Când l-a spânzurat pe Crăişorul nostru de o capră făcută din cheresteaua lui Verestoy Attila, Csibi din secuime s-a jucat cu chiştocul de ţigară pe lângă buşonul rezervorului plin cu benzină. Cum nici ungurului nu-i trebuie multă minte să facă aşa ceva, la fel de adevărat e că nici ardeleanului nu-i prisoseşte uneori înţelepciunea, încât e dispus să pornească ditamai războiul dintr-un fior artistic maghiar demn de-un cămin cultural sătesc, cu auditoriu de nivelul şcolilor ajutătoare. Între cele două tabere s-a interpus şeful ANAF, Sorin Blejnar, pe care după meclă nu l-aş fi suspectat de atâta umor fin încât să-l pedepsească pe secuiul Csibi, angajat la Finanţe, cu o detaşare în Abrud, localitatea de baştină a Crăişorului Munţilor. Cu ce o fi mai bun funcţionarul Csibi în Direcţia de Finanţe Alba, decât a fost în Harghita lui? Sau dacă e pedepsit pentru conduită necorespunzătoare, cu ce au greşit contribuabilii din Abrud să-i “calce” Csibi cu controlul pentru rambursarea TVA-ului? Nu, din toată afacerea asta, Sorin Blejnar s-a ales cu o imagine mai comestibilă decât cea de “Tură” sau “Regină”, iar Csibi a ajuns erou, probabil viitor angajat la firma vreunui mahăr din udemerime. Dacă eram la o bere şi unuia dintre comeseni îi venea ideea lui Blejnar, era super OK, după atâta mişto de calitate mai pariam un rând pe momentul când îi “rezolvă” Csibi pe Horia, Cloşca şi Crişan. Dar să fii demnitar al statului român şi să trimiţi un cetăţean român, alegător etnic maghiar, contribuabil secui, ce-o fi el, în gura lupului din Ţara Moţilor, mi se pare guvernare la mişto în cel mai fericit caz, dacă nu chiar instigare la omor.
În aceeaşi notă, Jandarmeria ar trebui să asigure defluirea de pe stadion a galeriei steliste prin sectorul dinamovist, ONU să trimită poliţişti sârbi în Kosovo sau vreo idee nefericită să te ducă noaptea ca alb caucazian prin Bronx. Ardeleanul e mare patriot, dar dintre toţi cei de peste deal, parcă moţii n-au răbdare să gândească când e rost de vreo bătaie cu ungurul. Pe la mijlocul anilor 90, când micii şi butoaiele de vin fiert îşi făceau efectul spre seara zilei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, prin parcul din centrul Alba Iuliei auzeam tineri bezmetici pleznind de “patriotism”: “Vreau să beau sânge de ungur!”. Probabil se terminase vinul. Dacă era făcut împotriva unui liberal incomod, să zicem Ovidiu Drăgănescu trimis în Maramureş, gestul lui Blejnar era considerat o murdară hărţuire politică. Eheheeee, dar dacă un ungur, poate nu în cea mai bună formă psihică, este transferat într-un loc unde şi-ar putea pierde chiar şi viaţa nu reprezintă decât un act reparatoriu al bravului român împotriva samavolnicului maghiar. De treburi din astea se ocupa Securitatea în 1990, când şi-a făcut misiunea la Târgu-Mureş, ca să pună faţă în faţă o mână de unguri înfierbântaţi şi-o ceată de români incitaţi, într-una din cele mai grosolane scene de manipulare de după căderea lui Ceauşescu. La acea vreme, Sorin Blejnar avea doar 20 de ani. Cam tânăr, totuşi, cam tânăr să-şi dea “licenţa” din aşa ceva.
Comentarii prin facebook