Halal civilizatie: pianul cu muschi din Parcul Justitiei a fost deja vandalizat! / FOTO

Cinci zile: atât a rezistat, intact, pianul îmbrăcat în mușchi amplasat în Parcul Justiției! Acum, acesta are un picior rupt și va fi ridicat în scurt timp de acolo. Pianul ar fi urmat să stea în parcul de peste drum de primărie pe o perioadă indefinită, totul depinzând de… bunul simț al timișorenilor.

pian devastat

În 2015, la prima ediție a Festivalului Florilor – Timfloralis, atracția principală a fost un pian vechi, îmbrăcat în mușchi, creație a designerului floral Alina Nagy-Ghinea. Instrumentul muzical datat 1800 nu mai putea fi utilizat ca atare, astfel că a fost îmbrăcat în muşchi de pădure, amaranthus și hortensii. Alina Nagy-Ghinea l-a donat, în acest an, primăriei, care a decis să-l așeze la loc de cinste, în Parcul Justiției, recent reabilitat. El a fost amplasat, joia trecută, lângă monumentui din parc. „Intenția noastră este să-l lăsăm în Parcul Justiției cât de mult posibil, însă depinde exclusiv de comportamentul celor care vor trece prin parc. Dacă vom constata că pianul va fi «agresat», îl vom muta imediat”, spunea, la vremea respectivă, viceprimarul Dan Diaconu. A durat fix cinci zile până când „civilizația” a dat pe dinafară! Marți, unul dintre picioarele pianului a fost rupt, cel mai probabil în urma unui unei lovituri, pe principiul „dă-i și fugi”. Acum, obiectul decorativ va fi ridicat din Parcul Justiției și se va încerca repararea lui. Ulterior, el ar putea fi amplasat, conform reprezentanților primăriei, în foișorul din Parcul Botanic, zonă în care „patrulează” în permanență un reprezentant al Horticultura. Momentan, Poliția Locală nu ne-a putut comunica dacă are informații despre „vandalii” care și-au dat în stambă la doi pași de primărie…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

flo a spus: (mai 3rd, 2016 at 15:22 )

Probabil din nou primarul e de vina!

Vasi a spus: (mai 3rd, 2016 at 19:41 )

Spui politia comunitara si tragi apa.Sunt convins ca a fost vandalizat de venituri venite din afara banatului.

BBB a spus: (mai 4th, 2016 at 07:21 )

Unde dai si unde crapa

BBB a spus: (mai 4th, 2016 at 07:29 )

Alooooo!!! Politia Locala si nu Comunitara, dar ma rog studiu nu e pentru tine, mai pune mana si citeste si ai sa constati ca prin Legea 155/2010 Politia Comunitara s-a transformat in Politia Locala .
De ce e de vina Politiei Locale ca educatia lipseste cu desavarsire, inclusiv la tine care scrii numai tampenii si care nu ai auzit de spiritul civic, stii doar sa vorbesti urat si sa arunci cu piatra. Lipsa de civilizatie si cultura . Politia Locala nu poate sta dupa fiecare persoana neducata . Rusine….

@Vasi a spus: (mai 4th, 2016 at 11:12 )

Mai mult ca sigur a fost mama ta, boule!

carmen a spus: (mai 4th, 2016 at 13:01 )

Eu nu am inteles rostul acestui pian in Parc Justitiei..Mai functioneaza ? Sau ce trebuia sa faca lumea care trecea pe acolo? Sa se uite la el? Sa-l admire pur si simplu? Sa-l incerce? Sa-l foloseasca? Poate reusiti sa-l reconditionati.. Poate cineva care se plimba pe acolo cu gagica de mana este capabil sa-l repare… Sau trebuia cumva sa dam un leu pentru Pianeu??? Mai bine ar aduce un vechi Megafon care inca mai functioneaza!

Corto Maltese a spus: (mai 4th, 2016 at 19:02 )

Acesta-i gradul de civilizație al imbecililor care apoi se dau mari la crâșmă cu isprăvile lor. Precis a fost vreun puțoi, cu doar 3 neuroni în gulia goală ca o cutie de tinichea. N-a avut ce face, și hai să strice și el ceva, că de făcut ceva (construit ceva) nu este în stare.

radu a spus: (mai 4th, 2016 at 20:28 )

Antena 3 pretinde că Băsescu e vinovat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.