Cardiologia de la Padurea Verde, in stop cardiac! Niciun ban de investitii in doi ani, canicula in salile de operatie

Se întâmplă în România: chirurgii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara nu pot intra în sala de operație din cauza caniculei! Aparatele de climatizare sunt defecte și, în plus, lipsesc materialele sanitare. Spitalul este finanțat de Ministerul Sănătății, care ignoră însă, de ani buni, toate solicitările de la Timișoara.

Suntem în 2017, dar, în sălile de operație de la Institutul Cardiovascular din Timișoara, aparatele de climatizare au peste 20 de ani și acum sunt defecte. Temperaturile în secția de Terapie Intensivă ajung și la 29 de grade. „Personalul medical transpiră, crescând foarte mult riscul de infecţii, prin transpiraţia care cade în câmpul operator. Pentru pacienţi, disconfortul duce la vasodilatație şi pierderea de lichide. Este o problemă veche, sesizată în repetate rânduri atât conducerii institutului, cât şi Ministerului Sănătăţii. Acest tip de climă nu poate fi reparată şi întreţinută de firmele obişnuite care se ocupă de Climatizare. Sunt clime speciale, medicale, doar pentru sălile de operaţii. Acum, când temperaturiile sunt extrem de crescute, condiţiile de operat sunt extrem de neplăcute”, susțin dr. Marian Gașpar, șef Secţie Chirurgie Cardiovasculară, și dr. Petru Deutsch, șef Secţie Anestezie şi Terapie Intensivă.

Probleme cu clima sunt şi în Secția de Terapie Intensivă, unde temperaturile ajung și la 29 de grade Celsius, deși n-ar trebui să depășească 20 de grade. „Aparatele de analize, ASTRUP, nu mai funcţionează în aceste condiţii, aparatul fiind introdus în frigider pentru a face analizele speciale pacienţilor. Acolo este climă centralizată, renovată în urmă cu doi ani, dar care s-a defectat din cauza mentenanței proaste. În ciuda unui aparat de climă instalat în una din săli, temperatura este de nesuportat. Din 2012, când a fost finalizată clădirea C, unde sunt 2 săli de operaţie mari de 60 mp, cu circuite aseptice, spaţiu pentru Sterilizare, etajul III cu 30 de locuri, am cerut la fiecare ministru al Sănătății fonduri să dotăm sălile cu mese chirurgicale, lămpi operatorii, pompe de circulaţie extracorporală, aparate de anestezie, monitoare, instrumentar, pentru a opera în condiţii mai bune. De fiecare dată ne-au spus că nu sunt bani. Sălile de operaţie noi, un etaj cu 30 de locuri pentru pacienţi şi noul spaţiu pentru Sterlizare au rămas tot goale, nefolosite”, spun cei doi medici. Din spital lipsesc și medicaţia anestezică, heparina, protamina, antibioticele, seringile și pansamentele, pentru că au fost epuizate DRG – pacienţi internaţi în spitalizare continuă tip acuţi.

„Numărul de operaţii pe cord a scăzut de la 4 pe zi, 830/an, cât am făcut în 2009, la 600-700/an. Mereu auzim că am depăşit numărul de operaţii alocate pe lună. Pacienţii şi urgenţele nu vin după contractele cu Casa de Asigurări. Lucrurile nu stau mai bine nici la Cardiologia Intervenţională, unde vin urgenţele, infarctele miocardice şi sunt investigaţii pacienţii cardiaci. Există liste lungi de aşteptare pentru pacienţi. Sunt trei aparate de angiografie: unul este defect, unul funcţionează 16 ore pe zi, iar de cel de-al treilea, instalat de un an, venit pe fonduri europene, prin Academie, nu se atinge nimeni pentru că este pentru «cercetare»”, transmit doctorii. În această săptămână, angiograful a intrat oricum în revizie, iar pacienţii cu infarct și urgenţele sunt trimiși în Bucureşti, Cluj, Tg. Mureş sau Iaşi.

