65 ani de la deportarea aromanilor din Banat: caravana de aducere aminte

Calvarul prin care au trecut, în 1951, aromânii din Banat, deportați în Bărăgan, va fi readus în memoria colectivă printr-o caravană simbolică. Sâmbătă, o parte din urmașii celor deportați se vor întoarce în localitățile din care, în acel septembrie întunecat, peste 3.000 de aromâni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.

deportati

În septembrie 1940, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, iar familile de colonişti aromâni si megleniţi venite în Dobrogea nouă din Bulgaria, Grecia şi Albania în perioada 1925-1932 au fost evacuate şi mutate în România. Unele dintre ele au ajuns în Banat, iar zece ani mai târziu, în iunie 1951, împreună cu mulţi alţi români, şvabi sau sârbi 3.557 „macedonieni” au fost deportaţi în Bărăgan. Cu toții au ajuns în câmpia Bărăganului, o regiune subdezvoltată a cărei punere în valoare necesita mână de lucru supusă. Unii şi-au pierdut sănătatea, alţii au murit, toţi şi-au văzut cariera compromisă, fiind obligaţi după „eliberare”, în 1956, s-o ia de la capăt şi să ascundă nedreptatea şi abuzul suferit ca să-şi croiască un drum în viaţă. Pentru a nu mai fi repetată, această poveste despre supraviețuire și destin trebuie respusă mereu și mereu. Se va întâmpla asta sâmbătă, 10 septembrie, la Timișoara, unde este programată acțiunea „Aromânii din Banat: din deplasare în deportare”. Cu această ocazie, va avea loc o caravană a aducerii aminte, care porneşte sâmbătă dimineaţa, la ora 10, de la Timișoara și va parcurge mai multe localităţi unde trăiesc aromâni şi de unde unii au fost deportaţi în Bărăgan în 1951. Este vorba despre Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Biled, Iecea Mică, Cărpiniş, Jimbolia, Grabaț, Gottlob, Tomnatic, Lovrin și Șandra. Seara, participanţii la caravană vor reveni la Salonul Vega de la Bastionul Timişoarei, unde va avea loc o întâlnire în deschiderea căreia va vorbi Smaranda Vultur, urmată de mai mulţi foşti deportaţi și invitați. Evenimentul este organizat de Filiala Timişoara a Comunităţii Aromânilor din România, mai exact de Victor Enache, Gelu Trisina și Adrian Capsali, şi alte asociaţii aromâne. (sursa foto: www.banaterra.eu)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Studente UPT, apreciate la o competiție puternică organizată la Budapesta, CASA 2026

Muncă multă, emoții, dar totul e bine când se termină cu… premiu! Un semestru de lucru intens, schimburi de idei peste granițe și dialog academic într-un context internațional s-au încheiat, pentru studenții anului II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, prin participarea la festivitatea de premiere a Concursului Anual al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studente UPT, apreciate la o competiție puternică organizată la Budapesta, CASA 2026
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
Muncă multă, emoții, dar totul e bine când se termină cu… premiu! Un semestru de lucru intens, schimburi de idei peste granițe și dialog academic într-un context internațional s-au încheiat, pentru studenții anului II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, prin participarea la festivitatea de premiere a Concursului Anual al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studente UPT, apreciate la o competiție puternică organizată la Budapesta, CASA 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a ajuns la concluzia că, în weekend, e cam greu și periculos să se circule cu bicicleta prin zona zero a orașului, atunci când acolo e plin de oameni. Acum se caută soluții alternative, dar numai prin dialog cu cei care dau la pedală, ne asigură oficialul. Organizațiile de bicicliști și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută soluții alternative la traseele de biciclete care traversează centrul Timișoarei
Una dintre cele mai complexe lucrări de reparații din domeniul infrastructurii rutiere, desfășurată în Timiș, intră în faza finală. Este vorba despre DN 59A, de la Timișoara până la Beregsău Mare. Societatea PORR Construct, care realizează investiția, a început așternerea covorului asfaltic, pe poțiunea de la Beregsău Mare spre Săcălaz, pe DN 59A. Lucrări similare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea asfaltului nou pe drumul dintre Beregsău și Săcălaz/FOTO
CSC Dumbrăvița a început de ieri pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii secunde. Primul antrenament s-a desfășurat pe stadionul „Ștefan Dobay”. 27 de jucători au fost sub comanda antrenorului principal Florin Fabian. Dintre ei, cea mai mare parte au fost componenți ai lotului și în sezonul trecut. Continuă, în aceste zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 27 de jucători la primul antrenament al verii la CSC Dumbrăvița
Județul Timiș și regiunea chineză Shanghai au semnat, marți, la Timișoara, un Memorandum de Înțelegere privind Schimburile Prietenești și Cooperare. Este doar un prim pas spre ceea ce ar urma să fie un acord cu mai multe obiective, care include atât domeniul administrativ și economic, dar și academic. Memorandumul reprezintă un prim pas pentru instituirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și regiunea Shanghai din China au semnat un memorandum de colaborare
Nu mai puțin de 20 de membri PNL, printre care se numără parlamentari, trei şefi de consilii judeţene şi un europarlamentar, urmează să fie excluşi azi din partid. Printre ei se numără fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu, dar şi foşti lidei importanţi precum Cătălin Predoiu, Rareş Bogdan, Sorin Cîmpeanu etc. Lista liberalilor propuși pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea igienizare în PNL. A fost stabilită lista cu cei 20 de trădători care vor fi excluşi din partid. Printre ei, o fostă senatoare de Timiş
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a organizat cea de-a treia ediție a programului ProLitRom, dedicate perfecționării cadrelor didactice din Republica Moldova. La ediția din acest an au participat 15 cadre didactice din raionul Bălți. Pe parcursul săptămânii, participanții au luat parte la cursuri și ateliere susținute de cadre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți profesori din Republica Moldova s-au perfecționat la Timișoara
În urma eşecului învestirii Guvermnului Veştea, președinte Nicușor Dan a convocat, marți, consultări cu liderii partidelor parlamentare. Consultările vor începe la ora 13.00, prima delegaţie fiind cea a PSD. Întâlnirile vor avea loc la Palatul Palatul Cotroceni, după următorul program: 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD) 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 14:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan a convocat liderii partidelor parlamentare la negocieri pentru formarea unui nou guvern
Top