Nu e mult, dar e un început: în ultima lună, polițiștii locali au amendat exact 115 șoferi nesimțiți, care n-au găsit alte locuri mai bune de parcat decât puținele piste de biciclete din Timișoara. Amenzile nu par însă să-i sperie pe bizoni.

Nu umblă numai după bicicliști „răi”! Polițiștii locali de la Serviciul Circulație Rutieră au verificat, în ultimele săptămâni, și modul în care șoferii respectă legea în ceea ce privește oprirea sau staționarea pe pistele special amenajate pentru circulația bicicletelor. Au fost date 115 sancțiuni contravenționale, în zone precum Paris, C. D. Loga, Piatra Craiului, Victor Babeș, Eroii de la Tisa, C. Porumbescu, Bd. Regele Carol I, Circumvalațiunii, General Dragalina. „Oprirea sau staționarea pe pistele speciale amenajate pentru biciclete sunt sancționate conform OUG 195/2002, iar amenzile sunt cuprinse 290 lei și 725 lei, și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de încadrarea faptei”, transmit polițiștii locali. Dacă vedeți bizoni parcați pe piste, sunați la numărul special 0356.913. Luna trecută, au fost anunțate 12 situații în care șoferii au oprit pe pistele destinate bicicliștilor. Cele mai multe: pe strada Paris, unde pista abia a fost trasată!
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- În cazul Culiţă Chiş, dublă sfidare a PNL Timiş la adresa lui Ilie Bolojan. Atât faţă de premier, cât şi de preşedintele de partid
- Primăria Timișoara cere șapte milioane de euro pentru ca centrul Multiplexity să devină în sfârșit realitate
- Visul umed al românilor: Sorin Grindeanu, premier
- A fost așa de șmecher încât a ajuns cu mașina în magazin
- Coloană de 11 kilometri pe A1, la Margina. Soluția autorităților: mergeți pe alte drumuri/VIDEO
- In sali proaspat renovate, urologii timisoreni invata operatii noi
- Campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare gratuită, la Şag
- SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor

Administratie
Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
22 decembrie 2025
de: Marcel Hoster
Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, reacţii dure la adresa PSD şi PNL după “salvarea” lui Culiţă Chiş
19 decembrie 2025
de: Alex Nestor
Proiectul privind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF) a căzut joi seara, la un singur vot. USR a adunat 13 voturi, având nevoie de 14 pentru ca proiectul să treacă. Au votat contra comsilierii PSD, PNL şi AUR, care astfel l-au salvat pe “nemuritorul” Culiţă Chiş, şeful Direcției PLMSTF....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
22 decembrie 2025
de: Daniel Neacșu
Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
20 decembrie 2025
Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
de: Daniel Neacșu

