Stirile din ziua: 12 noiembrie 2015

Fapte bune de la copii pentru copii! Micutii de la Montessori, implicati intr-o actiune caritabila

Fapte bune de la copii pentru copii! Micutii de la Montessori, implicati intr-o actiune caritabila

Copiii de la Montessori Timișoara au sărbătorit și în acest an ziua Sfântului Martin, eveniment devenit deja tradiție. Pentru a marca evenimentul, Montessori s-a alăturat unui proiect caritabil care vine în ajutorul copiilor care provin din medii mai puțin favorabile.

Ehegartner stie cum se poate imbunatati activitatea PMT! Aplicam modelul multinationalelor

Valul de demisii din ultima perioadă de la Primăria Timișoara ridică semne de întrebare asupra modului în care se desfășoară activitatea în această instituție. Senatorul Petru Ehegartner susține că în administrația locală, deci și în PMT, lucrurile ar putea să funcționeze mult mai bine, dacă s-ar aplica sistemul… multinațională.

Concurs la misto in primarie, Radu Toanca, aproape sef al Clubului Sportiv Municipal

Consilierul local PSD Radu Țoancă a câștigat, probabil fără emoții, concursul cu dedicație organizat de Primăria Timișoara pentru un post de inspector la Parcul Copiilor. Au fost șase candidați, din care patru au fost zburați la proba orală. El nu va lucra însă în parc.

Depolitizarea administratiei publice suna bine! Mai ales in teorie. Ce cred politicienii locali

Varianta unui guvern tehnocrat a readus în discuție și ideea depolitizării administrației locale. Politicienii din Timiș au păreri împărțite pe acest subiect, uneori chiar în interiorul aceluiași partid. În teorie, toți susțin că administrația locală are nevoie de specialiști, iar social-democrații cred că liberalii ar trebui să dea ei primul exemplu de… depolitizare.

Elevii de la „Moisil” vor fi supravegheati la Balul Bobocilor, dar scoala nu raspunde de eventualele incidente

Conducerea Liceului „Grigore Moisil” își asumă responsabilitatea pentru ce se va întâmpla la Balul Bobocilor, dar nu și pentru ce vor face în club persoanele din afara școlii, în timpul aceluiași bal! Asta susține directorul Cerasela Bociu, care îi asigură totuși pe părinți că nu se va vinde alcool.

Accident intre un tramvai si o betoniera, in centrul Timisoarei! Mai multe persoane au fost ranite

Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut joi, în centrul Timișoarei. Șoferul unei betoniere a încercat să întoarcă mașina pe strada Iosif Nemoianu, dar nu s-a asigurat și a fost lovit în plin de un tramvai care circula regulamentar. Mai multe persoane, printre care și doi copii, au ajuns la spital.UPDATE: Circulația tramvaielor a fost reluată, după aproximativ două ore de la producerea accidentului.

Prohibitie in Complex! Consilierii locali se pregatesc sa interzica din nou alcoolul in campus

Consilierii locali se pregătesc să interzică din nou vânzarea de băuturi alcoolice în Complexul Studențesc. Un proiect pe această temă va apărea pe ordinea de zi a viitorului plen, la trei ani de la prima… interzicere! Măsura fusese ridicată în toamna lui 2014.

Trei spitale si mai multe strazi, fara caldura

Colterm anunță că, pentru punerea în funcțiune a noii rețele termice de încălzire, va întrerupe joi, 11 noiembrie, între orele 10 și 15, furnizarea căldurii la PT 7A. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate str. Beethoven, str. Martir Leontina Binciu, Bd Revoluției și Bd. C.D. Loga, dar și Spitalul ORL, Clinica de

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel nu a programat joi întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Giroc – str. Dunărea, Trandafirilor, Bârzava, orele 9 – 17; Alioș nr. 316, orele 9 – 17; Jimbolia – Zona Gării, orele 9 – 15; Pietroasa Mare, Iosifalău (primele 4 ore total, restul parțial), orele 8 – 18.

Top