Iubitorii folclorului sârbesc au toate motivele să se bucure. La Timișoara va avea loc, și în acest an, Maratonul dansului și cântecului popular sârbesc, festival ajuns deja la ediția cu numărul 23. Peste 500 de artiști din România și Serbia vor urca pe scena din Parcul Rozelor.
Uniunea Sârbilor din România, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, al Ministerului Culturii și al Primăriei Timişoara, va organiza, pe 16 septembrie, Festivalul de folclor „Maratonul cântecului și dansului popular sârbesc”. Evenimentul, ajuns la ediția 23, își propune să promoveze valorile tradiţionale şi folclorul autentic al sârbilor din Banat. Vor încânta timișorenii formații din Serbia și România, astfel că pe scena din Parcul Rozelor vor urca în jur de 500 de artiști. Spectacolul va începe la ora 19 și va fi precedat de o mult așteptată paradă a portului popular. Aceasta va pleca la drum la ora 18, pe traseul Catedrala Mitropolitană – Piaţa Operei și retur, până la Filarmonica Banatul. Dacă vremea nu va fi bună, parada nu va mai avea loc, iar spectacolul la care intrarea este gratuită se va ține la Casa de Cultură a Studenţilor.
Comentarii prin facebook