Seria de filme germane „FilmparaDE“ a ajuns la nouă ediție. Aceasta este organizată de Centrul Cultural German, lectoratul DAAD de la Universitatea Politehnica şi Librăria Cărtureşti. Vor fi cinci filme, iar primul va fi proiectat săptămâna viitoare.
Centrul Cultural German reia, odată cu venirea toamnei, unul dintre proiectele sale de suflet. Este vorba despre seria de proiecţii de filme germane, intitulată „FilmparaDE“. Aceasta va începe pe 20 octombrie, la ora 18,30, cu drama „Coconut Hero” (2015). în regia lui Florian Cossen. Vor urma, pe 3 noiembrie – „Horizon Beautiful”(2015), regia: Stefan Jäger, 17 noiembrie – „Grüße aus Fukushima” (2016), regia: Doris Dörrie, 24 noiembrie – „24 Wochen” (2016), regia: Anne Zohra Berrached, 8 decembrie – „Herta Müller – Das Alphabet der Angst” (2015), regia: John Albert Jansen. Fiecare proiecție va avea loc joia, de la ora 18,30, la ceainăria Librăriei Cărtureşti (str. Mercy nr. 7). Toate filmele vor fi prezentate în limba germană cu subtitrare în limba engleză sau în limba engleză cu subtitrare în limba germană.
Comentarii prin facebook