Profitorii si oportunistii se urca pe valul strazii

La câteva zile de la declanșarea mișcărilor de stradă care au condus deja la demiterea guvernului condus de penalul mitoman Victor Ponta se vorbește de crearea unui nou partid. Unul născut la „firul ierbii”, cum se spune, și denumit Partidul Colectiv. E nevoie de un asemenea partid? Are șanse de reușită? Sunt primele două întrebări care îți vin în minte vizavi de această inițiativă. La prima întrebare, părerile sunt împărțite, inclusiv printre protestatari. Unii spun că mișcarea care s-a născut după tragedia din clubul Colectiv trebuie să rămână un fel de avertizor public, o instanță morală dacă vreți. Alții îi provoacă pe protestatari, că e ușor să stai pe margine să huidui, dar e mult mai greu să fii în arenă, să construiești și tocmai de aceea ar trebui inițiat un partid.

Cum a demarat însă acest partid, cel puțin la Timișoara, este cel puțin revoltător. Ințiatorul lui, un anume Cosmin Mirișan, este exact prototipul a ceea ce înjură piața mai abitir: politrucul profitor și oportunist. La numai 28 de ani a bifat deja două partide, PC și PNL. După ce ai fost în partidul securistului dovedit și pușcăriașului Felix, acum să te pui șef al Partidului Colectiv e maxima jignire la adresa celor care au murit în clubul bucureștean. Mai mult, datorită calității de membru de partid, Maria Grapini, pe când era ministereasă a IMM-urilor, i-a găsit și job la stat. Poate că e nevoie de un Partid Colectiv, dar dacă acesta va avea în frunte astfel de indivizi, partidele clasice vor părea școli de măicuțe pe lângă noua formațiune.

De fapt, în general, protestele și din București și din Timișoara încep să fie deturnate și în pericol de-a fi discreditate, apoi confiscate. Asta, dacă nu se va ajunge la ceva mai rău și anume la violențe fizice. Ceea ce era inițial o mișcare curată și destul de omogenă a devenit o masă foarte eterogenă. La Timișoara, de exemplu, au vorbit în piață unii care nu și-au luat medicamentele și ar trebui îngrijiți în spitale de profil, dar umblă totuși liberi pe stradă. La București au apărut grupuri de indivizi care au cerut „Jos DNA!”, cu toate că inițial se cerea exact contrariul. Tot mai mult, piețele sunt infiltrate de indivizi trimiși parcă în misiune să discrediteze o mișcare care a început superb.

Inițial au fost multe cereri de bun simț, chiar dacă unele neconstituționale, precum aceea cu parlament unicameral. De exemplu s-a cerut întărirea Justiției și în special a DNA, precum și interzicerea inițativelor parlamentare care ar conduce la slăbirea luptei anti-corupție. Corect. Ridicarea imunității parlamentare în toate cazurile solicitate de procurori. Excelent! Interzicerea traseimului politic. Ce facem cu băiatul de la Partidul Colectiv? Două tururi de scrutin la alegerea primarilor și președinților de CJ. Absolut democratic și corect pentru legitimitatea aleșilor. Demiterea Avocatului Poporului a fost o altă cerință. Corectă, atâta timp cât Victor Ciorbea s-a comportat ca avocat al infractorilor, nu al poporului. Dizolvarea CNA și refacerea acestei instituții sau investiții mai mari pentru infrastructură au fost alte solicitări venite din stradă.

S-a vorbit de CNA, în contextul în care această instituție a lăsat la liber emisiuni care, seară de seară, revarsă tone de dejecții pe sticlă. Apropo, grotescul analfabet Piedone, cu bacalaureat luat la 40 de ani, probabil prin aceeași metodă cum și-a luat permisul auto la Pitești, a ajuns primar sprijinit puternic de unii realizatori de așa-zise emisiuni mondene. După ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat au oare aceștia minime mustrări de conștiință? Apoi, văd că unii indivizi care spun că reprezintă strada au ajuns în studiourile unei televiziuni care nu face secret din faptul că e împotriva DNA și ia apărarea tuturor infractorilor, cu excepția celor din jurul lui Traian Băsescu. Oarecum normal având în vedere că e patronată de un pușcăriaș pe motiv de corupție.

