Biroul Politic Național al PNL, întrunit luni, a decis cine va conduce filiala Timiș a partidului. Nicolae Robu va fi președinte unic! Asta, în ciuda unei revolte care, spun unele surse, mocnește în rândul primarilor. Dan Popa va fi prim-vicepreședinte.
Despre semafoare, Culita Chis, garduri mari si neamuri proaste in costum de VIP
Două întrebări pentru două inepții marca Primăria Timișoara. De ceva timp, orașul a fost împânzit de semafoare, multe dintre ele încurcând mai degrabă traficul decât să-l fluidizeze. Și dacă de ajutor nu sunt, de ce atâtea semafoare? În Parcul Rozelor s-a tras un gard de fier care să protejeze VIP-urile e vulg. Iată și a doua întrebare: ce trebuie să faci pentru a fi VIP de Timișoara?
Falimentul Rapidului, judecat marti, chiar inainte de sedinta LPF! Poli ar putea ramane in Liga II
Cererea de suspendare a falimentului făcută de Rapid va fi analizată marţi, 12 iulie. Este decizia de luni a unui complet de trei judecători al Curții de Apel București. Dacă situația nu se rezolvă marți, 12 iulie, Rapid nu va putea fi înscrisă în Liga I
Vin doua zile de canicula! De joi vremea se raceste brusc
Meteorologii au emis, luni, o avertizare valabilă, în perioada 12-14 iulie, în toată țara. Vremea va deveni caniculara, iar temperaturile vor ajunge și la 37 de grade Celsius. De joi după-amiază însă, apar ploile și temperaturile vor scădea considerabil.
Amenzi pentru cladiri istorice lasate in paragina: sunt primele doua din 2016
Două asociații de proprietari din Timișoara vor plăti pentru faptul că nu au catadicsit să se apuce să repare fațadele imobilelor lor, deși aveau termen de la Poliția Locală. Sunt primele amenzi din acest an, până acum polițiștii limitându-se la avertismente.
Becali si Prunea vor s-o implice pe Poli intr-un sabotaj la adresa FRF! Oficialii banateni au ales tabara lui Hagi
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, la începutul acestui an, obligativitatea ca echipele din Liga 1 să folosească pe teren cel puţin un jucător sub 21 de ani, începând cu sezonul viitor. Practic, obligativitatea folosirii jucătorului under 21 împarte fotbalul românesc în două tabere.
Pentru cazier nu se mai cere timbru fiscal!
Românii care au nevoie de cazier judiciar vor avea o bătaie de cap mai puțin. De luni, 11 iulie, pentru obținerea acestui document nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. Poliţia Română simplifică modul în care eliberează cetățenilor români diverse acte. Astfel, începând cu data de 11 iulie a.c., pentru certificatele…
Greva in zeci de primarii din Timis: marti nu se lucreaza
Negocierile între reprezentanții sindicatelor din administrație și cei ai Ministerului Muncii au eșuat, așa că marți, 12 iulie, se anunță grevă pe toată durata programului de lucru în mai multe primării din țară. În Timiș își vor înceta activitatea angajații din 54 de primării, printre care Buziaș și Lugoj.
La toamna, concurs pentru arhitect-sef la PMT! Robu a prelungit mandatul Andreei Stanila
Primăria Timișoara va organiza, în luna octombrie, concurs pentru ocuparea postului de arhitect-șef. Până atunci, Andreea Stănilă, în vârstă de 29 de ani, rămâne arhitect-șef interimar, fiindu-i prelungit, chiar în aceste zile, mandatul interimar. Funcția a rămas liberă de la finele lui 2015, când ultimul ocupant cu concurs și-a dat demisia.
De cati bani muncim acasa cand udam florile si spalam closetul?
O cheltuială publică este, printre altele, acea cheltuială pe care acasă n-ai face-o cu atâta larghețe, fiindcă o faci din banii tăi, dar care făcută fiind din bugetul local sau național se poate face fără altfel de constrângeri decât cele legale și poate nici din acestea.