Directorul Institutului de Boli Cardiovasculare, dr. Constantin Luca, recunoaște că sunt probleme și susține că, în ultimii doi ani, spitalul nu a primit de la Ministerul Sănătății niciun lei pentru investiții. „S-a stricat clima, s-a stricat de aseară, va fi separată după-amiază. Este foarte veche, de la construcția spitalului până în prezent. Am cerut de mai multe ori bani, dar, în ultimii doi ani, nu am primit niciun leu pentru investiții. Vom repara așa cum am reparat-o de cele mai multe ori. Trebuie înlocuită. Am depus actele an de an la minister”, a declarat dr. Luca.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

gringo a spus: (august 9th, 2017 at 13:34 )

100 de ani de romania. ar trebui sa mearga tot banateanu la spitalele din ungaria sa vada ce am pierdut prin unirea cu tiganii!

drucker a spus: (august 9th, 2017 at 14:04 )

Unde mai pui ca acea zi trista (cand trupele romane au intrat in Timisoara ) a devenit ziua Timisoarei

drucker a spus: (august 9th, 2017 at 14:08 )

Vina e doar a politicienilor locali -indiferent de partid-care stau capra in fata sefilor de la buCUResti
Niste slugi , car au deprins repede mentalitatea de buCUResti , adica sunt pe combinatie

Gloria a spus: (august 10th, 2017 at 09:42 )

Or fi aceste conditii mizere dar decat sa ma operez la unul ca SPAGARU de Gaspar care cere nici mai mult nici mai putin de 3000 de euro,da 3 mii fratilor fara sa gandeasca ca -i pot lua prin rata la banca si fara sa se uite la mine,mai bine merg la particular unde nu se plang de nimic.Dati jos mafia incepand cu GASPAR,PETRU,LUCA si atunci au de toate.
Mafiotii astia duc institutiile statului in derizoriu si actul medical la cel mai jos nivel. Rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!

Diana a spus: (august 10th, 2017 at 11:23 )

Doamna Gloria, nu stiu daca dvs vorbiti din postura de pacient, dar eu am fost recent internata la Cardiologie unde am suferit o operatie. Conditiile au fost ft bune, saloanele curate, personalul nota 10. Sa nu mai vorbesc de dr Luca, un medic mai mult decat excelent, pt care eu, cat si alte zeci de pacienti, am venit de la km distanta. Inainte de a arunca cu noroi in aceasta institutie si medicii ei, ar fi bine ca macar sa ii treceti pragul!!

Stelu a spus: (august 10th, 2017 at 11:30 )

@Diana
Gloria facea referire la spaga pe care trebuie sa o dai acolo, nu la calitatile medicale ale doctorilor. Meseriasi poate ca sunt, insa de asemenea sunt niste gunoaie imorale 100%! 2000-3000 de euro e spaga pentru operatie la imbuibatii astia. Clinica de stat, nu a lui ma-sa lui Deutsch si Gaspar de acasa!!! Ati depus un juramant, spagari nemernici! Respectati-l, nu va jucati de-a Dumnezeii!

Diana a spus: (august 10th, 2017 at 11:40 )

Am inteles la ce anume facea referire. Eu va vorbeam din postura unui pacient venit fara nici o „pila” si fara „intermediari” care a beneficiat gratuit de servicii medicale de calitate. Nu cunosc detalii despre medicii din Timisoara, eu nefiind de aici, dar tratamentul pe care l-am primit eu a meritat transpus aici. E pacat sa fie bagati in aceeasi oala medici care se dedica pacientului fara sa conditioneze actul medical. Nu cunosc situatia celorlalti, dar dr Luca m-a tratat exceptional fara sa cotizez in vreun fel sau sa am vreo „pila”.

