Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi premiază sâmbătă, la Alba Iulia, pe „profii tari” din învățământul superior românesc, la cea de-a noua ediție a Galei Profesorului Bologna. De la Universitatea de Vest primesc această distincție nu mai puțin de 13 cadre didactice!
Jurnal de campanie (10) / De nu v-au placut „bufonii”, nu-i votati de asta data!
Gata, a trecut campania electorală și urmează votul de duminică. O campanie anostă și plictisitoare ca o zi mare de post. E drept, s-a întâmplat asta și fiindcă cele două mari partide, PSD și PNL, au dat o lege electorală în acest sens pentru a-și prezerva primarii în funcție.
Avem piata de evenimente, dar ne rupem picioarele prin cabluri! / FOTO
Că stâlpii din Timișoara aproape că se rup sub greutatea colacilor de cabluri face parte de mulți ani din peisajul cotidian. Că există, încă din 2009, o hotărâre de consiliu local care prevede „îngroparea” firelor, dar care nu e respectată, iarăși se știe. Dar ca, în plin centrul Timișoarei, inclusiv în recent reabilitata Piață Sf. Gheorghe, trecătorii să se împiedice în cabluri sfidează orice logică.
Revolutie la muzeu: Timisoara a petrecut pana dimineata! Si mai urmeaza o noapte! / FOTO
La Muzeul Satului a fost… prima zi de revoluție. Cu Suicidal Tendencies și Juliette & The Licks, dar și cu multe alte „bunătăți”, muzicale și nu numai. În jur de 6.000 de timișoreni au venit vineri seară să vadă surprizele de la rEVOLUTION, un festival care, deși aflat la doar la ediția a doua, începe să semene foarte tare cu evenimentele similare „de afară”.
Crezi ca esti as la volan? Hai sa faci testul la Ford Driving Skills for Life / FOTO
Sute de timișoreni au participat, sâmbătă, la prima zi a Ford Driving Skills for Life, eveniment organizat de Ford Romania, cu sprijinul Casei Auto Timișoara. Ei au avut ocazia să-și testeze abilitățile de șoferi și să afle de la adevărați profesioniști tot ce trebuie să știe pentru a controla cât mai bine un vehicul, evitând astfel accidentele.
Zilele Culturii Germane, cu lectura si concurs de traduceri
Scriitorul german Stefan Petermann este invitatul special al Centrului Cultural German la Zilele Culturii Germane 2016. Acesta va citi în Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, ocazie cu care vor fi anunțați și câștigătorii unui concurs de traducere.
De ce nu se ascund „olguțele”?
S-a încheiat o campanie electorală plictisitoare. Cu siguranță, cel mai sec eveniment de acest gen, egalat poate de scrutinurile pentru Parlamentul European ori vreun referendum fără miză. Decizia ca alegerile locale să se desfășoare într-un astfel de anonimat nu a fost luată pentru voia noastră, e clar.
Inscrieri la Climate Kic: cum puteti castiga 10.000 de euro
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC invită pe toți cei care au idei inovatoare să aplice pentru un loc în marea finală, care se va desfășura la Tallinn (Estonia), în luna octombrie 2016.