S-a gasit reparator la Incuboxx: 46.000 de euro catre o firma din Ploiesti, ca sa nu mai ploua inauntru

Primăria a găsit, în sfârșit, o firmă care să rezolve problema fațadei din policarbonat a Incuboxx. Constructorul vine de la Ploiești și va trebui să termine lucrarea în trei luni. Incuboxx a costat patru milioane de euro, cea mai mare parte fonduri europene, și a fost cu cântec încă de la inugurare.

Incuboxx a fost inaugurată în primăvara lui 2014 și are patru etaje, care găzduiesc 52 de spații pentru firme, birouri, săli de conferințe și de ședințe, sală de fitness, cantină, dar și un perete de escaladă în interior. Clădirea a costat 17,7 milioane de lei, fiind ultima mare lucrare executată de Saiftim SA, ca antreprenor general. La câteva zile de la inaugurarea acestui centru, firma printre ai cărei acționari se numărau fostul deputat și ministru PSD Ovidiu Brânzan și Bega Turism, a fraților Emil și Marius Cristescu, a intrat în insolvență. Saiftim a încasat contravaloarea lucrării, a „uitat” să-și plătească cei șase subcontractori, iar în vara lui 2015, a refuzat să efectueze lucrările de remediere solicitate de primărie la Incuboxx. Acestea au fost necesare pentru că, după fiecare ploaie serioasă, apăreau infiltrații, fațada de policarbonat nefiind perfect etanșă.

La inaugurarea oficială, cele mai multe laude le-a primit exact acest policarbonat multistrat care îmbracă imobilul. „Materialul este folosit la clădirile unde trebuie să existe o reducere puternică a strălucirii. Costă cam 35% din cât ar fi costat dacă ar fi fost îmbrăcată în sticlă. Pe interior este alb, pe afară este albastru şi este tratat împotriva razelor ultraviolete. Reduce strălucirea şi asigură o bună izolare termică. Este o clădire inovativă”, explica, la vremea respectivă, arhitectul Ioan Andreescu, autor al proiectului. Oricât de inovativă ar fi clădirea, după prima ploaie zdravănă, în Incuboxx a intrat apă. S-au făcut măsurători, proiectantul a făcut verificări și a constatat că fațada are probleme de etanșeitate. Primăria Timișoara caută de anul trecut o firmă care să execute lucrările de remediere. Este vorba despre „introducerea, la partea inferioară a panourilor de policarbonat, a unui profil în formă de Z, realizat prin ambutisare din tablă de oțel prevopsită cu grosimea de 0,6 mm, pentru stoparea pătrunderii apei în incintă”.

La ultima cerere de ofertă depusă pe SEAP, valoarea estimată a lucrării era de aproape 249.000 de lei, sumă care include TVA, iar durata de execuție este de trei luni de la data atribuirii contractului. Acum, la început de aprilie, s-a anunțat și câștigătorul. Este vorba despre SC Protenco Bau Profesional SRL, o firmă din Ploiești care a oferit un preț de 208.314 lei, cu tot cu TVA. A mai fost o singură ofertă, din partea Tubular Tehno Sistem SRL Timișoara, însă aceasta a fost respinsă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Gigi a spus: (aprilie 8th, 2017 at 18:29 )

„La inaugurarea oficială, cele mai multe laude le-a primit exact acest policarbonat multistrat care îmbracă imobilul.”. Acest policarbonat este o porcarie, nu are nici un efect de izolare. Este acelasi tip de policarbonat pe care il gasiti in comert. Mergeti de curiozitate acolo cand bate soarele afara. Acesti constructori / arhitecti, pe langa tunul tras, nici macar nu au avut bunul simt de a lasa ceva cat de cat calitativ in urma lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO

Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro

Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara a anunța finalizarea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!”. Acesta a vizat îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii. Obiectivele atinse prin proiect au vizat dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a dus la sfârșit un nou proiect finanțat din bani europeni
Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.