Resita a spus: (august 10th, 2017 at 11:49 )

Sotul meu a murit dupa 2 sapt pentru ca stimabilul dr GASPAR mi-a cerut suma de 2500€!!!!! Timp in care am luat cu imprumut din toate partile sa strang banii astia, prea tarziu insa. NU E DREPT SA MOARA OAMENI NEVINOVATI PT CA GUNOIUL DE GASPAR E UN SPAGAR!!! Sa il ia astia in catuse si sa il lege!!! Un nemernic!!! S-a justificat ca banii sunt pt costul valvei artificiale!! Cand am intrebat alti medici din unitate, valva era GRATUITA!!! Un gunoi!!!!

DR.EVIL a spus: (august 10th, 2017 at 12:40 )

A MAI SALTAT SPAGOMETRU, ACUM CEVA VREME TE OPERA GASPAR SI CU 1500-2000. NU-I MAI AJUNGE, VREA 2500-3000 ACUM. ALOOO, DNA, SE AUDE? INTRATI IN CUIBUL ALA DE NAPARCI CARE SE JOACA CU VIETILE OAMENILOR. D-NA DIN RESITA, DE CE NU DEPUNETI O RECLAMATIE – SESIZARE – DENUNT LA DNA? SA VADA TOATA TARA CE FACE DOCTORUL GASPAR MARIAN SI CEATA LUI DE PITIGOI DE LA TIMISOARA. FAC CEVA PE STIINTA VOASTRA MEDICALA D-LOR DOCTORI, DACA EA NU ESTE PUSA IN SLUJBA VIETII CETATENILOR DIN ACEASTA TARA. DACA NU VA CONVINE ROMANIA, DE CE NU PLECATI AFARA? VA SPUN EU DE CE. PENTRU CA NU AVETI FOARTE MULTE SANSE DE INTEGRARE ACOLO, VA MANANCA DOCTORII DE ORIGINE INDIANA SI ISRAELIANA, CARE CHIAR SUNT PROFESIONISTI SI MAI SI RESPECTA JURAMATUL ALA AL LUI HIPOCRATE.

FITI OAMENI, VEDETI PACIENTUL BOLNAV CA PE O FIINTA UMANA, UN SEMEN DE-AL VOSTRU SI NU DOAR CA PE O SURSA DE BANI.

Grigore Antilopa a spus: (august 10th, 2017 at 12:46 )

Cristi Brancovan e un sarlatan!

Resita a spus: (august 10th, 2017 at 12:59 )

Domnul meu, ma credeti ca nu am fost in stare de nimic luni de zile dupa acest tragic incident? Credeti ca sunt singura in situatia asta? Faci sesizari peste sesizari si gunoiul tot acolo e. Face de rusine institutia si oamenii capabili de acolo. Eu am fost pacienta acolo, la un alt doctor mentionat in articol, un om cu un bun simt iesit din comun, de un profesionalism cum ar trebui sa fie toti medicii, om care astazi conduce institutia. Am sperat ca toti ceilalti medici de acolo sunt asemenea lui. Nu am mai avut puterea sa mai reclam nimic, a fost suficienta durere pt familia mea.

DR.EVIL a spus: (august 10th, 2017 at 13:34 )

VA CRED. DIN PACATE NIVELUL DE UMANITATE LA UNII DOCTORI TINDE CATRE ZERO ABSOLUT. IAR DOCTORUL GASPAR, PE LANGA CHESTIILE POZITIVE, AR AVEA MULTE SA-SI REPROSEZE DACA AR AVEA CONSTIINTA. PRINTRE CARE SI TRIMITEREA IN FATA DNA-DGA A DOCTORULUI STREIAN. SPAGA ERA PENTRU EL, IAR ALA A PICAT DE GASCA ACOLO.

VA UREZ SA VA REFACETI CAT MAI RAPID, ATAT FIZIC CAT SI PSIHIC.

range rover a spus: (august 10th, 2017 at 17:44 )

gaspar are protectie de la baietii cu ochi albastri, opereaza in draci la unii actuali sau fosti. pulimea poate sa moara, sa traiasca baietii bine si veșnic. tara de kkt!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.