7 zile. 7 arte. Festivalul Artelor Timisorene, la editia a treia / PROGRAM

Festivalul Artelor Timişorene a ajuns la ediția cu numărul 3 și scoate din nou în stradă muzicieni, dansatori, actori, scriitori, pictori, sculptori şi designeri. În perioada 6 – 12 iunie, Timișoara se colorează și prinde viață din nou, arătându-și valorile artistice și aducându-le aproape de publicul cărora li se adresează.

piata libertatii6

Festivalul Artelor Timişorene îşi propune, pe de-o parte, promovarea artiştilor locali, dar și accesul publicului larg la manifestări culturale cât mai diverse. Muzică, dans, film, sculptură, pictură, modă, teatru, design, literatură, fotografie, ateliere de creaţie – toate acestea se întâmplă, timp de o săptămână, în tot centrul istoric al Timişoarei, dar şi în alte spaţii neconvenţionale.

Program

Luni, 6 iunie

Piaţa Libertăţii
orele 18 – 20.30

Atelier de Ikebana
Workshopuri interactive de gravură. Coordonator: lect. univ. dr. Dumitru Remus Rotaru, Facultatea de Arte şi Design
Workshopuri interactive de ceramică. Coordonatori: lect. univ. dr. Gloria Grati, lect. univ. Daniela Catona, lect. univ. dr. Matei Gaspar, conf. univ. dr. Vasile Lihor Laza – Facultatea de Arte şi Design
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Atelier Intro Foto. Cu Sebastian Tătaru şi Flavius Neamciuc
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gzorgypal – Facultatea de Arte şi Design

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

ora 20 – Deschiderea oficială – Orchestra Timişoara Big Band şi Clubul de dans sportiv Magnum Team
ora 21 – Cvartetul de coarde Ion Vidu al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”
ora 22 – Splash Percussion Ensemble

Marţi, 7 iunie

Piaţa Libertăţii

Ateliere
orele 18 – 20.30

Show – dans sportiv pentru copii de 4-12 ani, elevi ai Clubului de Dans Sportiv Magnum Team
„Piatra de la Rosetta” – atelier practic de realizare şi prelucrare a unui basorelief – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de gravură
Workshopuri interactive de ceramică
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Atelier Intro Foto. Cu Sebastian Tătaru şi Flavius Neamciuc.
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal – Facultatea de Arte şi Design

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

orele 19.30 – 20.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

ora 20 – Dans modern cu Grupul Reflex
ora 21 – Unfold Motion – dans contemporan
ora 22 – Mezzosoprana Andreea Ilie, acompaniată de Incanto Quartetto şi Angela Balici la pian

Grădina de Vară Capitol
ora 22 – „Acasă la tata”, regia: Andrei Cohn, cu Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu. Parteneri: Pelicula Culturală şi Mandragora Film

Miercuri, 8 iunie

Piaţa Libertăţii

Ateliere
orele 18 – 20.30

Show şi workshop – dans sportiv – Clubul de Dans Sportiv Magnum Team
„Realizează-ţi propria păpuşă” – atelier de croitorie pentru copii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de gravură
Workshopuri interactive de ceramică
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Atelier Intro Foto. Cu Sebastian Tătaru şi Flavius Neamciuc.
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Piaţa Unirii
18.00 – 20.30

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal – Facultatea de Arte şi Design
ora 18.30 – Recital chitară clasică – participă elevi ai Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu – Coordonatori: prof. Oana Grosu şi prof. Adrian Mardan – Compania Volutarte

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

orele 19.30 – 20.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

ora 21 – Marion Kräutner
ora 22 – Implant pentru Refuz

Grădina de Vară Capitol
ora 22 – „Câinele Japonez”, regia: Tudor Cristian Jurgiu, cu Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu. Parteneri: Pelicula Culturală şi Transilvania Film

Joi, 9 iunie

Piaţa Libertăţii

Ateliere
orele 18 – 20.30

Show şi workshop – tango argentinian – Clubul de Dans Sportiv Magnum Team
Pictură pe basorelief – reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de gravură
Workshopuri interactive de ceramică
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Atelier Intro Foto. Cu Sebastian Tătaru şi Flavius Neamciuc.
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Sala Teatrului German

ora 19.30 – Piesa “Ţinuturile Joase” de Herta Müller, regia Niky Wolcz – acces liber (în limita locurilor disponibile)

