Se va lucra pe încă o arteră din zona mallului. Este vorba despre strada Mitropolit Vasile Lăzărescu, unde șantierul de extindere la patru benzi va fi deschis săptămâna viitoare. Va lucra tot SDM, iar restricțiile vor fi anunțate cât de curând.

Strada care duce de la sensul giratoriu de la Galeria 1 spre Calea Aradului va intra în șantier peste câteva zile. Anunțul a fost făcut vineri de primarul Nicolae Robu. „Vom lărgi la patru benzi porțiunea de Sever Bocu dintre sensul giratoriu de la Galeria 1 și strada Lăzărescu, cea care duce de la intersecția lui Sever Bocu, partea perpendiculară pe cimitir, înspre stânga, spre Calea Aradului. Porțiunea de stradă care vine de la semaforul din Calea Aradului până la intersecția cu Sever Bocu va fi de trei benzi, iar de acolo până la sensul giratoriu de la Galeria 1 vor fi patru benzi”, a spus edilul. Se va lucra pe porțiuni și este posibil ca, în anumite momente, traficul să fie închis sau restricționat. Extinderea va fi executată de SDM, la un preț care nu a fost comunicat.
Scrie un comentariu
2 comentarii pentru acest articol
Si uite, cu ocazia asta mai scapam de niste iarba si niste copaci, pentru ca circulatia oricum nu va fi mai degajata. Tot ce se poate ca a treia banda sa fie obtinuta prin renuntarea la locurile de parcare din fata cimitirului, ceea ce va face deliciul cetatenilor ce parcau acolo la sarbatorile religioase. VOTATI ROBU!!!!!
Bineînțeles că va fi o ocazie nemaipomenită pentru lichidarea spațiilor verzi de acolo și tăierea tuturor copacilor. Timișoara a devenit din „orașul florilor”, cum era cândva, un oraș făcut numai pentru mașini. Robu se închină asfaltului ca la o zeitate. Se pare că omul ăsta are doar asfalt, beton și ciment în cap. Altceva nimic. Sper să nu mai fie votat Robu încă o dată, să-l avem în continuare la Primărie și după 2020. Doamne ferește de așa ceva!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
- Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
- Noi parcele de teren disponibile prin licitație în Moșnița Nouă
- Drumul Boilor și bulevardul Sudului, puse în acord de CJ Timiș și Primăria Timișoara
- Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
- Malul râului Bega a fost consolidat în zona localității Mănăștiur
- Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
- Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Administratie
Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Citeşte tot articolul

Politica
Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Citeşte tot articolul
Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Sport
Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Citeşte tot articolul
Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Social
Malul râului Bega a fost consolidat în zona localității Mănăștiur
Citeşte tot articolul
O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
“O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Economic
Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Citeşte tot articolul
Învățământ
Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Știri de ultima oră
Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Malul râului Bega a fost consolidat în zona localității Mănăștiur
O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Drumul Boilor și bulevardul Sudului, puse în acord de CJ Timiș și Primăria Timișoara
Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor






































Comentarii prin facebook