La Muzeul Banatului, fiecare luna va avea povestea ei / FOTO

O expoziție cu poveste! De asta se vor putea bucura, în fiecare lună a acestui an, cei care vor trece pragul Muzeului Banatului. În fiecare lună va fi prezentat un exponat nou, cu valoare istorică deosebită. Prima piesă poate fi deja admirată, fiind vorba despre o replică a unui opaiț creștin, în formă de pește, din secolul al IV-lea.

opait5

Începând de marți, 5 ianuarie, timișorenii care trec pragul Muzeului Banatului vor putea să admire prima piesă din „Exponatul lunii”, un nou tip de expoziție, foarte popular în muzeele lumii. În fiecare lună va putea fi văzut un artefact deosebit, cu valoare istorică și culturală, dar și cu o poveste pe măsură. Primul exponat este o replică din lut a unui opaiț creștin, în formă de pește, din secolul al IV-lea. „Exponatul se identifică cu începuturile activității muzeale în Timișoara. În 1888, în momentul în care intră în inventar această piesă, se terminase clădirea muzeului, cea în care acum este biblioteca Academiei. Unii timișoreni au venit de acasă cu piese antice pe care le aveau, de obicei moșteniri de familie, pe care le-au donat. Așa a ajuns la noi această piesă pe care a adus-o Eva Kocsic. Ea fusese în vizită la Roma, unde a vizitat Vaticanul și a rămas impresionată”, explică dr. Călin Timoc, de la Secției de arheologie a Muzeului Banatului.

Pe lângă povestea de suflet, artefactul are și o mare valoare culturală. „Îmbină cele mai puternice simboluri creștine. În primul rând, e peștele, care era simbolul primilor creștini care fugeau de prigoană și căutau să se identifice prin simboluri aleatorii, ca să nu fie descoperiți. (…) Piesa aduce cu sine și noile simboluri care sunt deja oficiale, după Edictul de la Milano, printre care și crucea cu brațe egale. Aceste piese spun o întreagă poveste. Spre exemplu, acest pește cu cruce înghite peștii mici, care reprezentau cultele păgâne, pe cale de dispariție, care nu mai aveau vlagă și nu mai aveau putere și credibilitate. Practic, peștele se hrănește cu aceste religii dispărute, iar adepții păgâni se convertesc la noua religie”, a mai spus muzeograful.

Vor urma alte 11 piese, cel puțin la fel de fascinante. „În fiecare lună, până la sfârșitul anului, vom avea câte un exponat. Aceasta este o piesă de început. Am zis să începem ușor și am ales acest exponat, fiind imediat după sărbătorile de iarnă am debutat cu un obiect creștin. Vor urma piese care au făcut istorie, piese care au aparținut unor personalități, piese care ele în sine pot să reprezinte o expoziție întreagă. Nu vreau să divulg mai mult pentru că timișorenii trebuie să vină lună de lună să vadă. Fiecare secție din muzeu va fi foarte bine reprezentată”, a conchis Timoc. Opaițul va putea fi văzut până pe 31 ianuarie, de marți până duminică, între orele 10 și 16, în mansarda Bastionul Theresia.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă

După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Asociația My Banat lansează o invitație la O călătorie culturală în pământurile Banatului

În organizarea Asociației My Banat, în colaborare cu Atelier Terrapia și Universitatea de Vest – Facultatea de Arte și Design. Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) lansează proiectul intitulat ”O călătorie culturală în pământurile Banatului”, ce se va desfășura timp de șase luni începând cu luna iunie 2026, în Timișoara. Pământuri de culori diferite,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația My Banat lansează o invitație la O călătorie culturală în pământurile Banatului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte

Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
Sute de ani de istorie, într-o primă ediție de excepție. Centrul Multifuncțional din Reșița a găzduit lansarea volumului „Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – Personalități, Volumul I. De la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, un proiect editorial de anvergură dedicat personalităților care au construit, de-a lungul secolelor, identitatea uneia dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița a avut parte de un eveniment excepțional: lansarea în inima de foc a orașului a almanahului istoric ENCYCLOPÆDIA BANNATICA/FOTO
Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte
În organizarea Asociației My Banat, în colaborare cu Atelier Terrapia și Universitatea de Vest – Facultatea de Arte și Design. Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) lansează proiectul intitulat ”O călătorie culturală în pământurile Banatului”, ce se va desfășura timp de șase luni începând cu luna iunie 2026, în Timișoara. Pământuri de culori diferite,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația My Banat lansează o invitație la O călătorie culturală în pământurile Banatului
A demarat acțiunea de strângere a opiniilor cetățenilor pentru ediția din acest an a Barometrului Calității Vieții 2026. Sondajul este realizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Primăria Municipiului Timișoara. Deocamdată are loc procesul de colectare online a percepțiilor cetățenilor, Barometrul fiind unul dintre cele mai importante demersuri de cercetare sociologică dedicate comunității locale. Studiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii UVT au început colectarea online a răspunsurilor la Barometrul Calității Vieții Timișoara
Vineri, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de achizitie publică de servicii privind „Strategie & Plan de acțiune” în cadrul proiectului „Mobility in Green” (ROHU00419). Acest proiect este derulat în parteneriat cu localitatea Bihartorda din Ungaria și cofinanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria. Strategia definește un plan comun final, orientat spre mobilitate sustenabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiect transfrontalier de mobilitate verde semnat la Ghiroda
Joi, în cadrul ședinței Consiliu Local Şag, au fost adoptate două măsuri importante menite să vină în sprijinul tinerilor şi să încurajeze creşterea comunității din Şag. Prima decizie luată prin Hotărâre de Consiliu Local va fi aplicată începând cu 1 iunie 2026 și însemnaă majorarea stimulentului pentru nou-născuți de la 1.500 de lei la 2.000...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veşti bune pentru familiile tinere din Şag. S-au luat două măsuri în sprijinul lor
Cel mai important pas pentru viitorii studenți. Începând de luni, 1 iunie 2026, absolvenții de liceu care vor să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie online pentru admiterea la studiile de licență. Etapa de preînscrieri este deschisă până în 9 iulie 2026 și se desfășoară prin platforma oficială Enroll. Universitatea Politehnica Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT dă undă verde etapei de preînscrieri pentru admiterea la studiile de licență
Angajaţii Horticultura lucrează la covorul floral din Piața Victoriei, unul din cele mai importante obiective din centrul orașului. Acolo vor fi plantate în total 66.500 de plante în formă de mandală, vechi simbolul care reprezintă universal şi echilibrul. Printre cele 66.500 de plante și speciile care formează jocul de culori centrul Timișoarei s-a ales Lobelia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O mandală multicoloră din flori apare în Piaţa Operei
Există o întrebare simplă pe care merită să ne-o punem sincer despre politica locală: cine mai reprezintă astăzi, cu adevărat, Timișoara în Consiliul Local? Întrebarea pare banală. Nu este. În anii ’90 și începutul anilor 2000, partidele aduceau pe liste oameni care existau deja public în oraș. Profesori universitari, arhitecți, medici, antreprenori — oameni cunoscuți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local și dispariția reprezentării
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.