Alții au ajuns exact la acele emisiuni imunde pentru care s-a cerut desființarea CNA, care promovează curvele, maneliștii, balaoacheșii cu tone de aur pe ei și mai cam toate scursurile societății. Cum rămâne atunci cu CNA? Ce trebuie făcut? Tinerii și mai puțin tinerii de bună calitate care au început protestul să strângă rândurile, să fie uniți și să nu se lase infiltrați de toți profitorii care apar în astfel de momente. Într-adevăr e greu. Altfel, din păcate, există riscul ca lumea bună să plece din piață, iar aceasta să fie acaparată de Capatos, Măruță, Teo, Mădălin și Leo din Strehaia, Guță sau Salam. Începutul a fost făcut, sinistra mahalagioaică Oana Zăvoranu, crăcănată pe valul protestar, anunțând că-și face partid. Ea a mai trecut prin PRM…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (noiembrie 9th, 2015 at 08:20 )

Traseistul Victor Ciorbea nu a fost mare preşedinte ţărănist, înainte de asta fost cadidat al Partidului Socialist al Muncii, apoi ditamai USL-istul? Demn înaintaş al lui Pavelescu Avocatul? Cum s-a dus PNŢCD-ul se duce şi PNL-ul…. PSD-ul nu mai prea există decât prin amintirea alegerilor puturoase din 22012care au promovat Marea Speranţă a Şmecherilor de Partid: USL-ul proletar-liberal, nici cal, nici măgar. Grapini preşedinte!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung

Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, el fiind însoțit de Ștefan Moțec, Consul Onorific al Cehiei la Timișoara. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor economice bilaterale, impulsionarea schimburilor comerciale și atragerea de noi investiții cehe în județul Timiș, unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Concurenței a lansat o anchetă care vizează înțelegeri existente între furnizorii de microbuze electrice, care ar fi vândut asemenea mijloace de transport la prețuri supraevaluate. Se va dovedi că a fost vorba despre un cartel, spune Alfred Simonis. De asemenea, el susține că investigația a fost declanșată în urma declarațiilor sale. „După ce am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței verifică furnizorii de microbuze electrice. Simonis: ”Investigația a început în urma declarațiilor mele”
Absolvenții care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, pot beneficia de servicii specializate de sprijin, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă. Absolvenții de liceu promoția 2026 se pot prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții de liceu pot beneficia de ajutor de șomaj imediat după absolvire
Disputa transportului public local din Timiș, între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș s-a încheiat. Cel mai vizibil punct din acest război de gherilă a transportului, Girocul, va fi preluat de STPT chiar dacă municipalitatea din comuna periurbană acceptase inițial oferta lansată de administrația județeană, prin intermediul unei noi ADI, aceasta dacă CJT și PMT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT învinge în disputa pentru Giroc și va prelua transportul public de acolo
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
Faptele sunt cele mai importante, iar UPT îți ține cuvântul și investește pentru un viitor mai curat. Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează rolul de partener activ în rezolvarea problemelor reale ale comunității prin investiții în tehnologii moderne dedicate monitorizării și analizei calității aerului. În cadrul proiectului transfrontalier BlueSky, implementat prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laborator mobil și echipamente de ultimă generație pentru monitorizarea calității aerului! UPT investește în soluții concrete
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) continuă seria inițiativelor culturale reunite sub acest concept prin „Poetry Ride: Mai în tramvai”, un proiect care aduce poezia în mijlocul orașului și al comunității. Aceasta vine după prima ediție a „Maratonului de cultură”, organizată în luna ianuarie cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT aduce poezia în transportul în comun, în luna mai
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a negat categoric orice fel de negociere cu PSD pentru sprjinirea unui guvern condus de Eugen Tomac. În ultimele zile, mai multe televiziuni, au dat ca sigură ştirea că USR îl “trădează” pe Ilie Bolojan, urmând să negocieze cu PSD constituirea unui nou guvern. Dominic Fritz afirmă că toate aceste ştiri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dezminte orice fel de negocieri cu PSD: “Vă dau știrea direct, nu pe surse, ci de la sursă: USR e consecvent cu ce a spus și înainte”
Sport Club Municipal Timișoara celebrează Ziua Copilului cu o seamă de evenimente sportive. Acestea vor fi organizate pe platoul din fața sălii C. Jude, în Parcul Copiilor și în baza sportivă Vasile Deheleanu. SCM Timișoara îi invită pe toți copiii dornici de mișcare să descopere ce înseamnă spiritul de echipă și bucuria sportului pe platoul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 1 Iunie, plin de evenimente organizate de SCM Timișoara! Copiii se pot bucura de sport în trei locații deosebite
Universitatea de Vest lansează și în acest an o invitație deschisă la distracție, pentru participarea la ediția anuală a sărbătorii „Bulevardului Copiilor, la UVT”, un eveniment dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului. Comunitatea UVT invită copiii, alături de părinți și bunici, la o zi specială dedicată jocului, descoperirii și bucuriei de a învăța prin mișcare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest Timișoara revine Bulevardul Copiilor
Cosmin Tabără, timișoreanul plecat la București în conducerea Agenției Naționale pentru Sport, a vizitat din nou șantierul bazei sportive ridicate de CNI la Timișoara, pe strada Costică Rădulescu. El se declară mulțumit de ritmul lucrărilor, aceasta după ani de așteptare și un prim constructor falit. Astfel, a fost turnată placa de beton pe care urmează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără, supervizor la Baza Rădulescu. Lucrările avansează semnificativ, șantierul ar putea fi gata în două luni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.