Victor Ponta are “unda verde” spre PRU! Pentru PSD nu mai poate candida

Marea dilemă existențială a vieții politice din ultima perioadă, pleacă sau nu pleacă Victor Ponta de la PSD la PRU, e pe cale de-a fi dezlegată. Și nu cu ajutorul lui Ponta, Liviu Dragnea sau sau Bogdan Diaconu, șeful PRU, ci a procurorilor DNA. Cei care i-au făcut fostului premier un nou dosar penal pentru luare de mită și spălare de bani. Cu această ocazie, Ponta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Ori acest lucru îi interzice  să mai candize pentru PSD, potrivit Codului de Etică și Conduită al partidului. Acest document adoptat de PSD în luna decembrie a anului trecut enumeră situațiile în care un candidat nu poate candida sub sigla PSD. “Persoanele care se află într-una din situațiile de mai jos, nu vor beneficia de susținerea politică a PSD, pentru ocuparea, în condițiile legii, a unor funcții politice sau administrative alese sau numite: (…) c) se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracțiune”, spune Codul de etică al PSD. Listele de candidați se depun până la data de 27 octombrie, ori controlul judiciar al lui Ponta expiră în ziua de 6 noiembrie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ridică o nouă creșă, cu 29 de locuri, pe strada Ion Ionescu de la Brad. Patru oferte pentru proiectarea și construirea obiectivului

Municipalitatea timișoreană își propune ridicarea unei noi creșe, de această dată în zona Ion Ionescu de la Brad. Proiectul a ajuns în etapa de licitație, care a atras patru oferte a unor firme sau asocieri de firme care vor să construiască creşa. Conform proiectului, clădirea va avea parter și două etaje și va putea oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ridică o nouă creșă, cu 29 de locuri, pe strada Ion Ionescu de la Brad. Patru oferte pentru proiectarea și construirea obiectivului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, susţine un parteneriat real între administrația locală și cea centrală

În urma întâlniri primarilor de comune cu premierul Ilie Bolojan şi președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a afirmat că dialogul a fost necesar, iar un parteneriat între administrația locală și cea centrală este foarte important.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a participat, alături de delegația de primari din județul Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, susţine un parteneriat real între administrația locală și cea centrală
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița părăsește Cupa României după eșecul din zăpada de la Mioveni. O face însă cu fruntea sus

Condiții speciale pentru un meci care trebuia să se joace în Banat! Așa, partida a avut loc la Mioveni pe un teren plin cu zăpadă și unde organizatorii au făcut eforturi mari ca Dumbrăvița – FC Argeș, întâlnire din Cupa României, să se joace. În prima repriză nu a fost despre fotbal ci mai degrabă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița părăsește Cupa României după eșecul din zăpada de la Mioveni. O face însă cu fruntea sus
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel- România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment online dedicat promovării cooperării economice dintre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii locali au depistat un bărbat din Ciacova conducând în zona pietonală din centrul Timișoarei cu un permis de conducere fals. A fost predat polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Timișoara din cadrul IPJ Timiș. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.00, au observat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tupeu. Prins la volan în zona pietonală din centrul Timişoarei cu permis auto fals
Echipele timișorene au avut parcursuri excelente în cadrul etapei regionale a FIRST Tech Challenge – Regiunea Vest, importantă competiție de robotică dedicată elevilor din România, care a avut loc în perioada 7–8 februarie 2026, la Hunedoara. Competiția este organizată de Asociația Nație Prin Educație, care anul acesta marchează 10 ani de sezoane competiționale desfășurate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipele de robotică ale liceelor timișorene au avut un parcurs excelent la FIRST Tech Challenge
”Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului – Efectele inteligenței artificiale în sistemul de sănătate” va fi, vineri, subiectul unei dezbateri organizate la Timișoara. Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), inițiator al evenimentului, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează vineri, 13 februarie 2026, începând cu ora 11.00, o conferință dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Sănătății dezbate la Timișoara despre reforma sistemului de sănătate din România
Municipalitatea timișoreană își propune ridicarea unei noi creșe, de această dată în zona Ion Ionescu de la Brad. Proiectul a ajuns în etapa de licitație, care a atras patru oferte a unor firme sau asocieri de firme care vor să construiască creşa. Conform proiectului, clădirea va avea parter și două etaje și va putea oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ridică o nouă creșă, cu 29 de locuri, pe strada Ion Ionescu de la Brad. Patru oferte pentru proiectarea și construirea obiectivului
În urma întâlniri primarilor de comune cu premierul Ilie Bolojan şi președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a afirmat că dialogul a fost necesar, iar un parteneriat între administrația locală și cea centrală este foarte important.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a participat, alături de delegația de primari din județul Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, susţine un parteneriat real între administrația locală și cea centrală
În România, reformele mor nu din lipsă de idei, ci din lipsă de spațiu. Rețelele clientelare ocupă tot. De trei decenii, statul român trăiește într-o schizofrenie instituțională: anunță reforme ca o țară occidentală și le aplică precum un clan balcanic. Fiecare guvern promite modernizare, digitalizare, debirocratizare, eficiență, merit, proceduri. Dar în spatele cuvintelor, mecanismul real...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reformele mor, rețelele prosperă: anatomia unui stat capturat
Potrivit mai multor surse, o ceartă puternică ar fi avut loc în interiorul PNL Timiş între Alin Popoviciu şi Ionuţ Gaiţă. Şocul acestui scandal este cu atât mai mare cu cât ambii fac parte din aceeaşi tabără din interiorul PNL Timiş. Motivul conflictului: deja mult dezbătuta florărie din centrul Timişoarei şi… Alfred Simonis. Alin Popoviciu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: Gâlceavă în paradisul PNL Timiş între Ionuţ Gaiţă şi Alin Popoviciu. Cine e “Lăbuşul lui Simonis”?
Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în care Agenția Națională de Integritate l- a acuzat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, de conflict de interese în 2024. Aceasta fusese depusă de către cel vizat, iar pronunțarea a fost amânată. Marți, instanța a luat decizia în această cauză. „Respinge, ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a procesului dintre Dominic Fritz și ANI
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.