Dom’le Robu, inscrieti-va in PSD. Aratati-le ca desteptul cedeaza primul

Înțeleg cum nu se poate mai bine frustrarea cetățeanului Nicolae Robu în chestiunea amplasării sălii polivalente la Giroc. O înțeleg și eu ca timișorean și nu aș intra cu așteptările mele în calculele politice ale celor două tabere din administrația locală. Nu mă interesează câtuși de puțin nici că ridicarea sălii de către PSD la Giroc va lăsa dezarmat electoral un primar liberal în toiul alegerilor din 2020, nici dacă, dimpotrivă, ridicarea sălii în spatele stadionului „Dan Păltinișanu” le-ar ridica liberalilor ditamai capitalul politic. Sincer, mi se rupe cine va câștiga alegerile pentru importanta contribuție de a da Timișoarei o frumoasă sală polivalentă. Tot ce mă interesează în această larmă e dacă ne batem joc de orașul ăsta sau dacă facem ceva cu logică.

Dincolo de scuzele cu care se acoperă tehnic cei de la CJ Timiș când aleg locația Giroc, mă doare sufletul când mă gândesc cum ratăm șansa unei dezvoltări raționale a acestui oraș. Pentru că nu poți să nu te revolți că ambiția măruntă a cuiva naște anomalii de genul celei cu investiția din Giroc. O gară se pune într-un anume loc după niște rațiuni, un port se face lângă o apă, un intermodal îl faci lângă aeroport, nu îl faci la Ghizela, cum la fel de bine ai șansa să faci în Timișoara ce în puține locuri se mai poate face: un campus sportiv. Timișoara are ceva ce nu multe orașe au: spațiul pentru așa ceva. Clujul, un oraș mult mai închis decât capitala Banatului, are sala polivalentă lângă Arena și ambele la un pas de centru. Timișoara nu va avea așa ceva din prostie. Și nu pentru un ciclu electoral, ci pentru decenii sau sute de ani, căci nimeni nu mai investește în așa ceva după aiureala care e pe cale s-o facă PSD și conducerea CJ.

Nu mă interesează cine câștigă alegerile în 2020 dacă aș observa bun simț și o organizare rațională în dezvoltarea acestui oraș. Vom avea sală polivalentă la Giroc nu pentru că așa ar spune arhitecții și vizionarii, ci pentru că acolo are CJ un teren, iar acolo unde ar fi normal să se ridice o astfel de investiție, terenul nu este al CJ, ci este al primăriei conduse de Nicolae Robu, adversarul politic. Mă interesează însă că sportul este urmărit și practicat de tot mai puțini copii, că în loc să alerge prin parcuri și terenuri de sport, să-și caute modele pe arenele de fotbal sau în săli polivalente, ăia micii stau toată ziua pe telefoane. Asta mă interesează, ca atunci când merg la un suc sau la o bere în Complexul Studențesc să fie tentați să fugă la un meci de baschet sau la unul de fotbal, nu să uite că există astfel de competiții desfășurate la Giroc.

Nu mă interesează că peste patru ani Sorin Grindeanu sau Nicolae Robu, unul dintre ei, va fi primar al Timișoarei. Nici că Dobra Călin ar putea fi reales președinte al CJ. Mi se rupe de asta și mă doare că astfel de calcule pe termen scurt ne vor afecta pentru mulți-mulți ani. Poate peste 20 de ani PSD nici nu va mai exista. Copilul meu habar nu va avea de ce Timișoara nu are sala polivalentă lângă stadion și cine a fost Călin Dobra. Nici cine a fost Nicolae Robu sau premierul Grindeanu. Nu va ști nici că odată am trecut pe lângă șansa de a ne dezvolta cu mai multă inteligență și mai puțină patimă politică. Poate nu vom mai ști nici cine a fost Poli Timișoara, cu ce minge se joacă handbalul și cine a dat drumul cândva la vaporașe pe Bega. De aici vine tristețea, domnilor de la PSD și PNL. Dacă chiar asta contează pentru voi, luați-l pe Nicolae Robu și băgați-l în PSD, numai să nu distrugeți Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Tu a spus: (aprilie 5th, 2017 at 13:00 )

Bine ca se face , daca primaria nu e in stare de asa ceva …

Anca S. a spus: (aprilie 15th, 2017 at 11:35 )

Excelent punct de vedere !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.