Primaria Timisoara asteapta cereri de 20 de milioane de euro pentru anveloparea blocurilor comuniste
Dacă locuiți în blocuri ridicate până în 1990, vă puteți reabilita, în continuare, imobilele cu bani de la UE. Primăria dă o mână de ajutor asociațiilor de proprietari, cărora a început să le împartă ghiduri care să le ajute să întocmească dosare eligibile. Suma totală oferită prin Programul Operațional Regional pentru anveloparea blocurilor este de aproape 43 de milioane de euro.
Tura ciclista de 70 kilometri, doar pentru avansati: de la Muzeul Satului, la Herneacova si retur
Verde pentru Biciclete organizează sâmbătă, 16 iulie, cea de-a doua tură bănățeană din acest an. Punctul de plecare este, de această dată, Muzeul Satului de la Pădurea Verde, de unde se va pleca într-o deplasare de peste 70 kilometri, programată să dureze în jur de opt ore. Dacă sunteți începători într-ale pedalatului, totuși nu e indicat să participați.
Patinoarul din Parcul Copiilor asteapta probabil iarna: nici vorba sa inceapa lucrarile
Mult promisul patinoar care va funcționa tot timpul anului în Parcul Copiilor se dovedește a fi o întreprindere atât de grea, încât… nu se poate spune când va începe construcția lui! Locul unde va fi amplasat are unele probleme și încă nu există o autorizație. Teoretic, patinoarul ar trebui făcut în două luni.
Vacanta de vedeta: vara pe Coasta de Azur! / FOTO
În această vară pornim într-una din acele destinații la care visăm o viață întreagă. Agenția de turism Ultramarin vă propune, la sfârșitul lunii august, o excursie memorabilă pe Coasta de Azur, cu autocarul sau cu avionul, direct din Timișoara.
Intreruperi de curent
Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Ion Ionescu de la Brad Bl. 25, sc. B, Calea Buziașului (p), Theodor Pallady (p), Spătarul Milescu, orele 9 – 16; Bucovăț (p), Giarmata – zona str. Izvorului, Morii, Bătrână, Cornești nr. 144, orele 9 – 16; Dobrești, Românești (p), orele 9 –…
Festivalul Inimilor: minunat, dar… cu gard pentru VIP-uri / FOTO
Festivalul Inimilor, una dintre mărcile de tradiție ale Timișoarei, a ajuns, duminică seară, la final. A fost la fel de colorat și de plin de ritm, iar spectatorii s-au înghesuit voioși în Parcul Rozelor. A lipsit însă jocul încins la fiecare ediție de până acum, chiar în fața scenei. În acest an, zona a fost îngrădită, cu mult neam prost, pentru… VIP-uri.
De pe bretea prin piata volanta! Haos la stadion, politistii locali vor face candva ordine
Mergeți să cumpărați legume și fructe proaspete din piața volantă de la stadion? Mare grijă, să nu dea o mașină peste voi! De când a fost terminată „breteaua” cu sens unic înspre Casa Tineretului, singura cale de acces pentru șoferi este… exact piața volantă. Primarul Nicolae Robu spune că polițiștii locali vor face ordine, dar nu precizează și când.
Varianta surpriza pentru presedintia PNL Timis: Marilen Pirtea
Unul din punctele ședinței Biroului Permanent Național al PNL care se va desfășura luni va fi numirea de conduceri monocefale în cele 12 organizații județene unde mai există doi copreședinți. Printre aceste filiale se numără și cea din Timiș, condusă în prezent de Nicolae Robu și Dan Popa.
Romanii, prea saraci si pentru a-si plati intretinerea
Peste o treime din gospodăriile din România nu și-au putut plăti cheltuielile lunare, din cauza veniturilor mici realizate în 2015. Cel puțin asta arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Conform INS, românii au apelat la economii sau s-au împrumutat pe la prieteni sau rude.
0 lei in Timis, bani pentru inundatii de la guvern. 26 de judete au primit 200 de milioane
În ultima ședință de guvern, mai multe județe afectate de inundațiile din ultimele săptămână au primit, în total, aproximativ 200 de milioane de lei. Printre ele nu se numără însă și Timișul, deși apele au făcut prăpăd în mai multe zone.