Domnite si cavaleri in Piata Unirii: Timisoara sarbatoreste 300 de ani de lumina / FOTO

Menestreli, scuturi, zale, rochii lungi – e o poveste din vechime, readusă la viață, în aceste zile, la Timișoara. Vechea cetate celebrează trei secole de la momentul în care prințul Eugeniu de Savoya a eliberat-o de sub stăpânirea otomană. Sâmbătă seară va avea loc un concert cu totul special în Piața Libertății.

timisoara-lumina5Domnite si cavaleri in Piata Unirii: Timisoara sarbatoreste 300 de ani de lumina

Anul 1716 a fost punctul din care Banatul a început să se dezvolte și să intre în modernitate. Totul se datorează unui erou de legendă, un războinic înțelept, care a schimbat fața Europei. Norocul Timișoarei s-a numit Eugeniu de Savoya, prințul care, în 18 octombrie 1716, a eliberat cetatea după 164 de ani de stăpânire otomană. Acel moment istoric este celebrat, timp de câteva zile, în piețele Unirii și Libertății. Totul a început vineri seară, când în fața Palatului Baroc au apărut… buzdugane, scuturi, săbii și cămăși de zale. În curând, în zonă au venit domnițele, cavalerii și menestrelii, care au colorat cea mai frumoasă piață a Timișoarei. Dacă ați ratat acest moment, nu-i nimic! Expoziția Medievalum, care cuprinde arme, veşminte cavalereşti, instrumente muzicale și de tortură specifice perioadei medievale, rămâne în Piața Unirii până duminică. Sâmbătă seară sunteți așteptați la un moment cu totul special. Este vorba despre concertul „Timişoara 300 de ani de lumină”, susținut de orchestra Filarmonica Banatul, dirijată de Gheorghe Costin. Acesta va avea loc în Piața Libertății, de la ora 20, și se anunță spectaculos, cu sute de artiști și personaje care vor încerca să vă poarte în timp, spre momentul în care prințul de Savoya elibera cetatea. Evenimentul „Timișoara – 300 de ani lumină”, organizat de primărie, continuă și în zilele următoare, după următorul program:

Duminică 16 octombrie

Piaţa Libertăţii
ora 11 – Paradă de costume medievale şi demonstratii de luptă specifice secolului XVIII
Piaţa Unirii
ora 12 – Expoziţie Medievalum: arme, veşminte cavalereşti, instrumente muzicale specifice, dispozitive de tortură specifice perioadei medievale
ora 19 – Concert Lupus Dacus

Luni, 18 octombrie
str. Eugeniu de Savoya nr. 24
ora 17 – Marcarea a 300 de ani de la intrarea lui Eugeniu de Savoya în Cetatea Timişoarei. Vor fi dezvelite două plăcuţe memoriale amplasate pe casa în care a locuit prinţul Eugeniu de Savoya, eliberatorul Timişoarei. Casa este situată pe locul fostei porţi de intrare în Cetatea Timişoarei, „Poarta Forforoza”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.