Fostul premier Victor Ponta ar putea rămâne fără titlul de doctor. O comisie de experţi a stabilit că teza sa de doctorat este plagiată, dar decizia finală va fi luată joi, de Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Incolonarea si… pe Bega! Toate cele sapte vaporase ale Primariei Timisoara au fost lansate la apa
Gata! Primăria Timișoara a cumpărat toate cele șapte vaporașe pentru plimbări pe Bega. Ultimul dintre ele, cel denumit Ferdinand, a ajuns și el, iar timișorenii ar putea avea parte de un spectacol inedit. Este vorba despre o plimbare cu toate cele șapte vaporette.
Prima promisiune a lui Grindeanu: La CJ facem administratie, politica facem la partid!
Instalat joi în funcție, din poziția de unic candidat la președinția CJ Timiș, social-democratul Sorin Grindeanu a anunțat că va avea o discuție cu fosta conducere, pentru a vedea care sunt problemele cele mai grave ale județului. El promite însă că, de acum încolo, nu va răspunde la niciun fel de întrebări pe teme politice.
Aquatim a lucrat din greu pe fonduri UE in Timis: modernizari in 12 localitati, retele extinse si statii noi
Aproximativ 118 milioane de euro, cea mai mare parte fonduri europene nerambursabile! Acestea este suma pe care Aquatim a folosit-o în perioada 2007/2013 pentru extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Timiș. S-a lucrat în 12 localități.
Probleme la Evaluarea Nationala! In Timis, din cauza ploilor, zeci de elevi nu au ajuns la examen
Condițiile meteo proaste din Timiș au creat probleme pentru unii dintre elevii care ar trebuit să susțină miercuri, 29 iunie, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale. Aproape 25 de copii nu au putut să ajungă la centrele de examinare. Aceștia ar urma să susțină testarea joi, 30 iunie.
De ce n-a avut PNL candidati la sefia CJ? Culmea: pentru ca respecta vointa electoratului!
Să ai 14 consilieri, dar să nu faci nici măcar o propunere pentru președinte și vicepreședinți ai CJ! Este „performanța” pe care a marcat-o joi PNL Timiș! Liberalii nu vor să comenteze oficial de ce s-a ajuns aici, dar copreședintele Nicolae Robu vorbește, într-un comunicat, despre… respectarea voinței electoratului!
Robu ar putea avea un nou purtator de cuvant! Flavius Boncea se gandeste sa revina in primarie
Primarul Nicolae Robu ar putea avea un… nou purtător de cuvânt! De fapt, e unul mai vechi, și anume fostul consilier local Flavius Boncea. El a ocupat această funcție până la intrarea în CL Timișoara, în 2012, iar acum se gândește dacă vrea să revină, mai ales că legea îi permite acest lucru.
Primariile vor putea reabilita cladiri istorice care nu le apartin, apoi isi vor recupera banii de la proprietari
Primăriile vor putea finanța parțial reabilitarea clădirilor istorice, urmând să-și recupereze banii de la proprietari. O propunere legislativă inițiată de Horia Cristian (PNL) a trecut, marți, de Camera Deputaților, care este for decisiv în acest caz. Timișoara are peste 11.000 de imobile istorice, mare parte dintre ele în stare avansată de degradare.
Sorin Grindeanu este oficial presedintele CJ Timis! Din postura de candidat unic
Propuneri unice pentru funcțiile de conducere din CJ Timiș! Doar grupul PSD – PMP – ALDE a anunțat pe cine susține pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți ai instituției. Liberalii au decis să nu anunțe niciun nume. De altfel, propunerea lor pentru președinte, Alin Popoviciu, a renunțat la mandat!
A treia oara a mers! Avem CJ Timis!
Din a treia încercare au reușit! Cei 37 consilieri județeni s-au reunit, în sfârșit, la sediul instituției. Cu toți au depus repede jurământul, într-o ședință condusă de veteranul Viorel Coifan.
Alin Popoviciu, out de la CJ!
Liberalii au început să vină pentru cea de-a treia convocare a plenului CJ Timiș. Lucrurile par clare în ceea ce privește majoritatea PSD-PMP-ALDE. O dovadă ar putea fi și retragerea de pe lista a lui Alin Popoviciu! Numele deputatului nu se regăsește prin cele înscrise pe „tăblițele” care marchează locul fiecărui consilieri la ședința de constituire.
Inca e cod rosu la Gataia! 2.000 de saci de nisip pentru dig
Ploile torențiale din ultimele zile au lăsat prăpăd în urma lor. Pompierii și reprezentanții Apelor Române fac nopți albe în zona Gătaia, unde este încă în vigoare un cod roșu de inundații. În Timiș au ajuns, pentru a da o mână de ajutor, și pompieri din Arad, Bihor și Hunedoara.
Mare sarbatoare crestina: Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Sfinții Apostoli Petru si Pavel sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă pe 29 iunie, după o perioadă de post care variază ca durată, în funcție de data Paștelui. Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67, ambii la Roma. Peste jumătate de milion de români își aniversează onomastica.
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Nottara, I. Slavici (p), Romaniței, Răscoala din 1907, Bagdasar, Orăștie (p), Turda (p), Palmierilor (p), Calea Dorobanților (p), Glinka, Mătăsarilor (p), orele 9 – 17; Săcălaz – zona str. VI-VIII, Giarmata – zona str. Principală – inclusiv Primăria, Viilor, Buziaș – bl. C3, str.…