sf. Maria Regina Păcii”.

gloria polo1

Pe 5 mai 1995, viața Gloriei Polo s-a schimbat pentru totdeauna. Femeia, de meserie medic stomatolog, a fost lovită de fulger și ulterior a intrat în moarte clinică. „Ploua foarte tare. Trăsnetul ne-a lăsat fără viață pe nepotul meu și pe mine. Soțul meu a fost și el lovit, dar numai parțial. Fulgerul mi-a intrat prin braț (…) și a ieșit prin piciorul drept. Toate organele mele interne au fost grav afectate. Când s-a făcut resuscitarea cardiacă, Dumnezeu mi-a restituit viața. Am trăit o experiență care m-a schimbat viața total. Treceam printr-o gravă criză de credință, credeam că Dumnezeu nu există, că biserica este o invenție. Când a căzut fulgerul, m-am simțit învăluită într-o pace indescriptibilă. Era atât de mare iubirea care m-a inundat, încât îmi doream ca toată lumea să simtă această iubire”, și-a început povestea, vineri seară, în Biserica Greco-Catolică „Sf. Maria Regina Păcii”, Gloria Polo. Lăcașul de cult a fost plin de credincioși veniți să asculte mărturiile columbiencei.

Experiența nu a schimbat doar viața ei, ci și pe a soțului ei. „Abia când m-a văzut complet arsă și-a dat seama că mă iubea. Până atunci, căsnicia noastră a fost oribilă. Era un om care bea, disprețuitor față de femei, acasă la mine era un război, nu cu mâinile, ci cu cuvintele (…) Când soțul meu m-a văzut fără viață, a început să plângă și și-a dat seama că mă iubea. A început să strige: «Întoarce-te, Gloria» (…) Eu nu doream să mă întorc, doream să mă bucur de acea iubire pe care o simțeam. Dar Domnul m-a coborât, am văzut trupul meu inert, cu medici care luptau să mă aducă la viață, și am început să am convulsii. A fost ceva teribil să intru din nou în acel trup ars (…) Starea mea s-a agravat, iar medicii le-au spus soțului și surorii mele că nu mai e nimic de făcut. Spiritul meu a inspirat-o pe sora mea să le spună medicilor să mă conecteze la aparate. Am fost transferată la o altă clinică, unde am stat trei zile în comă profundă. A treia zi, Dumnezeu m-a restituit, demonstrând că este singurul stăpân al vieții”, a mai povestit columbianca.

gloria polo2

În călătoria ei spre lumea de dincolo, Gloria a văzut și păcatul. „Păcatul e ca o creatură oribilă, care intră în interiorul vieții persoanelor și le supune. Diavolul cel viclean a convins lumea că el nu există, asta este cea mai mare strategie a lui. De aceea persoanele nu caută să se spovedească și păcatele îi locuiesc. Aceste suflete nu simt nevoia să-l caute pe Dumnezeu și cu atât mai puțin durere sau compătimire pentru persoanele care le înconjoară. Ar putea să petreacă ore întregi în fața unui televizor, dar sunt anesteziați și trăiesc ca niște morți, în indiferență față de tot restul (…) Dar Iisus dorea mântuirea mea. Este atât de mare iubirea pe care o are Iisus pentru noi, vrea mântuirea noastră, însă respectă libertatea noastră. Am ajuns să fiu atât de mândră, încât în ultimele clipe ale vieții mele credeam că Dumnezeu nu există. Nimic nu este mai teribil decât atunci când sufletul își dă seama că a renunțat la iubirea lui Dumnezeu. Toate cele pe care vi le spun s-au întâmplat în același moment. Nu există sus, jos, dedesubt, deasupra, întâi, după aceea”, a mai spus Gloria Polo. Dacă vreți să ascultați mărturisile ei, puteți face acest lucru până duminică. În perioada 22-24 ianuarie, la Biserica Sf. Maria Regina Păcii au loc exerciții spirituale sub conducerea preoţilor Cristi Maria, Cristian Chisvasi, Emil Ghiurcă, Andrei Grad, Valentin Danciu și Ioan Chişărău. Programul complet îl găsiți aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.