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal – Facultatea de Arte şi Design
ora 18.30 – Recital chitară clasică – participă elevi ai Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu – Coordonatori: prof. Oana Grosu şi prof. Adrian Mardan – Compania Volutarte

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

orele 19.30 – 20.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

ora 21 – Concert de tangouri argentiniene cu Analia Selis, acompaniată de Orchestra Filarmonicii Banatul Timişoara. Dirijor Radu Popa, la pian Mariano Castro şi la bandoneon Omar Massa. Invitaţi speciali: dansatorii Clubului de Dans Sportiv Magnum Team

Vineri, 10 iunie

Piaţa Libertăţii

Ateliere
orele 18 – 20.30

Concurs battle street dance – Clubul de Dans Sportiv Magnum Team şi White Steps
Atelier de origami – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de gravură
Workshopuri interactive de ceramică
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal – Facultatea de Arte şi Design
ora 18.30 – Recital chitară clasică – participă elevi ai Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu – Coordonatori: prof. Oana Grosu şi prof. Adrian Mardan – Compania Volutarte

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30

orele 19.30 – 20.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Victoriei
ora 20 – Flashmob – dans popular

Piaţa Libertăţii

ora 21 – Sean Norvis – invitat special Diana Hetea
ora 21.30 Parada modei – vor fi prezentate creaţii ale studenţilor anului 1 şi 2, Specializarea Modă – Design Vestimentar de la Facultatea de Arte şi Design.

Sâmbătă, 11 iunie

Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely
ora 17 – Piesa „Testosteron” de Andrzej Saramonowicz – acces liber (în limita locurilor disponibile)

Piaţa Libertăţii

Ateliere
orele 17 – 20.30

ora 17 – „Vrăjitorul din Oz”, teatru de păpuşi – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
ora 18 – Pictură pe basorelief – reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de gravură
Workshopuri interactive de ceramică
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

Show fusion: tango argentinian, dans sportiv şi street dance Clubul de Dans Sportiv Magnum Team

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal – Facultatea de Arte şi Design
ora 18.30 – Recital chitară clasică – participă elevi ai Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu – Coordonatori: prof. Oana Grosu şi prof. Adrian Mardan – Compania Volutarte

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30

orele 19.30 – 20.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

ora 20 – Spectacol extraordinar Filarmonica Banatul Timişoara

Duminică, 12 iunie

Piaţa Libertăţii

Ateliere
orele 17 – 20.30

ora 17 – La o ceaşcă de ceai – perle din înţelepciunea popoarelor – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
ora 18 – Pictură pe basorelief – reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de gravură
Workshopuri interactive de ceramică
Atelier „Paint your Bag” și „Paint your T-shirt”, sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique
Ateliere muzicale interactive pentru copii

Piaţa Unirii
orele 18 – 20.30

„Marea pernă” şi „Construcţie palpabilă” sunt două proiecte care le propun participanţilor să dea o formă vizuală unor gânduri personale, prin culoare, desen sau text. Desenele pot să se aştearnă pe suprafaţa pernei sau vor fi suspendate în interiorul construcţiei. Coordonator: lect. univ. dr. Liliana (Mercioiu) Popa – Facultatea de Arte şi Design
Pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice
„Flutură în vânt – vesel şi plăpând” – un proiect ce propune un mod de a sărbători cu ajutorul mijloacelor simple oferite de tehnici textile de bază. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal – Facultatea de Arte şi Design
ora 18.30 – Recital chitară clasică – participă elevi ai Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu – Coordonatori: prof. Oana Grosu şi prof. Adrian Mardan – Compania Volutarte
ora 19 – Super show – dans sportiv şi tango argentinian Clubul de Dans Sportiv Magnum Team

Piaţa Sf. Gheorghe
orele 18.30 – 19.30

Lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014 şi care a debutat cu recitaluri de poezie, iar anul acesta a ieşit la rampă cu spectacolul umanitar „Blessed”, despre boala Alzheimer. 19.30

orele 19.30 – 20.30
Lecţii de muzică – Asociaţia Cultural – Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

ora 21 – Beck Corlan
ora 22 – Cobzality

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.

Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.