Social
Timișoara rămâne în afara topului celor mai scumpe apartamente din România și în 2025
22 decembrie 2025
de: Marcel Hoster
Cele mai scumpe cartiere din România pentru cei care și-au dorit să-și cumpere propria locuință în 2025 se găsesc în București, Cluj-Napoca și în Brașov. Doar în aceste orașe întâlnim zone în care apartamentele au fost scoase la vânzare cu prețuri medii ce au depășit pragul de 3.000 euro/mp util și au ajuns să se...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
21 decembrie 2025
Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara
de: Marcel Hoster
21 decembrie 2025
Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate
de: Daniel Neacșu
20 decembrie 2025
Carambol pe A1! Opt mașini implicate, din fericire, fără victime
de: Daniel Neacșu
Sănatate
Eficiență în domeniul sanitar! Spitalul MedLife Medici’s Timișoara marchează primul an de existență: un an de performanță, investiții și excelență medicală
Transferul Spitalului CFR de la Timișoara la un nou administrator e așteptată în lunile viitoare. Cel mai probabil la Județean
Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei
Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Institutul Oncologic Timișoara așteaptă transferul finanțării spre Programul Operațional Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, o nouă vizită specială la Centrul de Mari Arși Timișoara. Primii pacienți, din vara lui 2026
Spirometrii gratuite, două zile consecutiv, în Timișoara
CCIA Timiș organizează o nouă întâlnire de susținere a deschiderii unei secții de neurochirurgie pediatrică la Timișoara
Gastroscopii gratuite la Victor Babeș. Procedura permite depistarea precoce a cancerului gastric și a altor afecțiuni digestive
Timp liber și cultură
La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”
Corul Avocaților din Baroul Timiș se reuneşte pentru tradiționalul concert caritabil de Crăciun, ajuns la noua ediţie
Tradiționalul concert de colinde de la Sânnicolau Mare va avea loc sâmbătă, la Biserica Catolică
Peste 100 kg de capace și 1.200 de CD-uri transformate în brazi spectaculoși la Iulius Town Timișoara
Program special de sărbători în Iulius Town: Cinema City, deschis în Ajun și în prima zi din an
Bandă desenată realizată de studenții de la Grafică, în expoziție la Muzeul Național de Artă Timișoara
Magia Crăciunului ajunge la Jebel sâmbătă, 20 decembrie. Concert de colinde, datini şi obiceiuri
Alaiul Colindătorilor se întoarce la Timișoara cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de Crăciun
Eveniment special la Buziaş. „Sărbătoarea Crăciunului” şi aniversarea a 35 de ani de carieră ai solistului Adrian Stanca
Crăciunul magic în Iulius Town: decoruri desprinse din basm și experiențe pentru cei mici
Timișoara Free Tours duce timișorenii într-un tur pietonal dedicat sărbătorii de Hanuka
Orchestra și Corul Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT organizează, la Domul Romano-Catolic, Concertul Aniversar de Crăciun
Economic
ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an
20 decembrie 2025
de: Marcel Hoster
Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
22 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul
Timișoara rămâne în afara topului celor mai scumpe apartamente din România și în 2025
22 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Cele mai scumpe cartiere din România pentru cei care și-au dorit să-și cumpere propria locuință în 2025 se găsesc în București, Cluj-Napoca și în Brașov. Doar în aceste orașe întâlnim zone în care apartamentele au fost scoase la vânzare cu prețuri medii ce au depășit pragul de 3.000 euro/mp util și au ajuns să se...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică obligatorie, pe tema noilor taxe și împozite, în data de 23 decembrie
22 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Timișoara organizează marți dezbaterea publică necesară, având ca temă Proiectul de hotărâre stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2026. Aceasta va avea loc de la ora 16:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Proiectul de hotărâre poate fi consultat online: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0418d960-2450-43c8-9a22-73455cf66020...
Citeşte tot articolul
Controale sporite pentru siguranța cetățenilor. Au fost date amenzi importante și efectuate confiscări de produse
22 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Autoritățile cu responsabilități de control își sporesc activitatea înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru a se evita apariția de probleme. La fel a fost și în acest an, iar controalele au scos la iveală numeroase probleme. În cadrul Colegiului Prefectural din această lună, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au anunțat rezultatele verificărilor efectuate în...
Citeşte tot articolul
Incident neașteptat în parcarea unui supermarket, acolo unde un tânăr a vrut să arate că este un as al volanului, dar a demonstrat exact contrariul. Acum e bun de plată! Azi-noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier în municipiul Lugoj. Din verificările efectuate a rezultat faptul...
Citeşte tot articolul
Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul
La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”
21 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Căminul Cultural din Pișchia a găzduit prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, dedicat valorilor culturale bănățene și memoriei scriitorului Ionel Iacob-Bencei, marcând un debut pentru un proiect cultural care își propune să devină tradiție. Evenimentul a atras un public numeros, care a umplut sala până la refuz. Festivalul a fost inițiat de...
Citeşte tot articolul
Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara
21 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Pentru al optulea an consecutiv, Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara și-au unit eforturile și au invitat comunitatea academică și publicul larg la „Socio Claus”, campania lunii decembrie la UVT, prin care sunt promovate incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de...
Citeşte tot articolul
Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături
21 decembrie 2025
de Marcel Hoster
SRL-ul înființat de Primăria Timișoara caută furnizori pentru produse de igienă și curățenie. Firma a lansat pe SEAP licitația pentru ”Achiziția în sistem centralizat de produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie MC-3”. Suma alocată este între 3,9 și 4,7 milioane de lei. Achiziția e împărțită pe două loturi: Lot...
Citeşte tot articolul
Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate
21 decembrie 2025
de Daniel Neacșu
Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în localitatea Ictar Budinț, astfel că ISU Banat a reacționat imediat. În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Dintre acestea, două victime au rămas încarcerate. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante. La locul evenimentului intervin...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook